Hotel Ambos Mundos (V)

– A existat comunismul? –

Pentru mulți turiști europeni în Cuba, comunismul este un spectacol de neratat. Ce-i drept, este greu de imaginat o istorie mai mitizată și mai „colorată“ decît aceea a revoluției cubaneze. Văzută din afară, pentru cei de dreapta, aceasta a fost opera unor agenți ai „internaționalei comuniste“; pentru cei de stînga, Revoluția a fost lupta țăranilor și a proletariatul agricol împotriva latifundiarilor. Văzută din interior, ea a fost o lungă luptă de independență.

Hagiografia Revoluției începe, explicit, cu „apostolul“ José Martí, erou și ideolog al unuia dintre războaiele de independență față de Spania (Guerra Chiquita, 1879-1880). Jurist, jurnalist, poet de o mare cultură și vizionar politic de anvergură, fondator al Partidului Revoluționar Cubanez, Martí visa la independența întregului continent sud-american, cu acordul SUA, dar fără intervenția armată a acestora. Acest război este pierdut, iar Martí moare în prima luptă. Independența va fi cîștigată abia în 1898, cu ajutorul intervenției armate a SUA, care își vor începe propria lor dominație, una economică.

Panteonul sfinților revoluției se continuă cu Che Guevara, un om „remarcabil de cultivat pentru un latino“, după cum scrie în dosarul său CIA, organizator și strateg intercontinental de gherile revoluționare. Asociat mai ales revoluției cubaneze, el a fost adeptul „războiului total“ împotriva „asupritorilor“. De aceea a și intrat în dizgrația Moscovei, pe care a criticat-o că a trecut de partea acestora. A fost un aventurier – ceea ce recunoaște și singur: „Mulți mă vor considera un aventurier – ceea ce și sînt, doar că unul de un soi diferit: unul dintre aceia care își riscă pielea pentru a-și demonstra platitudinile“. Un aventurier care, ajuns la putere, a și făcut ceea ce gîndea. Ca ministru al Industriilor în Guvernul Castro, de pildă, a impus, încă din 1959, o primă reformă agrară, care limita suprafețele fermelor la 3,333 acri (1333 de hectare), tot ce depășea această limită fiind fie redistribuit țăranilor în parcele de 67 de acri, fie organizat ca ferme de stat (această latură Cuza/Kogălniceanu a lui Guevara nu face parte din hagiografia de dreapta a revoluției cubaneze). Un aventurier care nu s-a sfiit, după cum tot el recunoaște, să ucidă pe oricine stătea în calea triumfului revoluției, așa „neortodoxă în formele și manifestările sale“ cum a fost ea (această latură nu face parte din hagiografia de stînga). Un aventurier care, pe faimoasa sa motocicletă La Poderosa, seamănă mai mult cu James Dean și pe care fotografia din 1960 a lui Alberto Korda l-a transformat în Guerrillero Heroico, o imagine care „își trăiește propria sa viață, independent de Che însuși“ – după cum constată Trisha Ziff, curatoarea expoziției Che! Revolution and Commerce (această latură face parte din hagiografia tineretului rebel din toată lumea). Guevara a murit asasinat pentru pozițiile sale. Eroarea de PR a autorităților boliviene, controlate de CIA, de a arăta lumii întregi imaginile cu cadavrul său, l-a transformat într-un martir.

Genealogia esențială a Revoluției se încheie cu Fidel Castro, provenit și el dintr-o familie bogată de fermieri și educat în școli iezuite, acceptat cu greu de comuniștii cubanezi, dar căruia îi revine menirea să etatizeze și să instituționalizeze victoria și, mai greu, să facă să dureze regimul astfel instituit. A făcut totul să rămînă la putere și după moartea sa. Apostol, revoluționar, dictator: o genealogie aproape canonică a revoluțiilor comuniste victorioase.

Dincolo de mitizare există însă contextul social real al Revoluției. Aceasta i s a opus dictaturii lui Fulgencio Batista. Cine era Batista? Caporal, apoi sergent-stenograf în armată, profitînd de „revolta sergenților“ din 1933 împotriva dictaturii generalului Gerardo Machado pentru a obține o poziție de lider, devenit peste noapte colonel, apoi șef de Stat Major și controlînd din umbră practic întreaga politică a Cubei pînă la Revoluție. Va sprijini, contra cost, interesele economice americane în insulă, astfel încît s-a ajuns ca majoritatea industriei zahărului (principala resursă economică a Cubei) să fie în mîinile corporațiilor americane, iar străinii să posede 70% din terenul arabil al țării. Pe de altă parte, Batista va conlucra cu mafia italo-americană. Înțelegerea sa cu Meyer Lansky, emisarul lui Salvatore -„Lucky“ Luciano, era una simplă și universală: trei milioane de dolari „avans“, aceeași sumă anuală într-un cont elvețian și un mic sprijin pentru a rămîne la putere. Totul în schimbul autorizației pentru jocurile de noroc și închiderea ochilor la traficul de droguri spre continentul american. Confruntat cu revolte tot mai intense, Batista restrînge drastic drepturile civile, inclusiv dreptul la grevă, cenzurează presa și instituie un Birou pentru Reprimarea Activităților Comuniste, cu ajutorul căruia va executa public, ucide și tortura zeci de mii de protestatari. În acest context – și doar în acest context! – poate fi înțeles ceva din Revoluția cubaneză.

Ce a fost deci comunismul în Cuba? Singurul răspuns onest ar fi că, în Cuba, comunismul a fost… cubanez. Căci, ca pretutindeni, se aplică și în acest caz întrebarea: Desigur că sînt comuniști, important este împotriva cui? Iar împotriva dictaturii lui Batista, comunismul cubanez chiar a însemnat totul pentru majoritatea populației. Est-europenilor le este mai greu să înțeleagă și să accepte acest lucru, căci, în țările noastre, comunismul nu s-a luptat cu un dușman intern real, ci a fost exportat și impus de o dictatură externă – și doar neconvingător susținut de o mică minoritate autohtonă. Identic în teorie, acest comunism nu este, în fapt, identic cu mișcările comuniste din Rusia țaristă, din dictaturile latino-americane, din coloniile africane, din Grecia coloneilor sau din Spania războiului civil. Comunismul pare să rămână un foarte eficient discurs organizatoric al revoltei. Dar, din momentul în care revolta duce la preluarea puterii, ne spune Orlando Figes, această putere se organizează ca dictatură și intră deja în declin, căci începe să lupte împotriva revoltaților proprii.

Cum se raportează, acum, cubanezii la comunism? Ambivalent… Antropologul britanic Martin Holbraad relatează, în acest sens, un monolog edificator al unei bătrîne pe o stradă a Havanei: „Cînd oamenii ăștia l-au dat jos pe Batista, eram cu ei – totul era atunci schimbare! Dar, Dumnezeule, cine ar fi crezut atunci că o să-i mai avem aici, agățîndu-se cu unghiile, pînă acum? Nimeni nu poate să suporte asta!“

De la totul la insuportabil. Un rezumat brutal, dar grăitor…