Şeriful cu chip de Robin Hood

Publicat în Dilema Veche nr. 634 din 14-20 aprilie 2016
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Două comentarii, opuse, la pilula mea anterioară despre „părinții sînt sistemul“, m-au pus pe gînduri. Iată-le:

Simonedemouvoir: Mă scuzați, domnule Mihăilescu, dar între timp realitatea lovește fără milă. Dacă părinții noștri au reușit fără prea mari eforturi să își ia un apartament, adică o cutiuță artificială pe verticală într-un bloc cu n cutiuțe, iată că noi nu mai avem nici luxul ăsta. În cel mai bun caz ne putem plăti o chirie, pe care o schimbăm după cum bate vîntul schimbării, care ne mătură la intervale regulate. Acum care ar fi atitudinea potrivită? Să nu mai privim cu invidie la părinții noștri și să ne așezăm pe o bancă în parc, împăcați cu epoca și cu condițiile ei? Muncim la fel de mult, am terminat facultăți fără să plagiem nimic, nu am dormit nopțile pentru examen, și totuși priviți-ne… e vai de noi.

Ion Radu: Lucrurile evoluează, totuși, în sfera familiei, cel mai puțin dramatic. (…) Deocamdată, deși afectată, familia mică (părinți-copii plus bunici, frați, cumnați, veri) încă ne influențează major și într-un mod încă tradițional, îndrăznesc eu să zic, în România. 

Cine are dreptate? Nu pot să departajez, nu se poate departaja. Și de aici începe problema. Este adevărat, familia este încă principala valoare în toate sondajele din România. Dar care „familie“? Aceeași familie-refugiu care ne-a ajutat și în comunism, iar acum ne ajută din nou, dar diferit: familia bunicilor care se ocupă de nepoți, căci părinții nu au cu cine să-i lase; a copiilor care găsesc un adăpost în casa părinților, pentru că nu pot avea propria casă; familia părinților care investesc tot în „copilul dorinței“, pentru ca acest copil unic să nu ducă lipsurile de care au avut ei parte; în sfîrșit, familia în interiorul căreia poți să te simți (even­tual…) mai bine decît în exterior, unde te simți prost. După cum este adevărat și că tinerii de azi, deși au, teoretic, mult mai multe posibilități, nu-și pot permite, uneori, nici puținul de care au avut parte părinții lor. Dovada, printre altele, că la un sondaj Kruk din 2014, în jur de 50% din tineri au considerat că generația părinților lor a avut o situație financiară mai bună și își permitea mai mult decît ei (doar unul din cinci avînd opinia opusă) și că, bineînțeles, avea mai puține datorii decît tinerii de azi. Păi, să nu-i „invidiezi“?

Nu! Pentru că nu sînt de invidiat; apoi, pentru că tinerii „invidioși“ de azi vor fi la rîndul lor părinții „invidiați“ de mîine; de asemenea, pentru că acești părinți constituie „generația sandwich“ (65% din cei de peste 55 de ani din SUA), responsabilă nu doar de copii și nepoți, ci și pentru propriii părinți; dar mai ales, pentru că asta nu face decît să preia în familie o problemă a societății, redistribuind în spațiul domestic o vină pe care nimeni nu vrea să și-o asume în spațiul public. Culpabilizarea părinților nu face astfel decît să exonereze, naiv, responsabilitatea politicului și să blocheze, inconștient, mobilizarea socială.

Problema fundamentală este una de sistem, nu de „familie“. Psihologic, ea se traduce prin nevoia unui vinovat, a unei entități care să poarte vina pentru „marea criză“. Nu doar criza economică, nu doar criza geopolitică, nu doar criza unității europene sau aceea a refugiaților, și nici măcar criza egalității de șanse, ci trăirea individuală a tuturor acestora la un loc: criza speranței. În fața lipsei existențiale de perspectivă, bunici, părinți și copii trăiesc cu toții, și fiecare în felul său, perplexitatea neputinței și nevoia unei explicații pe măsură: cine e de vină pentru toate acestea? De ce mi se întîmplă mie toate acestea?

„Părinții“ sînt doar ultimul chei al unei derive a responsabilității. În mod simptomatic și pervers, aceștia sînt puși în aceeași categorie cu imigranții care ne iau locurile de muncă, cu șomerii și asistații care huzuresc pe banii noștri de contribuabili, și cu toți acești săraci care lenevesc pe munca noastră de popor harnic: ei sînt adevărații responsabili! Este ceea ce încearcă tot mai mult și mai des să ne spună, fiecăruia dintre noi, politicul: voi sînteți poporul, oamenii harnici pe care îi iubim, suferind din cauza acestor „îmbogățiți“ ai sărăciei.

Astăzi, fraza magică a politicienilor este „hard-working people“ – constata de curînd James Meek în London Review of Books. Cu precizarea că primii între egalii acestui popor muncitor sînt miliardarii, care, cîștigînd cel mai mult, înseamnă că sînt și cei mai harnici – și deci de ei trebuie să se ocupe politicul în primul rînd. Astăzi, continuă Meek, puternicii lumii au reinterpretat legenda lui Robin Hood în favoarea lor. În versiunea originară, între popor și Șeriful din Nottingham se aflau un rege bun și drept, plecat însă momentan în cruciadă, și el, haiducul justițiar, care lua de la cei bogați și dădea celor săraci. Acum, regele mai există doar în nostalgiile poporului (românii visează la Vlad Țepeș…), iar Robin Hood continuă să ia de la cei bogați ca să „redistribuie“ la cei săraci; doar că cele două categorii și-au schimbat natura și au trecut din economic în etic. Noii „bogați“ sînt tot mai mult foștii săraci, profitînd vinovat de asistența socială prin care ne-au sărăcit pe noi, poporul harnic. Problema este însă că în rîndul acestui „popor harnic“ intră, cu egală îndreptățire, și miliardarii (1% din ei posedau, în 2015, 48% din veniturile lumii), și proprietarii unui apartament de bloc reabilitat termic – impozitați cu toții în mod egal. A cînta „Hora Unirii“ peste apele Neajlovului, care despart 1% din acest popor harnic de restul de 99%, doar pentru ca dușmanul comun, „asistatul“, să nu răzbească, tot acest circ politic chiar nu vi se pare suspect? Și iată că acum, tot în această categorie a imoralității veniturilor, sînt împinși și „părinții“ deveniți pensionari, care și-au trăit viața din plin, iar acum continuă s-o ducă bine pe munca noastră, a poporului harnic.

Adică Simonedemouvoir nu are dreptate? Ba da, din plin, pentru că realitatea lovește fără milă exact acea majoritate a „poporului harnic“ din care face și ea parte și care nu s-a învrednicit să pună deoparte niște milioane. Dar nu părinții sînt de vină pentru aceasta! Ei sînt doar ultima pereche rămasă în grădina zoologică a țapilor ispășitori, servind deresponsabilizării politicului. Și cum lipsa de speranță va fi orizontul nostru cotidian în următorii vreo douăzeci de ani, victimele părinților de azi vor fi părinții vinovați de mîine. Cui prodest?

Desigur, toți aceia care vor citi aceste rînduri – inclusiv eu – vor spune că, în cazul lor personal, lucrurile nu stau (chiar) așa, că e mai nuanțat, poate chiar opus. Și toți vor avea dreptate. Doar că asta înseamnă, pur și simplu, să nu poți sau să nu vrei să vezi pădurea de copaci. 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.