Proletariatul corporatist

Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

România a cunoscut, programatic, două tranziţii contradictorii: una spre capitalism, una spre feudalism. Instrumentul tranziţiei economice a fost acelaşi în ambele cazuri: „privatizarea“, adică transferul necesar al proprietăţii de la stat la privat, deci la foştii şi mai ales viitorii proprietari. Aşa s-au pus bazele atît ale economiei, cît şi ale politicii româneşti postcomuniste: prin „vămuirea“ sau deturnarea transferurilor de proprietate de către reprezentanţi ai statului. Pe de altă parte, privatizarea a împărţit România în două spaţii şi epoci distincte: privatizarea capitalistă în marile oraşe, bazată pe strategia atragerii de capital străin, şi privatizarea din spaţiul rural, demagogic reparatorie, care a dus la revenirea la gospodăria de subzistenţă şi a inaugurat a treia iobăgie, sub controlul unei clase emergente de latifundiari. Nemaifiind totuşi legaţi de glie, noii iobagi au plecat să-şi caute norocul în străinătate. Au rămas baronii locali şi masele lor de manevră.  

Ştim toate acestea. Ce s-a întîmplat însă cu tranziţia capitalistă? Aceasta a urmat „foaia de parcurs“ a integrării europene, dar şi căile ocolite ale vămuirii neaoşe. Cu timpul, aceasta s-a stabilizat, investiţiile au avut loc şi afacerile au început să meargă. Corporaţiile s-au instalat şi, în mare, îşi văd de treabă, lucrînd însă cu „marfa clientului“, adică o populaţie disponibilă, atît de voie, cît şi de nevoie, să intre în capitalism. Privind din perspectiva acesteia, lucrurile au ajuns să arate cam aşa: România se află pe ultima poziţie din UE în clasamentul statelor cu condiţii decente la locul de muncă; 76% dintre salariaţi acceptă un loc de muncă sub pregătirea lor; 56% acceptă şi un salariu sub aşteptări; 40% sînt nemulţumiţi de salariul actual; pentru 29% dintre angajaţi (inclusiv liber profesionişti), munca nu este normată în vreun fel (sursa: IRES, 2012); românii muncesc, în medie, 2095 de ore pe an, adică puţin peste 40 de ore pe săptămînă, faţă de media de 33,4 în UE27 (sursa: Coe-Rexecode); 26% lucrează peste 10 ore pe zi (sursa: IRES, 2012); 35% dintre români lucrează în zilele de sîmbătă şi 28% lucrează şi în cele de duminică (sursa: Eurofound); 66% lucrează ore suplimentare, dintre care 47%, des şi foarte des; 49% dintre angajaţii cu studii superioare lucrează şi acasă, în interes de serviciu (sursa: IRES, 2012). Cu toate acestea, 78% din populaţia ocupată se declară mulţumită de volumul de muncă şi 84% nu îşi caută alt loc de muncă (sursa: IRES, 2012). De ce? Lozinca angajatorului e simplă: nu-ţi convine, am o sută de amatori care aşteaptă la uşă. Ceea ce este şi adevărat... Dereglementarea şi delocalizarea permit acest gen de utilizare a pieţelor de muncă din lumea întreagă. Welcome to real life!

Zoom-in. Cum stau lucrurile cu cei „aleşi“, fericiţii care au pătruns în lumea „corporaţiilor“ (în sensul cel mai generic al termenului)?

De la „lucrători“ la managerii-funcţionari, adică tot ce este sub top management, aceştia constituie un soi de neo-proletariat, aflat într-o situaţie paradoxală: de jure, sînt clasa de mijloc, de facto, sînt într-o situaţie mai împovărătoare şi mai precară decît muncitorii propriu-zişi; în context, sînt masele office ale neo-taylorismului postindustrial (el însuşi un paradox). Au IQ-ul peste medie, muncesc cel mai mult şi sînt cei mai stresaţi din România – măcar pentru faptul că li se aminteşte în fiecare zi că nu sînt indispensabili – şi, din nou paradoxal, li se cere performanţă cu condiţia să nu aibă iniţiative. „In template we trust!“ a devenit norma corporaţiilor, mai ales după criză: o corporaţie credibilă lucrează după algoritmi acreditaţi (undeva sus...), cuprinşi într-o arhivă de templates, de formule magice de la care nimeni nu are voie să se abată. Gîndirea out-of-the-template este erezie şi duce la concediere. Mi se va spune că este exclus, că este contraproductiv, că afacerile implică, prin definiţie, iniţiativă. Da şi nu. Căci aceste reţete sînt market-oriented, încorporînd ceea ce se cere pe piaţă – sau se crede că se cere. Criteriul este cel din media: nu creativitatea, ci rating-ul. Drept care şi corporaţiile s-au tabloidizat şi promovează biztainment-ul: comunicare casual şi ceva fun! Corporaţiile ştiu şi ele (acolo sus...) că publicul a început să ceară şi altceva, dar, ca şi în televiziunile noastre, nimeni nu vrea să rişte să facă el primul pas şi să schimbe template-ul.  

Dintre aceşti „proletari“ se recrutează însă şi ierarhia superioară a managementului, care de multe ori este şi mai conservatoare. Apare aici, adesea, complexul caporalului: ajunsă pe un post de conducere, persoana va începe să-şi scoată pîrleala pentru anii de şmotru, punîndu-şi subalternii să frece template-ul. Şi, pentru a-şi linişti conştiinţa, va ajunge să creadă în Template şi să se transforme în preot al acestuia...

O teză de doctorat a lui Romulus Oprică aduce şi cîteva detalii interesante din această lume. Astfel, de pildă, rezultă că, în propriii ochi, principalul factor de succes în carieră este, pe de o parte, ambiţia, invocată de două ori mai frecvent de către femei, care, în schimb, vorbesc comparativ mult mai puţin decît bărbaţii despre încrederea în sine (ca fost psiholog, combinaţia ambiţie fără încredere în sine nu mă duce cu gîndul decît la o tensiune psihică alarmant mai mare în rîndul femeilor). Dincolo de o meserie anume, „corporatist“ este, deci, o „ambiţie“, o dezirabilitate socială. Partea proastă este că, după ce reuşesc să-şi îndeplinească pohta ce-au pohtit-o, ajung, cel mai adesea, să se întrebe şi la ce le-a folosit. Şi atunci încearcă să facă pasul lateral care se cheamă hipstereală. Dar ceea ce numim uşor ironic hipster nu este decît un neo-proletar nevrotic.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.