Povestea celor trei flori de omag

Publicat în Dilema Veche nr. 604 din 10-16 septembrie 2015
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Dragă Bruno,

Îmi place foarte mult povestea ta cu „ataşamentul“ (în franceză,

sună mai subtil…). Mă rog, ştii şi tu că nu eşti primul, tu, Bruno Latour, care abordează problema, şi nici singurul, sînteţi deja un mic grup; dar asta e mai puţin important. Ceea ce voiam să-ţi spun este că zilele trecute am avut un vis care m-a făcut să mă gîndesc la tine. Dă-mi voie, aşadar, să ţi-l povestesc. 

Ani la rînd, cînd eram mai mic şi mergeam în fiecare vară cel puţin o lună pe munţi, cu ai mei, aveam un loc preferat unde puneam cortul, pe malul lacului Cîlcescu. Era acolo şi un izvoraş care şerpuia pînă la lac, printre pîlcuri de flori de omag. Cum îţi spuneam, zilele trecute am avut în vis imaginea de o claritate uluitoare a trei flori de omag, aplecate deasupra apei. Tot în vis, mă vedeam privind această imagine, cu lacrimi în ochi. Nu, nu era acea simplă nostalgie, lacrimile mele nu erau nici de regret, nici de fericire, ci de regăsire: acele trei flori eram eu!

Impresia a fost atît de puternică, încît cîteva zile la rînd am continuat să privesc în jur sub imperiul ei. Sînt la Buşteni, ştii, şi în faţa casei se înalţă, falnice, stîncile Bucegilor; toată lumea se uită la ele cu admiraţie. Am realizat atunci că doar eu stau cu spatele la Bucegi şi privesc fericit, în direcţia opusă, păşunile alpine de pe Sorica. Bucegii nu sînt ai mei, Sorica este însă în mine. De fapt, păşunea alpină, ca atare, este peisajul meu interior. De multe ori m-am visat vacă, stînd cu ochii blînzi aţintiţi în gol şi rumegînd în pace pe aceste tăpşanuri. Chiar cred că, în fiinţa mea profundă, sînt puţin vacă!… 

Seara m-am plimbat cu Ana, ca de obicei, pe „traseul scurt“, de-a lungul unor case vecine. Tot ca de obicei, priveam amîndoi doar terasele unde ar fi minunat să-ţi bei cafeaua de dimineaţă: clădirile erau simple anexe ale teraselor, iar acestea – doar aşezări ale voluptăţii mele de cafegiu.

Mi-au revenit astfel, de-a lungul zilelor, o sumedenie de astfel de vise cu ochii deschişi: terasa însorită din orice oraş prin care am trecut, drumul forestier, care se întinde alb şi pustiu de-a lungul unei văi din toţi munţii văzuţi vreodată, luminişurile cu hribi de la Obîrşia Lotrului, pe care le caut din priviri oricînd mă plimb pe munte, şi multe altele asemenea. M-a surprins, la un moment dat, apariţia unui fotoliu generos de piele, aşezat lîngă un şemineu, dintr-o poză ilustrînd „intimitatea burgheză“, pe care mi l-aş fi dorit atît de tare să fie al meu, încît a rămas o parte din mine. Am revenit apoi în toate colţurile intime ale caselor pe unde am locuit. De aici, am ajuns la sistemul de sensuri pe care Adam Drazin, un amic englez, antropolog, l-a descoperit în jurul obsesiei româneşti de care nici un român nu e conştient: îngrijit. O casă trebuie să arate îngrijit, ceea ce presupune grija şi îngrijorarea permanentă a locatarului ei, care o va îngriji în consecinţă. De ce? Ca să fie acasă, adică el + casă. Despre prieteni şi întîmplări, despre cîinele Bozo şi motanul Cănuţă, nu-ţi mai povestesc, că e banal. Dar, vezi tu, eu cred că sufletul e un peisaj. 

Să ne întoarcem însă la visul care m-a făcut să-ţi scriu această scrisoare. În termenii tăi sofisticat de sugestivi (ceea ce am admirat totdeauna la voi, intelectualii francezi, este capacitatea orgolioasă de a căuta totdeauna

cred că visul acesta ar putea fi tradus astfel: imaginea florilor mă face să plîng sau oare eu deplîng imaginea florilor? Nici una, nici alta, şi una, şi alta – ai răspunde tu, sibilinic. Ceea ce există aici este „ataşamentul“ dintre una şi alta. Iar omagul este un „fetiş“, ai explica, probabil, tu. Îmi aduc aminte de o frază de-a ta, care pare să se potrivească aici: „Problema fetişurilor este centripetă atît în raport cu subiectul, cît şi în raport cu obiectul“. Adică, mai pe înţelesul meu, la început a fost relaţia (e mai complicat, ştiu, dar nu e cazul acum să fac o exegeză a ideilor tale, ci doar să-ţi povestesc visele mele). E ca şi cu iubirea, aş zice: dincolo de iubiţi, de eu care o iubesc şi ea care mă iubeşte, există iubirea care ne implică deopotrivă pe amîndoi. Cam aşa şi cu peisajul: nu este nici natura din faţa mea, nici subiectivitatea din mine, ci ataşamentul care le cuprinde şi le transfigurează mutual pe ambele. De aceea îţi spuneam, sibilinic, la rîndul meu, că pentru mine sufletul este un peisaj. Tu mergi mult mai departe, vrei să demolezi epistemologii şi vezi în obiectele-fetiş ale existenţei noastre o ieşire din dihotomiile modernităţii. Spuneai undeva că acestea constituie cele două mari idiomuri, „cel al

şi cel al

, care permit evitarea straniei poziţii a «obiectelor-fetiş», capabile să te facă să faci lucruri pe care nici persoanele, nici obiectele nu le stăpînesc“. Iar mai departe, trăgeai o concluzie care îmi place: „Mi se pare că toată această gîndire a fetişurilor ne eliberează de gigantomahia libertăţii împotriva alienării: problema care se pune nu mai este de a şti dacă trebuie să fii liber sau ataşat, ci dacă eşti bine sau rău ataşat“. Mi se pare o post/anti-carteziană/modernă revenire la… animism. Îmi place! 

Nu mă înţelege greşit, dar cred că tu afirmi, pe această bază, că nu am fost niciodată moderni, pentru că tu nu ai fost niciodată… bătrîn. Căci orice bătrîn ştie acest lucru, fără să-l cunoască. Eu, dimpotrivă, printr-o ciudată întîmplare a sorţii, aproape că m-am născut bătrîn. Aveam doar vreo paisprezece ani, cred, cînd am scris primul meu text: „Apologia tabietului“. Era o reacţie, total anapoda, la apologia total opusă a adolescenţei, scrisă de Mircea Eliade. Eu eram adolescent, dar mă visam bătrîn… Iar acum îmi dau seama că prin „tabiet“ eu înţelegeam, de fapt, un soi de naştere asistată a „ataşamentului“ despre care vorbeşti tu: prin tabiet te ataşezi şi eşti ataşat de ceva care devine tu. 

Aş putea acum să adaug, pe urmele tale, într-un fel, că nu

tabieturi, ci

tabieturi. Drept care problema, cum zici tu, nu este dacă sîntem liberi sau dominaţi în raport cu aceste tabieturi, ci dacă aceste tabieturi sînt bune sau rele. Vorbind despre visul meu, nu am

imaginea florilor de omag, ci

acel vis, dimpreună cu omagul din el: cele trei flori de omag sînt parte a peisajului sufletului meu – sau, mai corect, a peisajului care este sufletul meu. 

Ce voiam să-ţi spun, de fapt, este că prefer totuşi omul-tabiet faţă de obiectul-fetiş. Ai putea să-mi explici de ce? 

Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog,

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Tragerea loto -loterie FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Reportul la Loto 6/49 depășește 2,87 milioane de euro
Reportul la categoria I a jocului Loto 6/49 de duminică depăşeşte 14,22 milioane de lei (peste 2,87 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 5 milioane de lei (peste un milion de euro), informează Loteria Română.
Ioan-Marcel Boloș FOTO gov.ro
Boloș: Pensiile speciale trebuie să rămână. Le au și alte state europene
Pensiile speciale trebuie să rămână, susține Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, declarând că și alte state europene au astfel de pensii.
Alexandru Muraru/ Facebook
Alexandru Muraru, despre cazul Bălășoiu: „Există informații că îndeletnicirile lui erau cunoscute”
Deputatul PNL Alexandru Muraru a transmis că PSD datorează explicații privind scandalul sexual în care este implicat parlamentarul exclus din partid, afirmând că există informații potrivit cărora „îndeletnicirile” lui erau cunoscute.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.