Marele jaf postcomunist

Publicat în Dilema Veche nr. 707 din 7-13 septembrie 2017
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

– Să știți că eu nu sînt nostalgic – mă previne G. înainte de a se prezenta. Chiar mă bucur că s-a dărîmat combinatul – declară el cu un gest larg, ce acoperă locul unde pînă mai ieri fusese Combinatul Siderurgic Hunedoara. Nici nu știți ce poluare era aici, nici nu mai puteai să respiri. Dar de ce au trebuit să distrugă chiar tot?

G. este tehnician la origine, dar un istoric autodidact care își iubește „Țara de Fier“ cu un patriotism local de cea mai nobilă speță. Nu mă mai interesează istoria asta recentă – îmi mai spune el la un moment dat –, îmi place tot mai mult cea veche, mă simt mai bine acolo… Și îmi povestește cîteva ore în șir despre începuturile siderurgiei și primele cuptoare din Țara Pădurenilor, despre telurul descoperit în 1782 în minele din Zlatna, Tîrgul de fier din spatele Castelului Huniazilor, Uzinele Imperiale de Fier din Hunedoara și furnalul de la Govîjdie, fierăriile particulare de pe ohabe, Fabrica de dolomită, minele de aur de la Govîjdie și „cazinoul“ din zonă, despre „calea ferată ardeleană“ cu spectaculoasele sale viaducte și cîte și mai cîte. Ceea ce nu a luat calea topitoriilor de fier vechi se năruie de la sine. Jaf al istoriei! – conchide G. Și toată zona dă o tristă impresie de „marele jaf postcomunist“.

Nu este însă doar cazul „Țării de Fier“, ci al întregii țări, dar aici parcă se văd mai clar etapele acestui „jaf“, care se suprapun precum straturile geologice. Privită de aici, istoria „recentă“ de care se dezice G. apare cam în felul următor. Comunismul a început cu naționalizarea, postcomunismul cu decooperativizarea și dezindustrializarea. E ceva rău în asta? Categoric nu, e chiar foarte bine, e o revenire la normal. La o a doua privire însă, se conturează parcă două mitologii postcomuniste care au încadrat și au legitimat aceste operațiuni și în spatele cărora se află doar o parte a adevărului.

Prima se referă la imperativul moral al retrocedării. De ce? Pentru că aceste proprietăți fuseseră furate de comunism. Corect? Corect! În perioada integrării europene, 99% din clădiri și 93% din terenul fostelor CAP-uri erau deja proprietate privată; retrocedarea a fost deci un mare succes și o reparație istorică indubitabilă. Da, dar retrocedare ca să ce? Nimeni nu a avut nici un plan de viitor. Acest lucru se vede cel mai bine în rural, unde milioane de hectare au rămas în pîrloagă, repartiția proprietăților funciare a ajuns să fie mai polarizată decît aceea dinaintea răscoalei din 1907 și 2,6 milioane de gospodării au sub un hectar de pămînt. Astfel, pentru majoritatea locuitorilor satelor, sărăcia comunistă nu a scăzut, ci a crescut. Rezultatul? O economie predominant de subzistență, nu de piață, dublată de o migrație externă în căutare de locuri de muncă, aproape singura în măsură să aducă o infuzie de capital.

A doua mitologie a fost aceea a liberalizării. Din nou: de ce? Pentru a trece la o economie de piață – a fost răspunsul. Corect? Da! Dar ca să ce, ce fel de economie de piață, cu ce priorități? Nimeni nu a avut nici un plan de viitor nici în această privință, în afara sloganului „atragerea de capital străin“. Și s-a atras ceva capital străin: la sfîrșitul anului trecut, de pildă, soldul investiţiilor străine era de 68,4 miliarde de euro, doar că aproximativ două treimi erau în București și în zona limitrofă. În rest, oriunde s-a putut, s-au înființat „parcuri industriale“. Există o sumedenie și în județul Hunedoara, de pildă, de unde tocmai m-am întors, dar majoritatea lor sînt practic goale. „Trecerea la o economie de piață“ s-a redus, în foarte multe cazuri, la dezindustrializare, fără a fi urmată însă de o reindustrializare sau o rentabilizare pe măsură a unor noi ramuri economice. O dezindustrializare care a produs „contractarea“ majorității orașelor mici și mijlocii din România (shrinking cities) – în ultimii douăzeci de ani, populaţia celor mai mari 100 de localităţi din România a scăzut cu circa 20% (25% în Hunedoara), constată Ilinca Păun Constantinescu –, doar extrem de puține reușind, fie și parțial, cotitura spre smart cities.

Capitalism de cumetrie! – a decretat Iliescu la un moment dat. Da, dar „cumetria“ asta a fost doar mijlocul, nu scopul – și a dus la cele mai multe „divorțuri“ din istoria contemporană a României: s-au spart familii, s-au rupt prietenii, iar „capitaliștii“ care nu au ajuns la tribunal au făcut infarct. Care a fost atunci scopul? Aici e problema: nici unul, doar o oportunitate, nu o viziune! Contextul a creat însă o motivație cît se poate de puternică: disponibilitatea jafului de fiecare zi. Capitalism prădalnic? Da, se poate spune și așa. Aș prefera însă o altă poreclă: capitalism de vămuire. Tot ce trece din proprietatea statului în proprietate privată – și apoi dintr-o proprietate privată în alta – este „vămuit“. La bariera „Vămii“ stau ofițerii Puterii și își cer uiumul, ca la cazanul de țuică. Cine refuză să plătească este întors din drum. Retrocedarea și liberalizarea reînnoadă, ironic, firul istoriei: domeniile senioriale devin domenii senatoriale și vechii seniori sînt înlocuiți cu noii baroni. Rezultat final: România a pierdut, se pare, active în valoare de peste 1600 de miliarde de dolari în doar 25 de ani.

Cine a avut interesul să jefuiască astfel țara? – se aude glasul insinuant al teoriilor conspirației. Hai să ne gîndim puțin. Încercați, de pildă, următorul experiment mental: imaginați-vă că scoateți un milion de euro din bancă, vă suiți în mașină și îi lăsați undeva, pe marginea drumului, nepăziți: cine are interesul să-i fure? Păi, oricine se află pe drum în acel moment. Dar dacă veți repeta, periodic, acest experiment, se vor forma rapid grupuri de gherilă care vor monopoliza risipa dumneavoastră. O altă poreclă care îmi vine în minte este aceea de capitalism de risipă. Căci, dincolo de tot ce a fost „vămuit“, și mai mult a fost, pur și simplu, „risipit“. Un singur exemplu: În ce an sîntem? – îl întreabă, agasat, un președinte de județ pe consilierul său pe probleme de turism, care îi propunea un proiect de 100 de milioane de euro. Este an electoral, băi, crezi că de franțujii tăi (cei cu proiectul) îmi arde mie acum? Și nu i-a ars, după cum nu le-a ars de „prostii“ din astea altor zeci de mii de președinți, primari, directori din toată țara. Niște miliarde au fost, astfel, pur și simplu risipite, nu furate sau „vămuite“.

G. are o extraordinară arhivă de fotografie veche, pe care s-a hotărît să o doneze unei instituții britanice. Ăștia nu știu să păstreze! – se justifică el.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

Igor Ghirkin FOTO EPA-EFE
Fost comandant separatist, despre contraofensiva firavă a rușilor: „Cretinism sau trădare” VIDEO
Igor Ghirkin, un fost comandant al separatiştilor proruşi din Doneţk, a desființat atacul armatei ruse din direcția Bahmut.
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, desculți la o întâlnire cu oficialii niponi FOTO: YOUTUBE Guvernul României
VIDEO Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, desculți la o întâlnire cu oficialii niponi
Premierul României și președintele Camerei Deputaților au participat astăzi, în Japonia, la o întâlnire cu Liga Parlamentară de prietenie Japonia-România. În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali români au fost nevoiți să se descalțe, potrivit tradițiilor japoneze.
senat george calin inquamphotos
Alocațiile pentru susținerea familiei, dublate de Senat
Senatul a adoptat tacit un proiect de lege al PNL prin care sunt dublate alocațiile pentru susținerea familiei, votul decisiv urmând să aibă loc în Camera Deputaților.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.