Farmecul discret al Iașilor

Publicat în Dilema Veche nr. 612 din 5-11 noiembrie 2015
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Am ajuns la Iași în zori, puțin du­pă cinci dimineața. Nu aveam cum să mă duc încă la hotel, așa că mi-am tras un pulover pe mine și am luat-o agale pe străzi, îndreptîndu-mă spre Copou. Dincolo de aura livrescă, o cafea băută la soare pe terasa Casei Pogor, în urmă cu vreo cincisprezece ani, transformase acest cartier comemorativ al Iașilor într-un spațiu al tuturor fantasmelor mele moldave. În lumina crudă și rece a dimineții de toamnă, Copoul mi-a părut însă trist. Cele cîteva case vechi ca­re fuseseră renovate priveau orgolioase la celelalte clădiri care supraviețuiseră, dar care erau acum tăcute, chircite în uitare și neîngrijire. Peste toate tronau, cu impertinență de parvenit, blocurile comuniste și vilele postcomuniste, într-un consens de desconsiderare a unei lumi demolate. M-a cuprins frigul și am coborît la bulevard, în căutarea unei cafenele. Era însă prea devreme, așa că m-am a­dăpostit la un non-stop și am luat un es­presso firav, pe care l-am băut fără con­vingere, în compania unui boschetar. La un moment dat, acesta mi-a oferit, ca în­tre vecini, o pungă de aurolac contra do­uă țigări.

Cînd a venit vremea, am plecat de la non-stop și m-am îndreptat decis spre Cafeneaua Veche, am deschis ușa și, printr-un soi de tunel al timpului, am intrat în acel Iași despre care Ionel Teodoreanu spunea că „nu este acolo, ci atunci“. Tihnă și sporovăieli culturale. După vreo jumătate de oră, eram acolo dintotdeauna. După încă o oră, eram de-al casei și m-am mutat la altă masă, ca să stăm pu­țin de vorbă, așa, ca între intelectuali. Nu ne grăbea nimic și nimeni nu se grăbea. „Știi, ceea ce îți mai poate oferi încă Iașiul este un timp de calitate“ – mi-a ex­plicat unul dintre veteranii cafenelei. Mi-am adus aminte din nou de vorbele lui Teodoreanu: da, Iașiul a rămas „a­tunci“, dar mai există și acum tuneluri ale timpului către acel atunci.

Apoi lucrurile s-au precipitat. Am ajuns la hotel, am făcut un duș, după care am plecat în grup către Casa Kogălniceanu, la colocviu, însoțiți de colegii noștri, toți „vechi ie­șeni“. Aceleași străzi îndoliate pe care le stră­bătusem în zori s-au animat brusc, fie­care clădire a căpătat un nume și o bio­gra­fie bogată, iar în dreptul fiecărei case dispărute s-a păstrat un moment de reculegere, evocîndu-se totodată isprăvile răposatei. Jumătate din istoria modernă a României prindea viață și ni se înfățișa de-a lungul și de-a latul cîtorva străzi. Și, împreună cu ea, un stil de viață și un mod de a face istorie care s-au retras atît din viață, cît și din  istorie. Din nou, nu eram acolo, eram atunci.

– Cum puteți trăi în București? Eu n-aș putea!… – ne-a provocat, la întoarcere, unul dintre acești vechi ieșeni.

– Uneori te constrînge viața – s-a justificat un coleg bucureștean.

– Nu-i adevărat! Adică depinde ce vrei de la viață. Dacă vrei să ți-o trăiești, nu stai în București! – a conchis ieșeanul și s-a uitat la noi cu tandră compasiune.

Și parcă pentru a ne convinge, ne-a condus la o masă moldovenească mai ceva ca la nuntă, de la care bucureștenii s-au retras primii, mult înainte de încheierea petrecerii; toți mai aveau ceva de lucru… O masă la care amintirile zburau din gură în gură, încît îți dădeau impresia că toți fuseseră colegi de bancă. Era Iașiul anilor ’70, care își trăgea încă rădăcinile din trecutul îndărătnic al acelui „atunci“, un Iași mult mai viu, mai amical și în același timp mai rebel decît ni-l putem imagina din afara sa. „Voi nu aveți cum să-l înțelegeți pe Luca Pițu, de pildă!“ – mi-a atras atenția cineva, la un moment dat. Începusem să cred că probabil are dreptate…

A doua zi, într-o pauză mai lungă a colocviului, m-am dus la faimosul Mall. Îl văzusem de cîteva ori, dar nu mă îndemnasem niciodată să intru în el: am „vertige de Mall“, efectiv amețesc și mi se face greață după cîteva minute de preumblare în astfel de spații atît de ticsit impersonale; mă pierd. Am început așadar cu exteriorul, cu parcul dincolo de care se înalță, falnic, Palatul Culturii, cu terasele care îl înconjoară și cafenelele și barurile care îl împînzesc. Un spațiu bine gîndit pentru o lume care se simte bine în el. Și unde, la fiecare două-trei minute, auzeai vorbindu-se engleza transnațională a studenților străini veniți la studii în Iași.

În final, am intrat pe o poartă de acces și am decis să ies pe o alta, pentru a face măcar un minim traseu prin corpul clădirii. Mi-a trebuit aproape o oră ca să găsesc ieșirea. Mă rog, asta e problema mea, dar „rătăcirea“ era în primul rînd de altă natură: nu mai eram la Iași și o indescriptibilă senzație de teamă îmi strîngea stomacul. Aveam impresia că mă aflu într-unul dintre acele orașe de science-fiction, închise într-un glob de sticlă, și care putea să se teleporteze oricînd pe o altă planetă fără ca cineva să observe sau să fie deranjat cu ceva. Nu mai eram nici atunci, dar nici acolo; eram oriunde. 

Peste încă o zi m-am dus din nou la ga­ră, de unde am luat rapidul de Bu­curești, cu un vagon de clasa întîi nou, nemțesc, și cu care am făcut mai mult decît acum o sută de ani. Călătoriile în timp – mă gîndeam eu, moțăind, pe la Foc­șani – ar putea deveni o atracție turistică și, de ce nu, un adevărat brand de țară…

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­fesor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Fascinația diferenței. Anii de ucenicie ai unui antropolog, Editura Trei, București, 2014.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.