Maidanezi, vagabonzi şi alte gunoaie

Publicat în Dilema Veche nr. 477 din 4-10 aprilie 2013
Branduirea optimismului jpeg

Zilele trecute, ştiind că mă ocup de maidanezi, un prieten mi-a trimis un SMS: „Un maidanez s-a suit în autobuz; toată lumea îl alintă!“ Peste cîteva minute, urmează un al doilea SMS: „Tocmai s-a suit un homeless; la staţia următoare, călătorii l-au dat jos...“

Cu maidanezii ne-am obişnuit deja, sînt o problemă cotidiană vizibilă, vocală şi, se pare, perenă. În mod paradoxal – sau poate nu –, omologii bipezi ai maidanezilor – oamenii fără adăpost – sînt însă mult mai „tăcuţi“, practic absenţi din discursul public şi aproape neobservaţi de concetăţenii lor, fie ei şi iubitori de animale. Numărul de articole care le este dedicat în presă este mult mai mic, iar interesul oamenilor este şi el redus sau, în cel mai bun caz, unul rezervat. „Raiul gunoaielor, al cîinilor şi al oamenilor fără adăpost“ – titra de curînd un cotidian, rezumînd o asociere frecventă din mintea oamenilor. „Despre aurolaci şi homleşi, fără milă... Cum curăţăm societatea???“ – titrează, la rîndul său, un blogger român. Concluzia este simplă: statul ar trebui să „facă curat“. „Dar cetăţenii?“ a întrebat cineva. „Cetăţenii? Cetăţenii ar trebui să-şi vadă fiecare de viaţa lui. Dacă se poate să se ocupe şi de asta... n-are decît să se ocupe, dar nu e obligaţia mea ca cetăţean să am grijă de altul!“ a răspuns ferm persoana întrebată.

Dar cine sînt, de fapt, aceşti oameni ai străzii?

De cînd a apărut, în Europa de după marea ciumă, figura vagabondului a fost – şi a rămas – una foarte pestriţă, despărţind săracii milei creştine – deveniţi prea numeroşi – în „buni“ (care meritau în continuare această milă) şi „răi“ (pe care societatea dorea să-i ţină la distanţă). De aici s-au dezvoltat cele două politici urbane complementare, aceea a asistenţei sociale, respectiv a puşcăriilor, a lagărelor de muncă şi a altor azile. Nici legislaţiile recente, mult mai detaliate, nu au ajuns să formuleze clasificări precise şi exhaustive în această privinţă. Probabil că nici nu este posibil...

În orice caz, dacă ne referim doar la populaţia Bucureştiului, apare destul de clar faptul că aceasta are o percepţie foarte apropiată de cea a orăşenilor aşezaţi, din Anglia secolului al XVI-lea, faţă de „vagabonzii“ lor de atunci. Pentru bucureşteni, vagabonzii sînt, astfel, la grămadă: oameni fără adăpost, beţivi, săraci, nebuni, cerşetori, aurolaci, hoţi, delincvenţi... Sînt toţi oamenii „fără căpătîi“, adică fără adăpost, fără muncă şi fără identitate, o categorie ce întrupează, deci, dezordinea socială, şi de care statul trebuie să ne scape, pe noi, cetăţenii respectabili, cu identitate, casă şi loc de muncă. „Tare mi-aş dori să existe o lege care să oblige gaborii să îşi facă datoria şi să-i bage pe cerşetori şi pe aurolaci la puşcărie, doar aşa mai scăpăm de criminali, violatori, nebuni, tîlhari şi de persoane bolnave şi certate cu apa şi cu săpunul. Şi dacă vreun aurolac sau cerşetor vrea să scape de puşcărie, să fie trimis la muncă, să vadă şi el ce înseamnă munca!“ se revolta un cetăţean al Bucureştiului, pe blogul său. Ei bine, o astfel de lege exista pe vremea lui Ceauşescu şi a fost adoptată, recent, prin noua Constituţie a Ungariei... Ca şi în cazul maidanezilor, statul intervine pentru a face „curat“ în oraşele sale.

Situaţia este, însă, mai complexă. În România, conform unei evaluări realizate de Adrian-Nicolae Dan şi Mariana Dan, numărul total de persoane fără adăpost din mediul urban era, în 2004, de puţin peste 11.000. Cinci ani mai tîrziu, evidenţele Samusocial din iarna 2008-2009 arătau că în ţara noastră trăiesc aproximativ 15.000 de oameni ai străzii, dintre care o treime în Bucureşti. Statutul lor real este profund diferit de imaginea publică: aproape 85% dintre persoanele fără adăpost chestionate erau calificate profesional, 8% aveau studii superioare, 60% – studii medii şi 24% – studii primare; de asemenea, doar 1% dintre ele beneficia de ajutor social legal. Mulţi au ajuns în stradă, de fapt, pentru că şi-au pierdut locul de muncă şi/sau locuinţa, nu pentru că şi le-au părăsit sau pentru că „sînt certaţi cu apa şi săpunul“. Şi mulţi dintre aceştia (aproximativ 300 în fiecare an) plătesc cu viaţa această declasare. Ceea ce nu înseamnă, însă, că nu există şi o adevărată industrie a cerşitului, organizată ca orice reţea ilegală, sau că mulţi dintre oamenii străzii nu ajung alcoolici şi într-o stare avansată de decădere umană. Şi atunci, cum să-i mai distingi pe „săracii buni“ de „vagabonzii răi“?

În faţa acestei dileme, marea majoritate a locuitorilor preferă, pur şi simplu, preventiv – şi mult mai comod –, să nu-i vadă, la propriu şi/sau la figurat. O anchetă relativ recentă, publicată de Ziare.com, a arătat, astfel, că dintre cei 2652 de respondenţi din Bucureşti, 78% s-au declarat împotriva adăpostirii oamenilor străzii în scările de bloc, pe perioada iernii, numai 16% fiind de acord. Era un apel umanitar în disperare de cauză, adăposturile pe care le puteau oferi primăriile fiind insuficiente iar riscul de deces, pe perioada gerului, fiind foarte mare.

Situaţia oamenilor străzii este, astfel, una şi mai proastă decît a cîinilor străzii, în ciuda înmulţirii relative a adăposturilor oferite de stat şi a acţiunilor unor asociaţii caritabile. Dacă maidanezii pot aspira la o adopţie care să-i apropie de casă, colegii lor bipezi sînt consideraţi ca responsabili de faptul că nu au casă şi ţinuţi strict departe de casă. Deşi atitudinile faţă de cîinii vagabonzi sînt încă majoritar agresive, de respingere, sentimentele şi practicile de apropiere dintre om şi animal sînt într-o creştere evidentă. Dimpotrivă, faţă de oamenii străzii, atitudinile de respingere – activă sau pasivă – sînt, practic, unanime. Cîinii încep să-şi capete drepturi de (con)locuire; oamenii par să şi le fi pierdut iremediabil...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

Foto: L. Muntean

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.