Piua

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Nu a fost o săptămînă liniștită! Despre ce poți să scrii atunci cu inima cît de cît împăcată și fără a bate cîmpii despre politică, la care barem recunoști că nu prea te pricepi? Tot ce mi-a trecut prin cap în aceste condiții a fost să iau piua de la ziua de azi, după care, vorba românului, vom mai vedea… M-am întors, așadar, la o pilulă veche și m-am refugiat, visător, în grădina de altădată și dintotdeauna. E altă lume, vindecătoare…

– Ieee, am reușit!

– ?

– S-a urcat George pe-o scară și a reușit să rupă bestia aia de cracă de la vecini, aia care acoperea luleaua turcului. Acum o să putem s-o vedem de pe terasă, de la cafea – rîde fericită mama florilor.

– Mai e pînă atunci – răspunde, cam placid, morocănosul Grumpy.

– Așteaptă puțin și-o să vezi tu. Adică o să-ți arăt eu, că tu nu vezi nimic. Ai văzut ce a înflorit acolo, în colț?

– Ce? – și Grumpy caută din priviri ceva nemaivăzut. A, da, ploaia de aur!

– Chiar e ca o ploaie de aur… E primul an cînd înflorește. Alaltăieri… Să vezi la anul cum o să fie, crește foarte repede. O să acopere mizeria asta de calcan!

– Și aia de acolo ce e? – întreabă Grumpy, arătînd cu degetul un tufiș mic și auriu care s-a ițit după ploile din ultimele zile. Parcă ar fi o ploaie de aur de-a‑ndoaselea…

– Buxus. Nu știu cum îi zice la țară, dar așa mi-a vîndut-o florăreasa. Trebuie să o leg puțin, pînă se mai întremează, că stă cam pleoștită…

Pe vîrful gardului își face apariția Dracu’, pisica cea neagră a vecinilor, și o pornește agale pe alee. Mama florilor sare ca împinsă de un arc și face ochii mici, de pisică. Un minut întreg cele două se uită fix una în ochii celeilalte, după care Dracu’ se tolănește în iarbă și, neglijînd-o ostentativ pe mama florilor, urmărește din priviri vrăbiuțele.

– Ieri a vrut să intre pe terasă și, cînd m-am repezit la ea cu mătura, mi-a răsturnat ghiveciul cu Napoleonul. Tocmai făcuse, în sfîrșit, o floricică. De doi ani îl aștept, nu i-a mers bine anul trecut, am crezut că a murit. Acum cîteva zile a dat un boboc și vine bestia asta și mi-l omoară! E frumoasă, potaia, da’ ce caută la florile mele?! – zîmbește înciudată mama florilor.

– Cred că ea a jumulit guguștiucul – își aduce aminte Grumpy.

– Asta a fost mai demult. Acum sînt o pereche, totul e în regulă. După care arată cu degetul spre arțarul care a crescut anul acesta ca Făt-Frumos: ia te uită, a mai apărut o mierlă! Asta nu-i a noastră…

Urmează vizita de dimineață. Lăcrămioarele s-au dus, primele lalele s-au trecut, magnolia pitică s-a scuturat de mult. Daliilor pitice le merge însă bine, deși n-au fost udate trei zile; noroc cu ploile. Iar tufișul de levănțică a rezistat toată iarna, ca și cum ar fi fost în elementul său. Mai are însă pînă să înflorească și să-și răspîndească parfumul peste toată grădina. Și gutuiul! Gutuiul e în plină floare…

– Uite că a dat un boboc, săracul! – se uită cu drag mama florilor la un trandafir și îl mîngîie din priviri pe creștet. L‑am luat de la tîrg, dar era cam amărît, eu am zis că e pe moarte. Florăreasa mi l-a dat pe gratis și a zis că, dacă nu se prinde, nu-i datorez nimic. Acum trebuie să mă duc să-i dau banii, a avut dreptate, a înflorit…

– Uite, uite! – se entuziasmează brusc și Grumpy. Primul iris!

– E acolo de trei zile, bine că l-ai văzut și tu… Și mama florilor se uită îngăduitoare la Grumpy.

Inspecția s-a încheiat. Problema e cu păpădiile. Au năpădit toată grădina și au niște rădăcini îndărătnice, care nu se lasă smulse. Le smulgi cum poți, dar peste doar cîteva săptămîni cresc la loc. Cînd erau înflorite, alcătuiau pete galbene strălucitoare în soare, acum însă nu sînt decît niște buruieni zbîrlite. Mama florilor oftează de fiecare dată cînd trece pe lîngă ele și își tot frămîntă mintea cum să le stîrpească. Știe însă că nu poți să te pui cu păpădiile.

– De-abia aștept să înflorească și Mîna Maicii Domnului – se așază, mulțumită, mama florilor în fața ceștii de cafea. Atunci să vezi!…

Grumpy c’est moi! Iar mama florilor, zisă și zîna zorilor, este, după cum poate ați bănuit, Ana, soția mea. În primăvara aceasta, mica noastră grădină a erupt din toate sevele într-o dezordine copleșitoare. Ana moșește fiecare frunză nou-născută, îi ține socoteala, și dimineața, la cafea, îmi povestește cum o duce. Eu, copil de asfalt, mă bucur intelectual, așa, făcînd un efort de imaginație estetică pentru a realiza că e ceva frumos. Cînd plec, dimineața, în capul meu vîjîie agenda, iar cînd mă întorc seara, numai de floricele nu-mi arde. În urmă cu cîțiva ani, cînd am fost invitați la un prieten mult mai tînăr, care tocmai se retrăsese din comitete și comiții naționale undeva „la țară“, lîngă București, am rămas uimit cînd acesta ne-a dus la un măr proaspăt plantat și ne-a vorbit o jumătate de oră despre cele patru frunze proaspăt ițite. A luat-o razna, săracul! – mi-am zis eu în sinea mea. Ei bine, nu, nu o luase razna, ci intrase în alt ritm. În alt timp. Căci ceea ce este fascinant la o grădină pe care o îngrijești cu mîna ta este exact asta: timpul. Intri, fără să-ți dai seama, în ritmul naturii, care îți ritmează altfel natura ta urbană și îți dă răgazul să te regăsești. Din fragmentar, timpul devine curgere lină, din mișcare liniară care se îndreaptă frenetic spre un viitor de fiecare clipă devine o ciclicitate de nașteri și renașteri bine rînduite. În grădină, mergi agale și vorbești mai rar. Ritmul vieții și ritmul inimii se reglează după alt algoritm. Și începi să înțelegi „viața la țară“, despre care am citit cu toții sau ne aducem vag aminte din vizitele la bunici, dar pe care, intelectuali morocănoși, o considerăm adesea doar un idilism patetic. Tot calendarul acesta festiv al „omului de la țară“, ritmat de moartea și renașterea naturii și obsedat de fertilitate, devine o icoană la care nu mai poți să ajungi, dar la care, iată, poți să te închini în fiecare dimineață. Și să te visezi, pentru o clipă, parte a acestui ciclu nemuritor.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, București, 2015.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
De ce unii localnici din nordul Angliei ajung să ofere moșteniri regelui Charles atunci când mor
Ce îl leagă pe un fost miner și republican de-o viață de regele Charles al III-lea? Răspunsul surprinzător, așa cum a relatat The Guardian, este că averea fostului miner face parte acum dintr-un fond care generează venituri private pentru monarh.
image
Fenomen inedit în Vârtop: aurora boreală albastră a luminat seara în Apuseni FOTO VIDEO
Un fenomen inedit a fost surprins de un turist în Staţiunea Vârtop din Munţii Apuseni, joi seara. Aurora boreală a luminat seara, pentru câteva minute, printre nori, şi a fost imortalizat de un fotograf amator.
image
Pericolele care îi pândesc pe români într-o destinație exotică de lux. „Paza bună nu e suficientă ca să treacă primejdia”
Tot mai mulți români cu bani aleg destinații exotice, însă unele implică anumite riscuri. O familie de români a aflat acest lucru pe propria piele, iar la final părinții au aflat că cei doi copii ai lor s-au aflat într-un pericol imens, fără măcar ca ei să bănuiască.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic