Piatra filozofală

Publicat în Dilema Veche nr. 573 din 5-11 februarie 2015
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Da, ştiu, nu e prea frumos să vorbeşti despre tine în public, aduce a lăudăroşenie. Aşa poate suna şi faptul că voi vorbi acum despre propria mea carte –

reeditată recent la Editura Trei. De fapt, şi la prima apariţie, prietenul şi primul meu editor, Ion Bănşoiu, m-a ironizat, spunîndu-mi: „Nu ai încă operă şi te-ai apucat să-ţi scrii memoriile!...“ Da,

este, într-un fel, şi povestea mea, dar este, în primul rînd, o poveste

-personală, ceea ce mă absolvă de păcatul narcisic. Iar acum, privind-o din perspectiva pilulei anterioare despre piaţa neo-liberală a cunoaşterii, precum şi, întîmplător, a

a lui Marguerite Yourcenar, pe care tocmai o recitesc cu alţi ochi, mi se pare că descopăr cîteva probleme ce se întrevăd în carte, la care nici eu nu m-am gîndit pînă acum şi care, în orice caz, nu mă privesc pe mine personal. Aşa că îmi permit să vi le împărtăşesc... 

O poveste a aproape 20 de ani de teren în Gorj, în vremurile comunismului, cartea conturează în filigran şi un anumit soi de

a demersului de cunoaştere. Retrospectiv, se întrevede, mai departe, o paradoxală trecere de la această inutilitate tolerată, la o utilitate intolerabilă, acel

care stă precum o sabie a lui Damocles deasupra capului tuturor cercetătorilor actuali. 

O inutilitate tolerată, spuneam, căci ştiinţele sociale în general au fost privite cu reţinere, ca doar marginal utile – dacă nu chiar direct ostile – puterii comuniste. Psihologia a ajuns chiar să fie desfiinţată, şi nici sociologia nu a dus-o prea bine. Absolvenţii acestor facultăţi au continuat să fie angajaţi în producţie, unde însă nici un inginer-şef sau director nu prea lua în considerare „expertiza“ acestora. În consecinţă, cu toţii trebuia să dăm un raport anual de cercetare, pe care ştiam că, de regulă, nimeni nu-l va citi vreodată. Personal, deşi am avut extraordinarul noroc să ajung în inexplicabila oază a Centrului de Cercetări Antropologice, ştiam şi că nu voi publica niciodată cercetările efectuate de-a lungul anilor (chiar şi în ziua de astăzi, îmi este astfel greu să realizez, în forul meu interior, că cineva mă citeşte şi continui, de cele mai multe ori, să scriu doar pentru plăcerea mea).  Aveam deci tot timpul din lume, căci singurul deadline era fantomaticul raport de sfîrşit de an: timpul însuşi era îngăduitor. Am scris atunci cît n-am mai scris niciodată după aceea. Cînd, în sfîrşit, după 1990, am avut voie să mă înscriu la doctorat, teza finală avea în spate vreo 15 versiuni anterioare, care nu fuseseră scrise însă cu o altă finalitate decît plăcerea scrisului. Nu era nici „literatură de sertar“, nici „rezistenţă prin cultură“, cum s-a răspîndit ulterior zvonul. Era artă pentru artă, ca să spun aşa, o cunoaştere mută, fără altă documentare decît cîteva cărţi risipite şi fără alt public în afara celor cîţiva colegi. Dar cu o puzderie de curiozităţi şi probleme, unele înduioşător de naive, altele incredibil de îndrăzneţe, dar pe care acum, din perspectiva unei publicări peer reviewed, nici n-aş mai îndrăzni să le evoc. Merită meditat asupra modului şi rostului trecerii de la această creativitate fără libertate la o libertate fără creativitate, la cum gratuitul privat a căpătat preţ public şi a devenit marfă, evaluată şi cumpărată după preţul său de piaţă şi cu tot mai puţine investiţii în alb, de dragul cunoaşterii fără promisiuni utilitare. De meditat şi la cum timpul însuşi a devenit bani.  

Cealaltă „revelaţie“ are, la prima vedere, o tentă mult mai personală. Am realizat că tot traseul meu profesional a fost marcat de crezul – devenit cu timpul credinţă – în faptul că

Am regăsit chiar o argumentare neaşteptată a acestui demers, referinţa la acea „raţiune narativă“ pe care o propovăduieşte Ortega y Gasset. De la primele întîmplări de pe primul teren, la „povestea maidanezului Leuţu“ sau la actualele „pilule“, am tot continuat să „povestesc“. Natura povestirii s-a schimbat însă radical. În anii „gratuităţii“, era vorba despre un soi de epopee de buzunar a căutării pietrei filozofale, un soi de visătoare

discutabilă, dar fascinantă. La această reeditare, un fost student, ajuns eminent cercetător şcolit în Germania, mi-a reproşat că cercetarea mea nu are etnografie. E adevărat, nu

şi

din Novaci, unde mi-am desfăşurat studiile, mă interesau, ci povestea lui Cain şi Abel din spatele lor şi cea a tipurilor general umane pe care le întrevedeam la orizont; de „etnografie“ se ocupa toată lumea... 

După 1990, m-am oprit din visări şi m-am angajat în necesara curăţenie generală de demitizare şi deconstrucţie a cunoaşterii moştenite. Mai apoi, am intrat pînă în gît în piaţa proiectelor. În timpul liber însă, am continuat să culeg poveşti, dar nu despre Om, ci despre gesturile mărunte ale oamenilor; de la metanaraţiuni fără etnografie am trecut, în rînd cu lumea, la etnografie fără viziune: poststructuralismul era norma şi valoarea. Şi am pledat pentru curcubeul de subiecte ale cotidianului, cu tot entuziasmul de care am fost în stare. Descoperi astfel părţi ale umanului rămase nevizitate sau pur şi simplu neglijate, pe atunci, de cunoaşterea academică de la noi. Doar că acum, aceasta a devenit cunoaşterea academică în general, punînd în evidenţă

ale socialului care nici măcar nu mai sînt în căutarea

. Cred şi acum că era – şi este – nevoie de un astfel de ocol, dar mi-am păstrat convingerea că este doar un ocol necesar, nu şi suficient. 

M-am întors, aşadar, după alţi vreo 20 de ani, la vechile mele poveşti şi le-am dat o nouă înfăţişare, din dorinţa inconştientă, cred, de a (îmi) reafirma credinţa în acele exerciţii metateoretice puse în prezent la indexul desuetudinii.   

De fapt, nu ne-am despărţit niciodată de aceste

despre a căror tristă moarte ne-a avertizat Lyotard. Dimpotrivă, lumea noastră globalizată trăieşte – în ansamblul ei şi ştiind sau nu – sub imperiul marii naraţiuni a „alegerii raţionale“

Nevoia de alternative pluteşte în aer, dar o mare naraţiune alternativă, care să devină o convingere împărtăşită de o majoritate, nu este un lucru uşor. În orice caz, nici postmodernitatea nu poate renunţa la căutarea gratuită a „pietrei filozofale“, chiar dacă o face – şi poate că e bine că o face, de data aceasta, cu o doză de (auto)ironie. Căci nici o mare naraţiune nu aduce

, ci doar propune un

. Unul printre altele...  

Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului,

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

gazprom conducta
Gazprom amenință că nu va mai livra gaze Republicii Moldova
Gazprom amenință că va rupe contractul pentru livrarea gazeșlor către Republica Moldova, având în vedere că nu există niciun acord pentru stingerea datoriilor acesteia din urmă, scrie Tass.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski, mesaj către militarii ruși: „Veţi fi ucişi unul câte unul”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat în timpul discursului adresat naţiunii că Rusia pierde bătălia, iar lumea nu va încuviința o întoarcere la vremurile de cuceriri coloniale.
scoala dimaci (1) jpg
Muzeu al răchitei, deținuților politic și colectivizării într-o școală rămasă fără elevi
Clădirea unei școli din Vrancea rămasă fără elevi va fi reabilitată până la sfârșitul anului și se dorește a fi reprezentativă pentru comunitatea din Suraia, unde împletitul răchitei a fost o activitate de pe urma căreia au trăit cei mai mulți localnici.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.