Spiritul sărbătorilor şi starea naţiunii
Eu am pregătit tot așa, ca de sărbători, dar nu știu de ce, parcă de data asta am mîncat mai cumpătat. Cu diverse variațiuni, am auzit această frază la mai toți prietenii din generația mea. Iar dacă mă uit pe masa noastră, văd o oală de lut cu sarmale de rață, cumpărată de la Mega-ul din colț, și un meniu de revelion din care lipsește porcul. Chiar și așa însă, „cumpătarea“ noastră a fost „excesul“ copiilor noștri. Ce s-a întîmplat deci cu „spiritul sărbătorilor“, où sont les sarmaux d’antan?
Bineînțeles, nu doar despre cumpătare/exces este vorba, ci despre o adevărată tranziție a porcului, pe care am urmărit-o Crăciun de Crăciun timp de aproape douăzeci de ani de cînd scriu la Dilema. Inițial, textele erau doar variațiuni pe tema neaoșă „miroase a sarmale peste Munții Carpați“. Mai apoi, ele surprind, revoltat sau amuzat, globalizarea. Am început să descoperim și să îmbrățișăm alteritatea, preluînd tot felul de preparate exotice sau inventînd combinații transculturale precum pizza cu pomana porcului: eating the other, vorba unei antropoloage americane. Complementar, bucatele memoriei au început să fie însoțite, apoi înlocuite de preparatele imaginației. În 2007, a venit integrarea europeană a țării și dezintegrarea locală a porcului, urmată de fricile alimentare: aoleu, sănătatea mea! Drept care 91% din noi cred la ora actuală că românii mănîncă mai degrabă nesănătos, mai ales bătrînii și țăranii. Înțelegătoare ca totdeauna, tot piața a oferit apoi soluții de compromis între fricile și poftele românului, recuperînd „gusturile românești“ și oferind mîncăruri „ca la bunica“ acolo unde mama s-a angajat în corporații.
Dincolo de această anecdotică gastronomică, schimbările au fost însă mai profunde. O listă scurtă a „trend-ului“ ar include cel puțin următoarele tendințe:
● Profanarea porcului: de la pomana porcului, zisă și aburul lui Dumnezeu, la ritualul rațional al colesterolului;
● Reeducarea petrecăreților solstițiali: de la serbarea dionisiacă a schimbării timpului la controlul apolinic al sărbătorilor. În cheie minoră, noua preoțime a nutriționiștilor și farmaciștilor oferă eventualilor păcătoși incorigibili soluții care „te pun pe picioare“: exit ciorba de potroace, această Bătrînă Doamnă a chefurilor temeinice, care te scula de sub masă;
● Liberalizarea culinară: de la mîncăruri rituale (ale noastre), mereu aceleași, la improvizații creative (ale mele), pe gustul fiecăruia. De curiozitate, iată și niște cifre dintr-un studiu recent IRES: sarmalele, de pildă, mîncarea-fetiș a sărbătorilor de iarnă, deși rămîn pe primul loc în preferințele românilor, doar 39% din ei declară că acestea nu lipsesc niciodată din meniul special de Crăciun, iar 24% din români mărturisesc că nu mai păstrează practicile tradiționale – ceea ce nu înseamnă că aceștia nu petrec și ei de sărbători;
● DJ-izarea sonoră: de la colinde (considerate în continuare sublime, dar care încep tot mai mult să lipsească cu desăvîrșire), muzica țuico-lăutărească sau, eventual, de potroace-jazz în urbanul select, la o permanentă improvizație electivă de playlist-uri;
● Marketizarea: de la sărbători de iarnă la petrecere și luna cadourilor;
● Externalizarea sărbătorilor: de la gospodine la catering (exotic sau „tradițional“, de la firma Mâncarea de acasă, de pildă, aflată „la doar un click distanță“), restaurante și excursii de sărbători în țările calde;
● Deschiderea rudeniei: de la familie la prieteni și, tot mai mult, la colegi;
● Recuperarea „autenticului“: consumul de tradiții à la carte, „ca pe vremuri“;
● De la petrecere la odihnă: pentru tot mai mulți oameni ai muncii capitaliste, sărbătorile de iarnă au devenit marea Sărbătoare a Somnului.
În toate aceste privințe, trend-ul este mult mai vizibil la tineri, producînd diferențe intergeneraționale definitorii: pur și simplu, sînt lumi culinaro-festive distincte! Pentru a le împăca, unii tineri aleg să sărbătorească, afectiv, Crăciunul în familie, petrecînd însă efectiv de Anul Nou, cu prietenii și colegii. Și tot mai mulți aleg… să doarmă după pofta inimii. În sfîrșit, la sate, mulți dintre acești tineri tocmai se întorc acasă de sărbători, acestea căpătînd astfel o dimensiune mai degrabă de defulare ostentatorie decît de obiceiuri din strămoși. La țară, sărbătorile „tradiționale“ au început să miroasă a izolare… sau a turism.
Alterarea spiritului sărbătorilor? N-aș zice… În orice caz, nu dați iarăși vina pe comunism, rezistența prin sărbători a fost atunci forma cea mai vitală și mai încăpățînată a „rezistenței prin cultură“! Mai degrabă ar trebui să vedem aici schimbarea stilului de viață (inclusiv al celui de masă) și, în principal, al modului de muncă. Sărbătorescul, extra-ordinar prin definiție, este totdeauna reversul ordinarului muncii cotidiene, iar cînd aceasta se schimbă, se schimbă și sărbătorescul. Sărbătorile rămîn însă o formă de „piua“, doar că în alt joc. Iar tranziția tocmai asta a însemnat: schimbarea regulilor de joc. Cu o sărbătoare rămînem însă totdeauna datori dacă vrem să fim oameni deplini!
Un singur lucru poate submina cu adevărat spiritul sărbătorilor: ura. Iar aceasta a început să-și facă loc într-un mod alarmant în societatea românească. O știm cu toții din viața cotidiană, dar nu aș fi crezut că aceasta poate invada și sărbătorile. Iată însă că la o pilulă sărbătorească despre „dezlegarea la slană“, în care comentam jucăuș o știre apărută, printre altele, în DC News, o persoană care se prezintă ca „highly educated“ mi-a depășit și cele mai sumbre viziuni despre om și neam, comentînd, la rîndul său: Avînd în vedere cine e bossul DC News, morsa competentă Bogdan Chireac, personaj ubicuu și competent, era normal să scrie despre slănină. Că doar nu din vegetale arată cum arată.
Este doar un exemplu întîmplător, dar este și o expresie reprezentativă a unei stări de spirit a națiunii, care ne-a însoțit de data asta chiar și în magica lună a sărbătorilor. Iar o astfel de stare de spirit capabilă să submineze prin ură spiritul sărbătorii, atunci cînd și cît apare, nu este rezultatul unei indispoziții gastrice, nu este o problemă de cumpătare sau exces, ci măsura „stării națiunii“ și, în ultimă instanță, chiar expresia eșecului unei societăți. Căci niște oameni capabili de ură în sărbători, adică niște oameni fără nici o Sărbătoare, sînt ca niște oameni fără nici un Dumnezeu.
Spune-mi deci cum sărbătorești, ca să știu cine ești!…
