După 20 de ani

Publicat în Dilema Veche nr. 721 din 14-20 decembrie 2017
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

În 2018 împlinesc 20 de ani de dileme vechi și noi. Or, după 20 de ani, chiar și Alexandre Dumas a simțit nevoia să scrie alt roman: Vingt ans après! Este deci cazul să trec și eu la altceva, căci și muschetarii mei au îmbătrînit.

Pentru mine, toți acești ani au fost un minunat intermezzo recurent, o piua în ritmul tot mai acaparator al vieții mele cotidiene, în care aveam răgazul – și trebuia să mi-l găsesc în fiecare săptămînă! – de a privi cotidianul altora, viața de zi cu zi din jurul meu, pentru a surprinde – lăsîndu-mă surprins – întîmplări cu tîlc, povești exemplare cărora să le caut un sens dincolo de aparențe. Aceasta m-a ținut astfel și pe mine „branșat“ la „viața reală“, dîndu-mi astfel sentimentul tonic al unei apartenențe la „realitate“: ce vă povestesc există, am fost acolo, am văzut, am pus mîna; și iată despre ce cred că este vorba…

Există o anumită continuitate între „intrarea“ mea la Dilema și tot ceea ce a urmat. Căci am intrat, absolut întîmplător, prin cîteva povești („reale“!…) de teren, pe care cineva din afara redacției m-a îndemnat să le scriu, și am rămas atașat experiențelor de teren, oricare ar fi fost acesta. Observația participativă, această evanghelie a antropologului, a fost și a rămas sursa mea privată de legitimitate: Ei, ce știți voi, eu am fost pe Teren! Reacția a fost, multă vreme, ceva de genul Who the fuck is „Teren“?

Cu timpul, se pare că am început să am și cititori, dar acest lucru a rămas pînă în ziua de azi ceva greu de imaginat pentru mine. Cînd am intrat la Institutul de Geriatrie și Gerontologie în 1974, sarcina mea de serviciu era să scriu un raport de cercetare de vreo 30-40 de pagini pe an. După ce l-am scris pe primul, am aflat că nimeni nu avea să citească vreodată ce am scris eu, așa că în anul următor am schimbat doar prima pagină și restul de 36 le-am lăsat identice. Nu s-a întîmplat nimic, așa că am continuat și în anii următori, pînă cînd am fost dat afară, elegant, din institut, pentru „nesupunere civică“. La fabrica unde am ajuns nu-mi cerea nimeni să scriu, iar apoi, la Laboratorul de Antropologie, profesorul Săhleanu m-a trimis la plimbare cînd l-am întrebat, ca tot omul muncii, care e sarcina mea de serviciu. Am scris, cred, vreo două articole în revista Laboratorului, pe care nu o citea însă nimeni. Am scris apoi în fiecare an cîte o nouă versiune despre terenul nostru colectiv de la Novaci, pe care, de asemenea, știam că nu le citește nimeni. Una dintre aceste versiuni a devenit teza mea de doctorat după 1990, căci în timpul comunismului nu avusesem voie să mă înscriu la doctorat. Dar mai ales am vorbit și am povestit mult, iar nopțile în jurul focului sau cele în jurul berilor din cîrciumile patriei au fost o extraordinară calificare la locul de producție: ce minunat e să discuți și să scrii doar așa, pentru tine, și doar pentru a ține minte ce ar mai fi de discutat cu alții la următoarea ocazie! Cum să-ți imaginezi atunci că, brusc, ceea ce faci se cheamă texte, iar aceste texte au un destinatar și trebuie să urmeze niște reguli? Nu te apuci de balet la patruzeci de ani!…

M-am convertit, așadar, la „scris“ de-abia tîrziu, dar în capul meu erau tot povești în jurul focului. Am rămas astfel legat de „teren“ chiar și atunci cînd nu mai făceam teren propriu-zis, căci subiectele erau tot întîmplări, adică fapte sau obiecte care se „întîmpla“ să-mi iasă în cale. De aici începea apoi parcursul antropologic, pe care aveam să-l aflu de-abia mai tîrziu de la etnologul francez André Georges Haudri­court: N’importe quel objet, si vous l’étudiez correctement, toute la société vient avec (orice obiect, dacă îl studiați corect, atrage după sine întreaga societate). Pînă atunci, făcusem proză fără să știu.

Din acest punct de vedere, Dilema mi-a oferit cea mai mare libertate imaginabilă după 1990. Scriind în continuare pentru mine, am scris ce mi-a trecut prin cap, iar „pilulele“ mele au rămas poveștile mele și nimeni nu mi-a sugerat măcar o dată ce să scriu sau ce să nu scriu. Această libertate de expresie mi-a permis și o serie de teribilisme oneste. De aceea, mai tîrziu, cînd am început să aflu că sînt mainstream sau, dimpotrivă, un stîngist sub acoperire, am fost profund nedumerit. Prima reacție era să-mi invit interlocutorul la o bere, să stăm de vorbă. Dar de acum nimeni nu mai are timp și chef de-o „bere“…

Pe de altă parte, a scrie „pilule“ a rămas pentru mine o modalitate privilegiată de a-mi exersa profesia, de a face, adică, antropologie. Un soi de antropologie care înseamnă, în primul rînd, traducere, repovestire inteligibilă pentru un public anume a ceea ce (crezi că) ai înțeles de la alt public. Pentru aceasta și din respect pentru celălalt, trebuie să scrii însă cît poți de bine (nu de frumos). Apoi, ca traducere, antropologia trebuie să fie implicit și „publică“, adică un soi de ospitalitate, de deschidere către Celălalt.

Dacă, multă vreme după 1990, practic nimeni nu știa ce-i aia antropologie (nici eu…), în ultima vreme aceasta a devenit pentru unii un soi de panaceu. Asistăm deci la o mistică și o mistificare a antropologiei ca Discurs despre Om. Mi s-a întîmplat de mai multe ori, recent, să fiu rugat să exprim „punctul de vedere al omului“ într-o problemă sau alta. Hai zău, chiar așa?!

În sfîrșit, ceea ce se pare că încă nu înțelegem suficient de bine este că, pentru România, post-comunismul a însemnat simultan trecerea la o societate post-țărănească și mai ales la una postmodernă. Ceea ce numim, mimetic, mille­nnials, nu sînt doar o nouă generație, ci o nouă lume, un alt soi de omenire. Din punct de vedere „antropologic“, ca să spun așa, aceasta implică din partea cuiva format în altă lume (și nu mă refer aici la comunism, ci la modernitatea europeană de vreo două secole încoace) o familiarizare cu noua brave new world, o „observație participativă“ îndelungată printre membrii acestei lumi. Or, asta o faci sau nu o faci. Dacă o faci, o faci corect, adică participativ și integral; dacă n-o faci, te retragi pe margini și o observi din afară.

De aceea este timpul să mă retrag. Sentimentul tonic al unei apartenențe la „realitate“ a fost înlocuit de sentimentul unei imposturi: parafrazîndu-l pe Kundera, (ma) vie est ailleurs, realitatea mea este în altă parte… De fapt, nu mai „traduc“ pentru alții, ci încerc să-mi explic mie ce se întîmplă în jurul meu. Poate să fie corect sau nu, uneori chiar poate să fie profund, dar este altă scriitură și cu altă miză; și este despre o lume la care mă uit din afară.

Îmi iau deci la revedere de la cititori, dar rămîn prin preajmă.

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.