Hotel Ambos Mundos (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 701 din 27 iulie – 2 august 2017
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

E un banc faimos, din seria bancurilor filozofice, probabil că-l știți. Cică niște preoți budiști se hotăresc să viziteze Lumea Nouă. Iau avionul și ajung pe aeroportul din New York. Acolo se așază pe niște scaune și așteaptă în liniște. Trece o zi, trec două… La un moment dat, un ofițer din paza aeroportului se apropie de ei, intrigat, și-i întreabă ce se întîmplă. Ne-am hotărît să vizităm Lumea Nouă, așa că am venit la New York. Corpurile noastre au ajuns, acum așteptăm să ajungă și sufletele – îi explică mai-marele budiștilor. În cazul meu, a fost exact invers. M-am hotărît să vizitez cealaltă Lume Nouă, așa că am ajuns la Havana. Sufletul mi-a fost pus la încercare din prima clipă și a rămas alert zi și noapte. Corpul însă a refuzat să mă însoțească, astfel încît, pe zi ce trecea, mi se făcea tot mai dor de el.

● Am nimerit la hotel Ambos Mundos, în inima Havanei, unul dintre acele edificii baroce copleșitoare ale protipendadei coloniale spaniole, vecin de cameră cu Heming­way, care stătuse ani de zile acolo, și înconjurat doar de turiști occidentali. Eram în „ambos mundos“, în ambele lumi, cea veche și cea nouă, enigmatic una și aceeași.

● De fapt, de cum ieșeai din hotel, chiar erau două lumi: noi aveam o monedă (CUC, echivalent cu un euro), ei au altă monedă (CUP, echivalent cu 0,04 CUC); ei au un salariu mediu lunar de aproximativ 50 de euro, noi, în mod cert, mult mai mult. Avem două economii paralele – mi se explică. Și asta se vede de cum pui piciorul în Cuba. În sfîrșit, noi aveam la dispoziție niște spații, ei – altele: „Havana are trei mari cartiere frecventate de străini: Centro Habana, Habana Vieja și Vedado. Nu vă aventurați mai departe, eventual doar în Miramar; e periculos!“ – ne avertizează Trip Advisor. Dar nici lumea „lor“, deși clar distinctă, nu părea omogenă, în ciuda imaginii oficiale că istoria lor a născut aici o „rasă“ nouă și unitară, „rasa cubaneză“. Nu sîntem un melting pot, sîntem un mozaic – își permite să nuanțeze, discret, Huberto, un ghid vorbind cea mai curată engleză, deși nu a ieșit niciodată din Cuba. Și sînt un mozaic pestriț care umple străzile: descendenții spaniolilor și ai altor europeni, apoi ai americanilor, urmașii celor peste trei milioane de sclavi africani, cei ai arabilor veniți odată cu spaniolii și, nu în ultimul rînd, cei ai sutelor de mii de chinezi aduși ca forță de muncă începînd din 1857 (Havana are unul dintre cele mai vechi China Towns din lume). În ultimii ani, au venit în Havana și nepoftiți din „Oriente“, care au squat-at Centro Habana, taxați imediat drept „palestinos“. Se declară toți la fel, dar nici comunismul nu i-a făcut să fie chiar egali…

● Ieșim din hotel, ne așezăm la o terasă și, ca să intrăm în atmosferă, comandăm cîte o piña colada. Prima imagine, care avea să ne însoțească pretutindeni: dansul. Formații dintre cele mai diferite trec pe la fiecare terasă și cîntă dezlănțuit. Cînd nu sînt turiști, cîntă pentru ei și pentru trecătorii cubanezi. Cînd cred că nu le vede nimeni, chelnerițele debarasează pe ritm de salsa. La o terasă alăturată, un englez între două vîrste s-a ridicat de la masă și începe să danseze, privindu-și cu atenție vîrful picioarelor. O cubaneză i se alătură și îi arată ce să facă cu picioarele lui. Fața britanicului respiră extazul. Cad primii ­stropi de ploaie, drept care gentlemanul englez scoate o umbrelă și încearcă să o protejeze pe partenera sa de dans. Aceasta rîde și se învîrte tot mai rapid în ritmul de salsa, se îndepărtează, îl provoacă și dansează, dansează… Britanicul rămîne locului cu umbrela în mînă, o privește și zîmbește depeizat.

● Pe trotuarul din față trece, într-un cărucior improvizat din lăzi, împins de un copil taciturn, mumificarea seculară a unei negrese, al cărei suflet este încă bîntuit, evident, de sclavia de pe plantații; pe tro­tuarul pe care mă aflu, trei cubaneze joviale, îmbrăcate în fustele colorate de pe aceleași plantații, se fotografiază cu turiștii și le vînd „păpușa cubaneză“, o păpușă din cîrpe cu o rochie înflorată ca a lor, cu un cap alb, dar care, cînd o răstorni, scoate la iveală dintre fuste un alt cap, negru. Choteo, umorul cubanez, hazul lor de necaz…

● Povestea mașinilor americane este prea cunoscută ca să te mai surprindă, dar impresia că asiști la cea mai mare și permanentă paradă de mașini de epocă din lume nu te poate lăsa nepăsător, iar coexistența lor cu vechi Pobede, Moskvich-uri și Lade adaugă o tentă de ironie involuntară.

● Ne plimbăm pe străzi. Prima impresie, care avea să dăinuie și ea: contrastele. Cel mai impresionant este cel al clădirilor, efigii aproape religioase ale ciclului etern de măreție, decădere și renaștere a lumilor. Desigur, un turist disciplinat și academic poate să parcurgă timpul istoric al Havanei mergînd cîțiva kilometri de la est la vest: „cronotopul“ fortărețelor militare din secolul al XVI-lea, cel al uluitorului baroc din epoca de înflorire colonială, începînd cu secolul al XVII-lea, cu diversele sale variante succesive, neoclasicismul european din secolul al XIX-lea, modernismul adus de americani în secolul XX și, în sfîrșit, arhitectura revoluționară, vag atinsă de moda sovietică, triumfătoare în Piața Revoluției, construită inițial în stil aproape mussolinian de un dictator pre-revoluționar. Dar toate acestea coexistă, se suprapun și se întrepătrund la fiecare pas cu ceea ce am putea considera favelas ale sărăciei extreme. Fac o fotografie cu Capitoliul, copie a celui american, printre rufele întinse la uscat din imobilul fără ferestre de vizavi. În plină stradă comercială, nimerim într-o „alimentară“ sordidă mirosind a petrosin, în care, pe bază de libreta (cartelă), populația își primește la preț redus rația de alimente de bază.

● Îmi este tot mai clar că toate acestea se leagă între ele, că sînt sclipiri aleatoare ale unei imagini mult mai cuprinzătoare, ale unei „lumi“ pe care nu pot decît să o bănuiesc deocamdată. Vorba unei ghide: Asta ar fi, pe scurt. Dacă vreți să înțelegeți ceva, veniți aici vreo șase luni și apoi mai vorbim… 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Dmitrii Peskov kremlin.ru
Kremlinul vrea „consultări” pentru a stabili frontierele regiunilor anexate în Ucraina
Kremlinul a declarat că favorizează o „abordare echilibrată” a problemei armelor nucleare, nu bazată pe emoţii, după ce un aliat-cheie al preşedintelui Vladimir Putin a cerut în weekend ca Rusia să folosească o „armă nucleară de mică putere” în Ucraina
Alexandru Tomescu
Cabana Caraiman, cumpărată de celebrul violonist Alexandru Tomescu. Planurile sale de restaurare
Violonistul Alexandru Tomescu a cumpărat cabana Caraiman din Munții Bucegi și are planuri mari. Tomescu intenționează să o restaureze și să o reintroducă în circuitul turistic.
20 jpg
De la eșecurile lui Putin, la iluziile lui Zelenski
O privire comparativă a evoluțiilor recente diferite, ale fostelor republici sovietice socialiste, cu capitalele la Moscova și Kiev, poate limpezi ceea ce pare a fi acum o ceață densă pe teritoriul Federației Ruse și un soare incert, pe cerul nu tocmai senin al Ucrainei.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia