Povestaşii

Publicat în Dilema Veche nr. 715 din 2-8 noiembrie 2017
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Omul este animalul care spune povești. Iată una dintre cele mai frumoase – și mai profunde! – definiții pe care o știu. Bine, în Scurtă istorie a omenirii, Harari nu spune chiar așa, dar acesta este sensul. Mai mult, el ne amintește că „ficțiunea ne-a permis nu doar să imaginăm lucruri, ci să facem asta în mod colectiv“. În sfîrșit, dat fiind că această „cooperare umană la scară largă se bazează pe mituri, felul în care oamenii cooperează poate fi modificat schimbînd miturile“. Nu doar că ne face oameni, dar povestea ne ajută și să acționăm împreună ca oameni pentru o cauză comună a oamenilor – sau măcar a unor oameni. Ea este deci – poate să fie – o armă civică atunci cînd realitatea lasă de dorit. La asta voiam să ajung, căci, în ultimele două-trei săptămîni, am trecut prin cîteva astfel de lumi de poveste – care nu pot schimba lumea, desigur, dar care intervin deja, benefic, în lumea noastră care lasă de dorit.

Prima a fost la Țibănești, unde arhitectul Șerban Sturdza a pornit, în urmă cu mai mulți ani, renovarea conacului P.P. Carp. Dar nu (doar) acest lucru este important, ci cultul meșteșugului care se țese aici. Proiectul „Batem fierul la conac“ s-a instalat de acum într-o fierărie ingenios refăcută, comunicînd printr-un perete de sticlă cu un public ce poate asista la munca fierarului fără a asuda alături de el. Iar povestea fierului a fost așezată într-o carte, În jurul focului, care se va lansa în curînd. Anul acesta, invitatul de onoare a fost dulgheritul. Au venit să-l venereze Les Compagnons du Devoir din Franța, cărora li s-au alăturat vreo zece împătimiți ai meșteșugului, veniți de te miri unde și cum. Ce-i unea pe toți nu era atît angajamentul pragmatic de a termina o lucrare, ci povestea lemnului, pe care și-o repovesteau în jurul cuptorului uriaș de pîine, ridicat anul trecut în ruinele „magaziei“, și care le permitea să întrețină vie loialitatea față de meșteșug. Din sat nu a venit nimeni, doar un român plecat din țară cu ani în urmă. Se pare că au uitat mai toți „povestea meșteșugului“. Doar copiii erau fascinați și, cine știe, poate peste niște ani vor reînvia ei povestea. Sincer să fiu, sper ca renovarea conacului să nu se termine niciodată, căci mai presus de această clădire de patrimoniu este exercițiul permanent de întreținere și aplicare creativă a acestui cult al meșteșugului, devenit și el patrimonial.

La Astra Film Fest merg de cînd s-a înființat și pot să măsor progresele sale și, odată cu ele, pe cele ale filmului documentar românesc. Îmi aduc aminte, de pildă, de unul dintre primele filme care au obținut premiul publicului. Pe un cîmp, un țăran își mînă căruța pierdut în gînduri. La un moment dat, peste ciripitul păsărilor, se aude țîrîitul unui telefon. Țăranul își scoate mobilul la fel de impasibil și începe să vorbească, în timp ce căruța se pierde la orizontul Bărăganului. Atît!… Ce-i drept, încă nu avem o școală de film documentar, după cum o spune pe șleau Cornel Mihalache, dar, cum afirmă tot el, „fiecare ne-am construit singuri“. Ceea ce se vede, căci acum jurizarea a devenit dificilă. Filmele spun povești, nu anecdote. Povești dintre cele mai diferite, de la cea a ruinelor unui experiment comunist pe maimuțe, în Abhazia, relatată de Alexandru Solomon în Ouăle lui Tarzan, la cea a lumii sex chat-ului din Phoenixxx-ul lui Mihai Gavril Dragolea, de la portrete ce dau de gîndit și nu doar de privit, precum cel al unui sculptor în lemn din Maramureș (Cornel Mihalache) sau Ultimul căldărar (Cosmin Bumbuț și Elena Stancu), la poveștile ce te pun pe gînduri despre așezări în derivă (Planeta Petrila al lui Andrei Dăscălescu sau Eu sînt Hercule al lui Marius Iacob). Una din surprizele festivalului a fost însă că și „înainte“ se spuneau povești, doar că erau cenzurate. Este cazul Baloanelor de curcubeu, realizat în 1982 de Iosif Demian, un film de un absurd bine temperat despre viața în satele CAP-urilor de atunci.

Mă uit însă pentru a doua oară la Țara moartă a lui Radu Jude. Pe monitorul de alături rulează Gustul cimentului, al cineastului sirian Ziad Kalthoum. Inevitabil, ochii îmi trec de la unul la altul. Țara moartă nu este un film documentar propriu-zis, ci mai degrabă un eseu fotografic, înlănțuind fotografii din colecția Costică Acsinte, punctate monoton de citate din jurnalul medicului evreu Emil Dorian. Creșterea antisemitismului, ascensiunea legionarilor, crimele lor, dar și executarea unora dintre ei, venirea comuniștilor, totul pe fond de viață cotidiană și comentariu lapidar ce crește în dramatism. Nici o intervenție, nici o pledoarie, dar o poveste care te cuprinde. Gustul cimentului este un film documentar, dar este construit cu minuția estetică a unui eseu vizual. Muncitori sirieni care construiau Siria pe vremea cînd Libanul era distrus de război, iar acum reclădesc Libanul cînd Siria este distrusă de război. Nici aici nu există o intervenție sau pledoarie, povestea se spune singură. Dar tocmai de aceea, ambele filme sînt mai convingătoare decît documentarul curajos despre ororile din Siria pe care îl văzusem cu o zi înainte: acesta te cutremură, filmele lui Jude și Kalthoum te conving spunînd povestea și devoalînd sensul din spatele realității vizibile.

Ultima rundă a fost zilele trecute la jurizarea Superscrieri. Începută cu șapte ani în urmă, inițiativa Fundației Friends for Friends (FFFF) își culege acum roadele. Premiile încă nu au fost anunțate public, așa că nu pot să „dau din casă“, dar pot să spun că nu țin minte de cînd n-am mai citit, trei zile la rînd, texte atît de bune. Cei de la Decât o Revistă, Scena9 sau Casa Jurnalistului au intrat deja în categoria „neo-clasici“, cei de la RISE Project, Gazeta de Sud, Recorder.ro sau Centrul de Investigații Media renasc încrederea în jurnalismul de investigații, iar voci noi, dar deja puternice, precum Polina Cupcea din Moldova, te fac să crezi în viitor. Dar, mai presus de subiecte, mai presus de mize, a fost bucuria de a citi și a regăsi frumusețea limbii, pe care o credeam pierdută în discursul nostru public. Doar o limbă bine stăpînită îți permite să vezi realitatea și să o împărtășești printr-o poveste care să-i facă apoi și pe alții să deschidă ochii. Iar aici meritul FFFF este imens!

Ceea ce au în comun toate aceste trei cazuri este faptul că la originea acestor reușite publice a stat cîte o inițiativă cît se poate de privată, personală, chiar individuală. Și că a fost nevoie cam de zece ani pentru ca aceste inițiative personale să devină instituții. Morala fabulei ar fi deci cam asta: #Rezist zece ani, deci existăm! 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.