Onoare muncii...

Publicat în Dilema Veche nr. 532 din 24-30 aprilie 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Vă mai aduceţi aminte (mă rog, cei care au ce să-şi amintească)? Toate cererile şi alte hîrtii similare se încheiau, maiestuos, cu „onoare muncii“. Munca era foarte „onorată“, era un fel de zeiţă războinică a unei lupte revoluţionare fără preget. Cu toţii eram oameni ai muncii, fruntaşii în întrecerea socialistă ajungeau la gazeta de perete, la „cinste lor“, iar cei mai vajnici deveneau eroi ai muncii. N-am mai prins lagărele de muncă, dar am prins munca voluntară. N-am mai apucat stahanovismul în forma sa eroică, dar am fost la Rovinari, Motru şi Mătăsari, de unde oamenii muncii se luptau zilnic pentru a da patriei mai mult cărbune. Se lupta şi nu prea, căci, cu timpul, stahanovismul şi „onoarea muncii“ se mutaseră tot mai mult de pe şantierele patriei, în paginile Scînteii. Pe cîmpul de luptă al zeiţei Muncă nu mai rămăseseră prea mulţi eroi...

Şi totuşi, ceva din caracterul eroic al muncii fusese transmis. Mulţi mergeau pe noile şantiere ale patriei pur şi simplu pentru că, de obicei, se cîştiga mai bine. Alteori, de fapt, nu aveau încotro. Pentru unii muncitori calificaţi, maiştri sau ingineri, faptul că au lăsat în urmă un baraj, de pildă, era însă – şi a rămas – un motiv de mîndrie profesională. Îmi aduc aminte, de exemplu, de un moldovean de la Rovinari, care îşi aşeza experienţa şantierului într-o genealogie eroică, avîndu-l ca strămoş pe Ştefan cel Mare (era şi un mod de a le da peste nas oltenilor, care se uitau de sus la veniturile moldovene din marele Combinat Minier Oltenia...). În tipologia pe care o făcusem împreună cu colega mea, Viorica Nicolau, după sute de interviuri, exista astfel şi categoria „muncitorului eroic“.  

Pe de altă parte, niciodată nu a existat un folclor atît de bogat pe seama muncii. Ironia privată era pe măsura eroizării publice. Prototipul trist a rămas însă faimoasa formulă „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim“. Trist, pentru că nu prea era ironie, ci doar, eventual, o constatare hîtră, un fel de haz de necaz: eroismul muncii se dovedise a fi găunos.

Ceea ce nu am putut să înţeleg însă, în toţi aceşti peste 20 de ani, este modul în care – şi motivul pentru care – munca a fost dezonorată imediat după căderea comunismului. Prea mult pusă la gazeta de perete, probabil, a fost asimilată cu însuşi comunismul şi a fost aruncată, simbolic, la lada de gunoi, dimpreună cu acesta. Îmi aduc aminte că, pe la începutul anilor ’90, am invitat un faimos sociolog canadian, mare specialist în sociologia muncii, să ţină un curs. La pauză, studenţii mi-au spus, revoltaţi, că, dacă nu-l trimit la plimbare pe nenorocitul ăsta de comunist, ei îl iau la bătaie. Şi bietul om a trebuit să-şi schimbe, subit, subiectul cursului, pentru a nu-şi pierde audienţa. „Dar nu comuniştii au inventat munca!“ a mai apucat el să spună, într-o totală stare de perplexitate. Între timp, sociologia muncii a dispărut cu desăvîrşire din facultăţile de profil.

După căderea comunismului, „muncă“ a devenit, astfel, unul dintre acele cuvinte deochiate, pe care, dacă le pronunţi, trebuie să mergi la descîntat, ca să te vindeci. Ca şi „muncitor“, de altfel, perceput ca exponent al unei categorii de profitori de ieri şi de nostalgici de azi. 

Există însă cel puţin două sintagme în care „munca“ mai poate fi rostită. Prima este „piaţa muncii“: ei da, cîtă vreme a intrat pe „piaţă“, putem să vorbim şi despre „muncă“. E ca şi cum munca s-ar fi lepădat de comunism şi s-a convertit la capitalism, mîntuindu-se astfel de păcatul bolşevic. Cealaltă formulă alătură munca şi lenea, subiectul în propoziţie fiind, evident, românul. Este lumea lui Dorel, personaj care pare să-l fi înlocuit pe Bulă la acest capitol. Ironia e mai groasă în acest caz, căci e pe seama prostului care munceşte, noi, cei deştepţi, fiind de partea lenei care priveşte.

Dar oare chiar aşa să fie?  

În primul rînd, românii muncesc, în medie, 2095 de ore pe an, cu 425 de ore mai mult decît finlandezii, de pildă, şi cu 416 ore în plus comparativ cu angajaţii francezi (Eurofound); 1 din 3 români lucrează peste 9 ore pe zi, 1 din 2 lucrează ore suplimentare des şi foarte des, 35% lucrează în zilele de sîmbătă, iar 28% şi duminica; mai mult, în 1 caz din 3, munca românilor este nenormată. Pe de altă parte, un recent studiu IRES arată că, deşi 80% consideră munca lor ca solicitantă şi stresantă, 82% se declară mulţumiţi de volumul de muncă şi 93% – de serviciu în general. Mulţumiţi, mulţumiţi, dar 56% sînt în căutarea unui loc de muncă. Unul mai bun – veţi zice. Ei bine, nu: dintre cei în căutarea unui loc de muncă, 87% ar accepta un serviciu cu ore suplimentare frecvente; 76% dintre salariaţii români acceptă un loc de muncă sub pregătirea lor, iar 56% acceptă un salariu sub aşteptări. 

Şi pentru că tot se apropie 1 Mai, studiul IRES ne mai spune că doar pentru 1 român din 3 aceasta mai înseamnă „Ziua Muncii“. Am o vagă bănuială că această treime din populaţie este percepută de celelalte două treimi ca o mînă de muncitori nostalgici.

Mă întreb însă cîţi îşi aduc aminte cam despre ce e vorba cu Ziua asta a Muncii sau, măcar, că nu e nimic de ruşine cu ea. Cîndva, prin 1872, nişte „eroi ai muncii“ (capitaliste) chiar au murit pentru reducerea normei zilnice de muncă. Dar se pare că nouă ne place să muncim mai mult şi să fim plătiţi mai prost, aşezaţi confortabil pe ultimul loc din Europa în clasamentul statelor cu condiţii decente la locul de muncă (Eurofound).  

În bancuri, ne amuzăm pe seama lui Dorel, singurul român care munceşte ca prostu’. Tare mi-e însă că, de fapt, Dorel, c’est nous...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.