Piaţa neo-liberală a cunoaşterii

Publicat în Dilema Veche nr. 572 din 29 ianuarie - 4 februarie 2015
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Societatea cunoaşterii pare să nu prea mai aibă nevoie de cunoaşterea societăţii; sau, în orice caz, nu de „cunoaştere“ în sensul cu care am fost obişnuiţi. Este o opinie tot mai răspîndită în lumea academică...

Povestea este mai veche şi am mai evocat-o şi cu alte ocazii. Aspectul ei formal şi vizibil îl constituie „cultura auditului“, cu întreaga sa reţea birocratică, din care fac parte

etc. Nu este deci vorba doar de depresiile locale ale unor intelectuali eventual cusurgii, căci această reţea este un sistem globalizat, transnaţional şi transpartinic, în care financiarul şi moralul şi-au dat mîna pentru a predica

pe limba tuturor şi pe care de-abia începem să-l înţelegem.  

Simplificînd la limită, se poate spune că la originea sa se află o neîncredere instituţionalizată (ba chiar, iniţial, o frică generalizată), determinată de crizele şi „deviaţionismele“ economice repetate. Pentru a preîntîmpina riscul – şi astfel a îngrădi frica –, piaţa globalizată a elaborat, a standardizat şi a generalizat un set de „bune practici“, de natură să asigure reuşita şi eficienţa activităţilor de piaţă. Cu o condiţie: ca acestea să fie urmate de toţi actorii sociali în deplină

, permiţînd o permanentă

. Cercetarea a fost şi ea unul dintre aceşti actori, în nici un caz cel mai important.

Transparenţa acestor „bune practici“ a fost apoi asigurată prin mecanisme interne de

– adică de auto-control al respectării procedurilor. Interesul economic al eficienţei s-a propagat astfel prin valoarea morală a transparenţei, auditul care face legătura între cele două fiind trecut în responsabilitatea indivizilor; statul („sistemul“) însuşi evită astfel atît auditul, cît şi responsabilitatea. Şi totul funcţionează aşa, de la grădiniţe la bănci. Din punctul de vedere care ne interesează aici, rezultatul este mcdonaldizarea cunoaşterii; e trist, dar sistemul are nevoie doar de informaţie, nu de cunoaştere. 

În amonte, aceste

instituţionale – cum le numeşte antropoloaga britanică Mary Douglas – erau legitimate prin

neo-liberală. Este vorba despre acel neo-liberalism care triumfă asupra economiei politice keynesiane în anii 1970 şi care pune în practică sfatul lui Hayek, conform căruia guvernele ar face bine să nu mai „tînjească după inteligibilitate“ cu privire la cum şi de ce funcţionează piaţa şi să se mulţumească cu „evidenţa“ că indivizii, în tranzacţiile lor libere pe piaţă, ştiu mai bine şi reuşesc mai bine decît orice autoritate externă de cunoaştere sau de control. Statul, cu autoritatea sa externă pieţei, devine o piedică în calea bunăstării generale.  

Într-un articol recent, antropologul britanic James Carrier porneşte pe urmele acestei convingeri neo-liberale pentru a interpreta multe dintre schimbările survenite recent în cîmpul cunoaşterii. Unele se referă şi la cultura auditului, o piaţă a cunoaşterii care, conform crezului neo-liberal, a trebuit să fie lăsată să se autoregleze prin interacţiunile libere între

, singurii în măsură să-şi evalueze preţul pe piaţă prin „factorul de impact“ al fiecăruia. În acest fel – observă Carrier – cei care trebuie să aprecieze valoarea unei opere sau a unui om nu trebuie să citească, şi cu atît mai puţin să înţeleagă, ci doar să calculeze cu grijă frecvenţe şi indici. Rezultatul a fost o tendinţă de uniformizare a peisajului intelectual – conchide acesta. Aş adăuga formarea unui soi de „grupuri de interes“, prin cantitatea şi electivitatea citărilor: eu te citez pe tine, tu mă citezi pe mine, amîndoi pe prietenii noştri; cîştigă brandurile, dispar produsele locale... 

Ceea ce mi se pare însă interesant în mod deosebit este relaţia pe care o stabileşte Carrier între modelul statului minimalist şi toată seria de revendicări metodologice şi ideologice antiautoritariste. Pe scurt: pentru economia neo-liberală, denunţarea intervenţionismului etatist este denunţarea Autorităţii, a istoricei şi abuzivei autorităţi care (mai) stă în calea libertăţii Pieţei. În acest context (dar nu doar din acest motiv), toate ipostazele majore de „autoritate“ au început să fie contestate ca tot atîtea forme de obstrucţionare a libertăţilor.  

La scara particulară a antropologiei, de pildă, contestarea a vizat atît obiectul, cît şi subiectul cunoaşterii. Obiectul s-a deplasat astfel, treptat, de la structurile sociale spre acţiunile individuale (agency), marile teorii antropologice au fost excomunicate de poststructuralism şi s-au promovat „cotidianul“ şi „experienţele trăite“, punînd în scenă indivizii înşişi, prin autobiografii şi istorii orale. Structurile, oricare ar fi ele, se topesc în fluiditatea constitutivă a interacţiunilor individuale. Complementar, antropologului i s-a contestat legitimitatea autorităţii sale: cu ce drept vorbeşte în numele Celuilalt?

a devenit o datorie morală. Ceea ce este foarte bine, doar că astfel punerea accentului pe punctul de vedere al Celuilalt, întemeietoare pentru antropologie, a trecut de la o metodologie fără morală la o morală fără metodologie. În plus, a apărut şi o întreagă categorie „profesională“ de justiţiari ai tuturor drepturilor pe care nu le are cercetătorul, acuzîndu-l pe acesta de rasism, colonialism, naţionalism, machism şi alte imoralităţi. (Acum cîţiva ani, am fost şi eu acuzat, în Franţa, de naţionalism şi xenofobie, deoarece am vorbit despre pămîntenii şi

din Novaci, deci am perpetuat mitul naţionalist al „Mioriţei“, unde

sînt dispreţuiţi; sic!...) 

La scara generală a cunoaşterii, ceea ce a ajuns să fie cu desăvîrşire delegitimată este însăşi autoritatea teoriei: de la ceea ce Radcliffe-Brown numea

la

despre care vorbea Lyotard, totul a devenit doar obiect (deja vetust) al de-construcţiei. Rezultatul este o totală lipsă de

, care se întoarce şi asupra economiştilor de la care a pornit: vrînd doar să lase piaţa să funcţioneze, aceştia nu prea mai înţeleg cum funcţionează sau cum ar trebui să funcţioneze aceasta. Corporaţiile şi băncile se văd şi ele blocate în gadget-uri de marketing, fascinate de „segmentare“ sau „management interactiv“, cu care se amăgesc că (mai) pot stăpîni piaţa fără a cunoaşte societatea.  

Această piaţă neo-liberală a cunoaşterii poate să funcţioneze atîta vreme cît funcţionează întregul sistem; dar acesta pare să scîrţîie din toate încheieturile. Şi iată că, exact cînd ar fi fost mai multă nevoie de ea, cunoaşterea societăţii a fost scoasă la pensie...  

Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Popescu
Gică Popescu, revoltat de ce pățesc românii din cauza străinilor: „Băi, oameni buni, nu se poate așa!“
Decăderea fotbalului românesc continuă să-l șocheze pe fostul căpitan al tricolorilor.
Deputatul Andrei Guruliov  Foto captură The Mirror
General rus, despre imaginile cu recruții beți: „Nu am văzut oameni treji în taberele de instrucție”
Andrei Guruliov, general rus în rezervă, în vârstă de 54 de ani, a declarat la televiziunea de stat din Rusia că niciodată nu a văzut oameni treji în taberele de instrucție.
umit yildirim m9FBEtUTRXY unsplash jpg
Schimbări mari prin lucruri simple. Soluția clară pentru traficul din București
România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană la producția de biciclete, cu peste 2.5 milioane de unități, dar suntem la coada clasamentului când vine vorba de pistele pentru utilizarea lor.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.