Privind obrazele modernităţii româneşti

Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Cartea Constanţei Vintilă-Ghiţulescu (Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti. 1750-1860) face parte din acea serie relativ recentă de abordări care îţi dau impresia unei întîlniri proaspete cu istoria şi cu „realitatea“, în răspăr cu istoriile voievodale, epocale sau hagiografice, oferindu-ţi sentimentul unei ieşiri din mitologie – şi demitologizările – naţionale cu care sîntem peste măsură de obişnuiţi. Numele colecţiei de la Humanitas – „Societate şi civilizaţie“ – în care a apărut cartea confirmă şi el această impresie: societatea îşi face (re)intrarea în istorie. O „intrare“ şi în măsura în care, se pare, doar aproximativ 10% dintre documentele epocii au fost studiate de istorici!...

Ce ne spune deci această carte despre societatea acelor vremuri – şi, prin mărturiile ei, despre societatea noastră actuală? Un lucru teribil, cred: eşecul structural al statului, în general, şi al instituţiilor, în particular. Am eşuat atunci şi nu reuşim nici astăzi să avem un stat modern!

„Pentru a înţelege paşii făcuţi de societatea românească în drumul ei spre modernizare“, afirmă în prima pagină autoarea, „trebuie să începem cu o analiză asupra clasei sociale care a contribuit la înfăptuirea acestui proces.“ Care este, deci, „subiectul“ în propoziţia modernizării? Aflăm, după un lung periplu documentar, că, în lipsa unei burghezii autohtone, „mica boierime, aşa cum o numesc istoricii, poate fi considerată nucleul clasei de mijloc.“ Doar că „această categorie socială nu s-a identificat niciodată pe sine ca fiind altceva decît boierime, nu şi-a construit o altă identitate socială. (...) Idealul ei a fost întotdeauna acela de a copia modelul marii boierimi, al boierimii aflate la vîrf, investind (şi dînd faliment) în cumpărarea de slujbe şi titluri, risipind averi pe haine şi case, pe trăsuri şi aparenţe sociale.“ Iar exemplele în această privinţă curg de-a lungul paginilor.

În această succintă descriere apare şi cuvîntul-cheie: slujbă. Ca să existe, statul a trebuit să construiască, aproape peste noapte, un „aparat de stat“. Şi a trebuit să îl încropească într-un ritm şi cu o cerere care depăşeau cu mult oferta de „personal“, ofertă alcătuită, în mare măsură, dintr-o populaţie rurală şi profund needucată, dacă nu de-a dreptul analfabetă. „Ai carte, ai parte“ – se mai zice încă în popor. Ai parte de... slujbă. Învaţă carte nu ca să ştii, ci ca să ai. Şcoala a fost, astfel, principalul instrument de modernizare a statului, dar nu a reuşit să ofere funcţionari publici specializaţi, ci doar slujbaşi potenţiali, ce urmau să fie confirmaţi – sau nu – în slujbă, după „obiceiul ţării“, prin cumpărare sau favoruri. Elitele noastre moderne s-au născut, astfel, la cozile pentru demnităţi, din visele şi frustrările unor eterni catindaţi – şi au rămas pînă astăzi dependente de hatîrul statului: „O slujbă cît de mică... da’ la stăpînire să fie!“ Iar cînd s-au „chivernisit“, singura lor preocupare a fost să-şi ţină „rangul“. Soarta unui mic cuvînt este exemplară în acest sens: ifos – iniţial rang (legitim), a devenit, cu timpul, peiorativul pe care îl ştim. Sute de exemple, unele cît se poate de pitoreşti, alimentează această constatare mai generală: nu am avut (şi nu avem...) o intelectualitate, ci doar o mînă de intelectuali entuziaşti. La extrema cealaltă, lumea rurală a fost dintru început abandonată în această cursă a modernizării, „chestiunea ţărănească“ fiind o constantă a istoriei noastre moderne: un ţăran bun este doar un ţăran la muzeu, adică unul refugiat în „tradiţie“, nu unul părtaş la modernizare.

Un astfel de aparat de stat, „parvenit“ dintr-o lume practic rurală, este incapabil „de a gîndi în termeni de investiţie economică în viitor“. Atît viziunea, cît şi „agentul modernizator“ vin, astfel, din exterior: atunci – Franţa, respectiv Rusia, acum – UE. Guvernarea practică se face, atunci ca şi acum, prin tactici ad-hoc, schimbătoare şi sub vremi. Se străduiesc să le realizeze tineri şcoliţi, de regulă, în Occident, dar nevoiţi să se dea după „obiceiul ţării“. Peste toate se aşterne şi se consfinţeşte o ontologie naţională premodernă, în care timpul naşte eternitate şi nu istorie, iar spaţiul se întinde, mioritic şi uniform, peste trupul ţării, care adăposteşte fiinţa naţională. Cam greu să gîndeşti schimbarea şi diversitatea în aceste cadre conceptuale...

Eşecul structural al statului modern se vede şi mai clar în neîndeplinirea condiţiei sale preliminare: despărţirea aparatului de stat de Biserică şi rudenie. Boierimea mare şi mică, demnitarii statului sînt şi persoane religioase, care implică biserica în deciziile şi comportamentele lor administrative. Şi toţi au curţile lor clientelare, de rude mai apropiate sau mai îndepărtate. Iată o singură mostră din colecţia Cristinei Vintilă-Ghiţulescu: domnitorul Grigore Alexandru Ghica. „Cu ruşinea mea mărturisesc că, în timp de şase ani, cît am guvernat Moldova, am făcut o mulţime de nedreptăţi şi de nelegiuiri. Însă ce era eu să fac, cînd eram în înrudire şi amiciţie cu toţi boierii? Cum era să nu pun eu ministru pe vărul meu, logofăt mare, pe cuscrul meu, postelnic, pe fiul meu, preşedinte al divanului, pe cumnatul meu, ispravnici, pe nepoţi şi pe amici, privighetori şi poliţai, pe oamenii acestora. Şi dacă vreunul dintre ei nedreptăţeau pe oameni, dacă ei condamnau pe nevinovaţi, dacă răpiau făţiş onorul şi averea cuiva, ce era să fac eu? Puteam să fiu eu întotdeauna drept? Dacă-i depărtam din funcţie, trebuia să rînduiesc pe alţii tot ca dînşii, pentru că Regulamentul Organic nu-mi permitea să pun pe oricine cu merite.“

De la „ruşinea“ lui Grigore Alexandru Ghica, la „ifosele“ capitalismului de cumetrie din zilele noastre nu este decît o zbuciumată continuitate...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013.

Foto: L. Muntean

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.