Paradoxul patrimoniului

Publicat în Dilema Veche nr. 714 din 26 octombrie – 1 noiembrie 2017
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Pe vremea comunismului circula, printre multe altele, și acest banc retoric: Dacă în capitalism e atît de rău și aici e atît de bine, de ce aici e atît de rău și acolo e atît de bine? Mergînd mult prin țară și vorbind mult cu arhitecți și restauratori, am ajuns să mă întreb și eu, la fel de retoric: Dacă în comunism s-a distrus patrimoniul național (în speță, biserici și conace boierești), de ce în postcomunism s-a distrus și mai mult?

La prima privire, lucrurile par să stea exact invers decît insinuez eu prin acest „paradox“: în comunism, de pildă, s-au dărîmat biserici, în timp ce, după căderea comunismului, s-au construit biserici. Așa este! Au fost dărîmate bijuterii de arhitectură, dar aceasta doar în marile orașe și atunci cînd bisericile stăteau în calea proiectelor triumfaliste ale Partidului și nu puteau fi mutate și mascate printre blocuri. La țară și în orășele mai mici, nu s-au mai construit biserici, nu au mai fost îngrijite, dar nu au fost nici dărîmate. Cam la fel s-a întîmplat și cu o mulțime de conace boierești. În ele s-au mutat CAP-uri, grădinițe și alte instituții de stat, au fost date jos stucaturi și s-a dat o bidinea cu acel vernil-găinaț mai din popor, pe mese brâncovenești s-au ținut ședințe de partid, dulapuri de un stil sau altul s-au transformat în fișete pentru contabilitate etc. Dar n-au prea fost dărîmate, căci erau utile poporului, fiind, astfel, doar adaptate nevoilor și gusturilor „populare“. O mică „instalație“ de la expoziția „Ciuma“ din MȚR ilustrează perfect această situație: o masă boierească superbă, pe care este întinsă o Scînteia, pe care se află o ceapă, o slană și o brișcă gata să fie folosite. Toate aceste moșteniri patrimoniale s-au degradat, desigur, dar puține au dispărut cu totul.

Decooperativizarea s-a făcut intempestiv și peste noapte. Atunci, în cîteva zile, s-a furat din CAP-uri tot ce se putea fura. Cei mai pricepuți și-au însușit utilajele poporului, alții s-au mulțumit cu bucăți de țevi de irigații, din care și-au făcut adăpătoare pentru vaci în propria gospodărie, iar cei mai nepricepuți au vandalizat pur și simplu clădirile CAP-ului, rămase fără stăpîn. Doar că, în majoritatea cazurilor, aceste CAP-uri erau fostele conace boierești, din care s-au furat uneori și cărămizile.

A urmat „reîmproprietărirea“, restituirea proprietăților foștilor proprietari. Corect! Legile au fost însă incoerente și inconsecvente, iar procesele de reintrare în drepturi, întortocheate și îndelungate. Nici procesele de succesiune nu au mers prea ușor, conflictele între moștenitori fiind, adesea, acerbe. Între timp, clădirile au rămas tot fără stăpîn – sau ca și cum ar fi fost fără stăpîn. Pe de altă parte, unele clădiri au început să fie înscrise în listele de patrimoniu, din care însă au dispărut de fiecare dată cînd interesele imobiliare erau mai mari, statul devenind, în toate aceste cazuri, părtaș la „marele jaf postcomunist“ despre care am amintit cîte ceva într-un text anterior. În cazurile în care nu au fost înstrăinate pe căi oculte, pe aceste clădiri au apărut, eventual, afișe mari cu „Atenție, șantier în lucru!“ – și în lucru au rămas… De la Băile Herculane la Brăila, de la Buziaș la Roșia Montană, de la conacul Chrissoveloni, Castelul „cu scoici“ de la Coplean, Conacul Callimachi – Văcăreşti din Măneşti, Castelul Lonyai, Castelul Mikes din Cisteiu de Mureş, Palatul Brukenthal de la Sîmbăta etc. la cazinoul din Constanța, trecînd inclusiv prin centrul istoric al Bucureștiului, patrimoniul național se deteriora văzînd cu ochii. Iar cînd, în sfîrșit, unele dintre aceste clădiri au reintrat, realmente, în posesia moștenitorilor de drept, aceștia fie au fost ademeniți, la rîndul lor, în speculații imobiliare, fie s-au pomenit că au moștenit niște grămezi de cărămizi. Cine a dorit să renoveze totuși vechile conace sau cochetele palate urbane s-a pomenit în alte încurcături. Pe scurt, la căderea comunismului, România avea mult mai mult patrimoniu imobiliar – deși, adesea, într-o înfățișare jalnică – decît are în prezent. În plus, patrimoniul industrial este încă, pentru imensa majoritate a românilor, o contradicție în termeni: cum o să fie o fabrică un obiect de patrimoniu? Drept care, practic, totul a mers la fiare vechi, deși, în multe cazuri, clădirile fuseseră construite cu mult înaintea comunismului. În această privință, județul Hunedoara deține, probabil, recordul absolut: cine a mai auzit măcar, în prezent, de furnalul de la Govăjdia, de pildă, construit în 1810, multă vreme cel mai modern furnal de topire a minereului de fier din Europa, declarat monument de arhitectură industrială în 2000 și aproape complet ruinat în prezent?

Paradoxal, lucrurile stau și mai prost în cazul bisericilor. Mulți s-au revoltat, de-a lungul acestor ani, de ritmul și amploarea cu care s-au construit biserici în România. Dar nu (doar) aceasta este problema, ci mai ales cum și unde au fost ele construite. Într-o puzderie de sate, preoții, acești preafericiți păstrători ai tradiției, au abandonat vechile biserici, uneori vechi de secole, și și-au ridicat, cu sprijinul evlavios al enoriașilor, amatori și ei de case făloase, mîndre biserici de beton cu acoperiș aurit. Au făcut-o, într-o preasfîntă competiție între parohii, și în Maramureș, periclitînd statutul de patrimoniu UNESCO al minunatelor biserici de lemn din zonă. Mai rău, au renovat unele dintre mănăstirile de patrimoniu din Bucovina într-un stil de gospodar parvenit, acoperind totul cu marmură sau gresie, termopane și trandafiri din plastic. Iar cînd cineva încearcă să mai salveze o icoană, o pictură sau o catapeteasmă de acum patru-cinci secole dintr o bisericuță de sat gata să se dărîme, de cele mai multe ori acești minunați slujitori ai Domnului nu catadicsesc nici măcar să îi dea o aprobare. Doar eu știu peste o sută de astfel de cazuri – și sînt departe de a fi un cunoscător avizat în acest domeniu!

Tot e bine că acum avem un Minister al Culturii și Identității Naționale. Să ne trăiască!… 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.