Maladiile proprietăţii

Publicat în Dilema Veche nr. 533 din 1-6 mai 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Într-un număr anterior, Cristian Ghinea făcea o excelentă analiză a (i)raţionalităţii şpăgii în spaţiul românesc. Generic vorbind, „cu toţii tindem să evaluăm proprietatea pe care o avem mai mult decît face.“ Un exemplu la îndemînă îl constituie proprietarii de case, care continuă să ceară preţul la care se aşteptau ei cînd s-au hotărît să vîndă casa, deşi între timp, ştiu şi ei, preţurile au căzut peste tot. De ce? „Pentru că oamenii gîndesc mereu deciziile economice în funcţie de anumite aşteptări“, drept care tot ce se află sub aşteptări este perceput ca pierdere; iar oamenilor, pretutindeni, nu le place să piardă. Soluţia? Să aibă aşteptări cît de cît realiste. (În treacăt fie spus, în România postsocialistă, „aşteptările“ au luat direct forma „dorinţelor“: a avut loc, astfel, o acumulare primitivă a dorinţelor, ca să spun aşa – la dorinţele mele am adăugat şi dorinţele vecinului, pe cele ale cumnatului, ba chiar şi pe cele ale duşmanului –, şi s-a creat o „piaţă a dorinţei“ în care principiul realităţii a fost anesteziat, pînă relativ de curînd, de principiul plăcerii.)

Bine, bine, dar ce are asta cu şpaga? Păi, are, căci şpăgarii se consideră cei mai îndreptăţiţi în aşteptările lor, iar şpaga intră constitutiv în aceste aşteptări: lipsa şpăgii nu înseamnă a nu primi, ci a pierde. Iar ei chiar nu acceptă să piardă!

Toate acestea au însă, cred, şi un substrat mai profund, care ţine de o adevărată patologie a proprietăţii, care s-a instituit în România postsocialistă odată cu „reîmproprietăririle“ şi privatizările – şi datorită modului în care s-au realizat acestea.

Pe de o parte, 97% dintre români sînt proprietarii caselor în care locuiesc (faţă de 46% în Germania, de pildă), România fiind, astfel, într-un ciudat top european. La ţară, oamenii au rămas, practic, tot timpul proprietarii gospodăriilor lor, chiar dacă au pierdut pămîntul; la oraş, vechii şi noii locuitori au ajuns, în marea lor majoritate, la bloc, iar după căderea comunismului au putut deveni (aproape forţat) proprietarii apartamentelor în care fuseseră, de regulă, chiriaşi. Sînt însă proprietari doar legal; majoritatea nu sînt proprietari şi din punct de vedere economic, social şi, aş îndrăzni să spun, cultural. Nu sînt o middle class cu un anumit status economic sau cu mentalitate de proprietar. Este suficient să vă gîndiţi la şedinţele „asociaţiilor de proprietari“ din fostele blocuri comuniste şi veţi înţelege uşor la ce mă refer. Sau să vă uitaţi la faţadele blocurilor, amenajate după gustul şi posibilităţile fiecărui „proprietar“. Pe scurt, avem de a face cu o primă maladie a proprietăţii, care ar putea fi numită proprităţi fără propritari: legal, proprietatea există; real, proprietarul se mai lasă aşteptat...

Acelaşi lucru s-a întîmplat şi la ţară cu pămînturile. Oamenii au fost „reîmproprietăriţi“. După cum am avut ocazia să mai menţionez, legile au fost însă agrare, şi nu agricole, adică au redat proprietatea (chiar şi celor care nu prea şi-o doreau...), dar au uitat (sau au neglijat sistematic) productivitatea: v-am dat pămînt, mai departe descurcaţi-vă. Iar majoritatea oamenilor nu s-au descurcat, căci nu au avut cu ce (iar cei puţini care au avut cu ce – foşti preşedinţi de CAP, ingineri etc. – au format mici monopoluri ale mijloacelor de producţie, obligîndu-i pe cei mulţi să depindă de ei pentru muncile sezoniere ale cîmpului şi, astfel, să se lipsească tot mai mult de ataşamentul faţă de „proprietatea“ lor). În scurt timp, pentru cei mai tineri (tot mai mulţi, datorită dezindustrializării, şi nu tot mai puţini, cum încă mai credem), această „proprietate“ şi-a pierdut semnificaţia, a devenit indiferentă sau chiar o povară. Au plecat la muncă în străinătate şi i-au lăsat pe cei rămaşi să arendeze pămînturile; iar cînd au apărut şi subvenţiile europene, monopolurile locale (sau regionale) i-au constrîns pe cei nehotărîţi să o facă şi mai rapid. Ţăranii au, mai toţi, proprietăţi, dar nu mai sînt – şi nici nu mai vor să fie – proprietari de pămînt, pentru simplul motiv că nu prea mai au „aşteptări“ de la acesta. Vizionarele soluţii de redresare occidentalo-americană a agriculturii din România ar trebui să se gîndească, astfel, că o fi ea ţara bogată, dar e şi locuită, iar jumătatea de populaţie proprietară de pămînt are propriile aşteptări faţă de acesta.

Şi ajungem, astfel, la cealaltă categorie, a proprietarilor fără proprietăţi. Dacă rămînem la ţară, aici a apărut o categorie răspîndită de „moşieri“, cu primarii în frunte, care nu sînt neapărat proprietari cu acte în regulă, dar controlează uzufructul majorităţii proprietăţilor funciare. Cu timpul, şi le pot însuşi. După monopolurile comuniste ale CAP-urilor şi IAS-urilor, România a trecut la... latifundiile feudale.

Iar în acest feudalism de piaţă au fost unşi noii nobili: baronii locali. Ei nu au neapărat proprietăţi personale şi cu acte în regulă, dar se consideră proprietari de drept a tot ce mişcă pe moşia lor şi trăiesc din dijmuirea tuturor activităţilor de pe respectiva moşie. Şi aici intervine „iraţionalitatea predictibilă“ despre care vorbea Cristian Ghinea: este „iraţional“, dar total „predictibil“ ca aceştia să se poarte „ca pe moşia lu’ tat’su“ – mai ales că, de facto, este a lor. Şi le-a devenit din ce în ce mai greu să-şi imagineze măcar că ar putea fi altfel. Dacă în marile oraşe putem să ne mai considerăm „oameni liberi“, în provincie sîntem „vasali“ cu toţii, visînd, eventual, la cîte un „baron luminat“.

Proprietatea este, fără îndoială, un lucru bun; cu o condiţie: să existe relaţia organică dintre proprietate şi proprietar. La noi, ea este sublimă, dar lipseşte pe ici, pe colo, prin locurile esenţiale...  

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi