Ora de religie – despre ce, cum, cu cine şi de ce

Publicat în Dilema Veche nr. 580 din 26 martie - 1 aprilie 2015
Farmecul discret al Iașilor jpeg

În dosarul din numărul anterior al

, dedicat relaţiei dintre religie şi politică,

asupra faptului că „problema statutului religiei în şcolile publice este una din cele mai grele opţiuni cu care se confruntă o democraţie“. Şi, datorită structurilor tot mai multiculturale şi multiconfesionale ale lumii globalizate, această opţiune devine şi mai delicată. Conştientă de acest lucru, pînă şi Franţa, ţara în care laicismul este un cult, a formulat o astfel de „opţiune“ în stilul său inimitabil: este timpul – spunea raportul „Régis Debray“ din 2002 – să trecem de la o

în care am considerat că religia nu ne priveşte pe noi, la o

, în care este de datoria noastră să o înţelegem. Alte ţări au păstrat religiei un loc mai mare şi mai respectuos în şcoli. În toate ţările democratice, statul asigură dreptul la „libertatea credinţelor religioase“, iar cetăţeanul are dreptul să aleagă. Ceva similar s-a petrecut şi la noi, iar cetăţenii au ales după cum era de aşteptat de la cea mai religioasă societate din Europa: 90% din părinţi au „votat“ pentru „ora de religie“ (un sondaj INSCOP din 2013 indica un procent de 86,7% al celor de acord cu predarea religiei în şcoli). Deci sînt absolut de acord să consider acest lucru cît se poate de firesc şi de legitim şi să accept retorica europeană a Bisericii: este un drept care se exercită ca atare în mai toate ţările europene. Doar că, în toate aceste cazuri, predarea religiei în şcoli nu este o problemă de bună-cuviinţă, ci rezultă dintr-o dezbatere de societate la care participă, pe lîngă Biserică, reprezentanţii statului, ai comunităţilor locale şi ai părinţilor; împreună decid ce, cu cine, cum şi de ce se predă „ora de religie“. 

Dincolo de vorbele mari şi crizele existenţiale, care e situaţia la noi? Mai întîi, despre ce e vorba? Păi, despre „religie“. Pare de la sine înţeles, dar nu e. Pretutindeni se face o distincţie între a preda

şi a

preda

, adică între transmiterea de

şi transmiterea de

. BOR invocă practica europeană pentru a-şi susţine teza că „ora de religie“ este „o disciplină obligatorie, predată

“. De aici derivă apoi, logic, dreptul de decizie al Bisericii, căci, evident, doar un preot poate preda „confesional“. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa. Anglia, de pildă, conservatoare şi în această privinţă, a schimbat totuşi denumirea orei de religie din

în

, ca să fie clar că nu despre catehizare este vorba. Multe alte ţări au procedat la fel. În Austria, pe care BOR o plasează între exemple, „ora de religie“ este multiconfesională din secolul al XIX-lea, incluzînd şi mahomedanismul. În Germania, alt exemplu dat de Biserică, predarea religiei în şcoală include de multă vreme toate cultele creştine, la care se adaugă religia mozaică, iar în Berlin, Bremen şi Brandenburg educaţia religioasă nu este obligatorie. În catolica Polonie, învăţămîntul religios este într-adevăr despre catolicism, doar că „ora de religie“ este opţională. La noi, BOR consideră că trebuie să fie „confesională“

„obligatorie“. Pe scurt, problema nu este studierea religiei în şcoală, ci faptul că religia se reduce, practic, la ortodoxie şi că, „în general, în şcolile româneşti nu se

religia“ – după cum remarca Mircea Kivu în acelaşi dosar din

–, ci se

Pentru

se studiază, vă recomand volumul

apărut în 2007 la Editura Pro Europa sub coordonarea Smarandei Enache, care prezintă ce se întîmplă real, în şcolile reale din societatea noastră reală. Multe dintre pildele de la „ora de religie“ au devenit folclor de groază. Iată doar un exemplu: unul dintre manuale prezintă sub titlul

imagini cu fapte considerate de autoare ca „fapte rele“: „să nu-ţi faci cruce trecînd în faţa unei biserici, să te urci în copaci, să dormi duminica pînă la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă“ – fapte a căror urmare este

– „te calcă maşina“.

predă? Profesorii de religie, evident. Doar că, în anul şcolar 2005/2006, de pildă, dintre cei 10.515 profesori de religie doar 2987 aveau definitivatul, restul fiind suplinitori. În prezent, după nişte date cam aproximative, dintre cei 6000 de profesori doar 4200 ar fi titulari (300 din 450 în Bucureşti). Cam un profesor din trei este deci suplinitor. Şi harul?… 

În sfîrşit,

se predă „ora de religie“? Convenţia OSCE de la Toledo din 2007 privitoare la „predarea religiilor şi credinţelor în şcolile publice“ stabileşte două principii generale: 1) există o valoare pozitivă în învăţămîntul care întăreşte respectul pentru dreptul fiecăruia la libertatea de religie şi credinţă şi 2) învăţămîntul despre religii şi credinţe poate reduce neînţelegerile şi stereotipurile vătămătoare. Motivaţia BOR este „puţin“ diferită: „Ora de Religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care, în alte ţări, mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simţul sacrului şi al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie şi societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani“. „Cine se înscrie pentru a participa la ora de Religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual.“ În final, BOR cheamă la lupta cea mare: „Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toţi credincioşii ei să apere şi să promoveze valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti în relaţie cu instituţiile publice şi cu societatea românească în general“.

„Opţiunea“ strategică legată de „ora de religie“ se prezintă atunci astfel: cu un stat care se păstrează pe tuşă, timorat de perspectiva oricărei decizii ce s-ar putea dovedi nepopulară, o societate civilă încă firavă şi fragmentată şi o ţară ce se declară cea mai religioasă din Europa, BOR a devenit singurul actor social major în luarea deciziei. Care nu mai este astfel nici un fel de opţiune şi nu mai presupune nici un fel de viziune în afara celor „din bătrîni“. Viitorul sună bine…

Nu ştiu care ar putea fi o astfel de

şi cum ar trebui să se configureze

înţeleaptă pentru o Românie a secolului XXI, dar ştiu că o dogmă pe post de viziune şi o opţiune de genul „Adam, alege-ţi soţia!“ nu sînt deloc ceea ce mi-aş dori.  

Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog,

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Alexandru Arsinel Arhiva Adevarul (9) JPG
Reacții la moartea lui Arșinel. Geambașu: S-a legat cu lanțuri de scaun și poziție
Moartea lui Alexandru Arșinel este deplânsă pe Facebook de colegi de breaslă și politicieni. Actorul a murit joi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani.
Adrian Nastase FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Adrian Năstase a pierdut la CEDO procesul cu statul român privind judecarea dosarului Zambaccian
CEDO a respins în unanimitate cererile fostului premier, drept inadmisibile, după ce Adrian Năstase și soția sa au reclamat că le-au fost încălcate drepturile în judecarea dosarului.
stela si arsinel jpeg
Legatura deosebită dintre Arșinel și Stela: detalii mai puțin cunoscute despre cuplul de aur al scenei românești
Cuplul de aur al scenei românești Alexandru Arșinel și Stela Popescu s-a format la finalul anilor '70. După moartea fulgerătoare a Stelei Popescu în 2017, joi lumea teatrului a rămas și fără Alexandru Arșinel, care a murit la vârsta de 83 de ani.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.