Rezistenţa prin grădină

Publicat în Dilema Veche nr. 646 din 7-13 iulie 2016
Bacalaureatul părinţilor jpeg

De acolo este vizibil un balcon de la parter, prelungit în grădina din spatele blocului. Balconul e închis, are gratii, însă are o ușă care dă direct în spațiul verde de lîngă bloc, amenajat ca o grădină proprie. Vecinii își usucă hainele pe o frînghie legată de un copac, au un scaun și gazon, iar din cînd în cînd cîinele zburdă prin iarbă. /// Grădina din spatele apartamentului începe cu cîţiva trandafiri plantaţi de tatăl meu în faţa geamurilor de la dormitoare şi se termină cu un tei mare, a cărui origine a rămas încă neidentificată. Şi grădina din faţa blocului este compusă din copaci de liliac şi trandafiri plantaţi de tatăl meu, fiecare dintre acestea fiind susţinute de scărişoare din plastic improvizate. /// Soțul vecinei de la parter a tăiat cu un polidisc cele două bănci și măsuța de fier de la scară, care fuseseră puse de angajați ai primăriei în urmă cu cîțiva ani, considerînd că oamenii din bloc nu respectă „programul de liniște al băncii“ din fața grădinii sale. /// Vecinii de la parter aseamănă spațiile din jurul apartamentului lor cu cele din curtea de la „țară“ și refuză cu înverșunare să conștientizeze faptul că s-au mutat într-un spațiu privat, delimitat de ușa apartamentului lor. /// Mama mea s-a mutat în acest bloc deoarece l-a considerat îngrijit, cu grădinițe de flori de jur împrejur…   

„Fișele de observație“ despre locuirea la bloc, pe care le-au avut de realizat masteranzii în antropologie anul acesta, abundă de astfel de descrieri. De fapt, cine nu știe despre ce este vorba? Dar dincolo de această acaparare a spațiului public, legitimă pentru unii, enervantă pentru alții, se află mult mai mult: o întreagă așezare în spațiu a individului și a vieții sale intime. Căci grădinițele cu pricina nu sînt doar proprietatea (abuzivă) a unora, ci și identitatea (trăită) a lor, legitimată de faptul că ei sînt cei care au îngrijit acel spațiu. Adam Drazin, studiind cîțiva ani viața la blocuri în Suceava, a ajuns la concluzia că totul se joacă în jurul acestei „îngrijiri“: spațiul privat este ceea ce este îngrijit de mine, adică domesticit, al meu, și astfel parte a intimității mele definitorii, în timp ce spațiul public este ceea ce intră în grija altora. Chiar și politicul se configurează în bună parte după această partiție îngrijit/noi – neîngrijit/ei, fiind perceput ca neîngrijit, în grija lor și deci nedefinitoriu pentru mine.

Privite din această perspectivă, aceste spații îngrijite se extind în toate direcțiile, devin reticulare sau de-a dreptul ubicue. Ele încep în casă, pentru a o transforma în acasă: ­chez-soi, ar spune francezii, ceea ce noi am putea traduce prin la sau către sine – sau, de ce nu, întru sine. Un sine colectivist însă – sau, în orice caz, neangajat în triumful individualismului –, care își caută autenticitatea nu în oglindă, ci în ochii celorlalți asemenea lui.

De aici, spațiile îngrijite se extind asupra grădinilor domesticite din fața casei, se întind de-a lungul blocului și/sau vecinătății pentru a forma grupuri de prieteni, depășesc locul pentru a forma spații difuze de intimități elective, răspîndite la distanțe mai mici sau mai mari, dar care se reunesc emblematic la Capșa sau la cîrciuma din colț, la 2 Mai sau la un concert, la bibliotecă sau în apartamentul unuia dintre membri: topologii și nu topografii ale autenticității, spații în care ne simțim bine pentru că putem fi noi înșine, la adăpost de lumea neîngrijită a „celorlalți“ intolerabil de diferiți de noi.

Dincolo de anecdotica vieții cotidiene, putem identifica astfel în toate acestea un adevărat „pattern existențial“: rezistența prin spațiul îngrijit. Căci da, și despre „rezistență“ este vorba aici – ba chiar un soi de rezistență „politică“!

Antropologul britanic Evans-Pritchard a documentat de mult situații în care „regele conduce, dar nu guvernează“, fiind un fel de judecător de pace, lipsit de putere executivă. Mult mai tîrziu, antropologul francez Pierre Clastre a lansat sintagma „societatea împotriva statului“ pentru a descrie un soi de mecanism de apărare al „societăților“, care fac tot posibilul să țină puterea – în speță concentrarea puterii – la distanță de ele. Existau „șefi“ și în aceste cazuri, dar fără putere politică, rolul lor fiind mai mult simbolic și ritual: șefi „fără putere coercitivă“, a explicat Clastre. Comunitatea socială, oricare ar fi aceasta, încerca să-și asigure astfel un spațiu al ei în care să se simtă bine cu ea însăși. Obștea devălmașă de la noi a fost și ea un soi de „societate împotriva statului“, plătind dările către acesta sau reprezentanții săi, cu condiția să fie lăsată în pace să-și rezolve mai departe problemele interne.

Este ceea ce se întîmplă, în mic, și cu aceste „spații îngrijite“. La scară individuală, ele reprezintă așezarea în alt loc, la adăpost de spațiul Puterii, nu ieșirea de sub vremi și instaurarea altui timp al Istoriei. Îngrijirea unor astfel de spații ale autenticității personale nu răstoarnă sisteme, regimuri sau guverne, ci se plasează în afara bătăii de pușcă a acestora. „Rezistența“ este, în acest caz, un alt loc, la adăpost de Putere, nu un alt timp; un loc ferit, nu un timp al confruntării; nu un „loc al memoriei“ noastre, ca acelea descrise de Pierre Nora, ci un loc al uitării celuilalt; nu anul I al revoluției, ci kilometrul zero al intimității.

Este vorba deci despre o rezistență pasivă? Nu m-aș grăbi cu o astfel de concluzie, căci aceste spații îngrijite presupun o anumită îngrijorare și multă grijă – adică trudă – pentru a fi cu adevărat îngrijite. Nu este nici un fel de fugă de realitate, de boicot al istoriei sau de fatalism mioritic în toate acestea, ci mai degrabă o „așezare“ alternativă în istorie. Nu una care se hrănește din idealurile evoluției, civilizării, modernizării și/sau ale dezvoltării, ce-i drept, dar totuși una care își are rostul ei: îngrijirea vieții aici și acum, bănuind cu prudență că la vie est ailleurs, în spațiul proxim al intimității noastre și nu neapărat – sau în primul rînd – în durata lungă a istoriei, percepută mai degrabă anistoric, prin prisma proverbului care spune că apa trece, pietrele rămîn – căci pietrele rezistă, acolo, la locul lor.

Ajungem astfel și la faimoasa „re­zis­tență prin cultură“. Din această perspectivă, chiar a fost o re­zis­tență, străduindu-se să facă din cultură grădina îngrijită a oamenilor de cultură. Exagerarea vine doar atunci cînd „rezistența prin cultură“ ajunge să fie proclamată ca singura formă de rezistență „adevărată“ a noastră în perioada comunistă, delegitimînd rezistența prin agricultură și alte grădini îngrijite ale sufletului.

Nu știu dacă e bine sau cît e de bine, dar asta e!…

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Spioni ruşi FOTO SHUTTERSTOOCK
Rușii își intensifică acțiunile de spionaj în România: „Vor să știe tot”
Spionii ruși vor să știe tot, de la ce resurse minerale avem până la starea drumurilor sau a căilor ferate din România, atrag atenția experții.
Nava cereale FOTO Shutterstock
Operațiune uriașă de furt, orchestrată de ruși. Cum a fost jefuită Ucraina de grâne și unde au ajuns banii
O operațiune uriașă de furt de cereale ucrainene a fost pusă la cale de Rusia, banii obținuți pe recoltele furate fiind „investiți“ în război. Valoarea mărfurilor sustrase se ridică la 530 milioane de dolari.
ips calinic 01 jpg
Arhiepiscopia Argeșului, despre cauzele scandalurilor sexuale: „Lipsa credinței, mândria și îndepărtarea de valori”
Scandalul sexual în care este implicat deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu, exclus din PSD, continuă să stârnească reacții, după ce Cristi Călin, același tânăr de la care a pornit totul, a susținut ipoteza unor relații nepotrivite în rândul unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.