Duminică în paradis

Publicat în Dilema Veche nr. 543 din 10-16 iulie 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Cînd m-am suit în taxi, mi-am dorit imediat să fi rămas în avion, deşi la aterizare ne scuturase de credeam că nu o să mai ajung niciodată întreg acasă. Dar nici o cursă în taxi la Marsilia – cu un şofer tînăr şi chipeş, sută la sută băştinaş, dar pe care îl cheamă Giovanni şi claxonează toate fetele în costum de baie de pe Corniche – nu este tocmai o plimbare tihnită de duminică. Giovanni al meu vrea să-mi arate oraşul, drept care, la un moment dat, ne-am pomenit cu roţile în aer peste o bordură. A înjurat scurt şi a mers mai departe, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Traficul este foarte aglomerat, aşa că suceşte tot timpul volanul, o ia pe străduţe laterale şi întoarce în plin drum. La un stop se enervează, claxonează şi trece pe roşu: „Aici se poate“, îmi explică el, simplu. Cel depăşit claxonează şi el prelung. „Hait, se lasă cu bătaie“, mi-am zis eu în sinea mea şi m-am făcut mic pe scaunul din spate. Dar nu, Giovanni claxonează şi el, tipul îl urmăreşte şi claxonează la rîndul său. Urmează un dialog melodios de claxoane, timp de minute în şir: cei doi se amuză copios, iar eu îmi reiau poziţia destinsă.  

Nu ştiu de ce vă povestesc toate acestea, nu e nimic ticluit sau cu tîlc, nu este o metaforă subtilă sau vreo fabulă cu morală profundă, dar cîteodată lucrurile chiar sînt ceea ce par a fi.

Ajuns la hotel, intru şi mă îndrept spre recepţie. Recepţie? Nu există. În locul ei – un fotoliu uzat din piele, pe care stă tolănit un cîine care se uită prelung la mine: „Tu de unde ai mai apărut?“ pare el să mă întrebe. Peste cîteva minute, apare şi o doamnă care se şterge pe mîini de şorţul înflorat şi îmi oferă un verre d’eau fraîche. După care mă întreabă cum mă cheamă, zice a, da, şi-mi dă cheia. Eu stau, nedumerit, cu paşaportul în mînă.  

E cel mai kitsch hotel din tot ce am văzut în viaţa mea. Colegul meu e convins că, înainte de război, trebuie să fi fost un bordel. Holurile şi camerele sînt ornate cu stucaturi colorate şi tablouri pe lîngă care ţiganca cu pepeni sau răpirea din serai pălesc. Nu au baie, ci un closet şi o chiuvetă străveche, înconjurate cu un fel de cearşaf. Fereastra se deschide însă pe o terasă care dă spre golf, cu Chateau d’If drept în faţă, aşa că nu-ţi mai trebuie nimic. La coborîre mă aşteaptă patroana, în mod evident mama doamnei de la „recepţie“, care trebuie să aibă bine peste 90 de ani şi care mă întreabă dacă totul e în regulă. De după o uşă se iveşte un cap pergamentos cu ochi de viezure – sora patroanei: „Pot să ajut cu ceva?“ întreabă ochii de viezure. „Nu, Lisette, poţi să te întorci în cameră“, răspunde sec patroana. Lisette se întoarce în cameră, iar eu ies la plimbare cu amicul meu.  

Mergem pe esplanadă. Anul 2013, cînd Marsilia a fost capitala culturală a Europei, a făcut minuni. Tot centrul, cu vechiul port, cu forturile şi străduţele dimprejur arată incredibil. Viziunea urbanistică te copleşeşte. Rezultatul a fost o creştere exponenţială a turismului, precum şi a preţurilor imobiliarului în plină criză economică. Dacă ştii să o pui în valoare, cultura aduce şi prosperitate, nu doar înţelepciune.

MuCEM – Muzeul Europei şi al Mediteranei, este, în sfîrşit, terminat şi deschis şi, după ani de dispute, este unul dintre cele mai frumoase şi atractive muzee din Europa. Dincolo de muzeul propriu-zis, MuCEM face parte din oraş, este şi promenadă, plajă, loc de întîlnire, spaţiu de spectacole, descoperire a fortului alăturat, pînă nu de mult timp rupt de oraş. Intrăm în muzeu, mergem să luăm bilete şi, brusc, amicul meu mă ia de mînă: „Noi sîntem un cuplu“ – îi explică el funcţionarului – „ne daţi un bilet de familie?“ (e la jumătate de preţ). „O familie presupune, la noi, şi un copil...“ se bîlbîie acesta. „Dar, domnule, vă daţi seama că nu aveam cum să avem un copil, deşi sîntem împreună de 20 de ani!“ se preface revoltat amicul. Băiatul din spatele ghişeului ne întinde, terorizat, un bilet de familişti, speriat să nu-l reclamăm pentru homofobie. Eu sînt roşu pînă-n vîrful nasului şi mă abţin cu greu să nu izbucnesc în rîs.  

Ajungem în sfîrşit la doctorat. Doctorandul este italian, iar în comisie sînt doar italieni din diferite universităţi europene. Fiind singurul straniero, sînt pus preşedinte, aşa că trebuie să fiu serios. Sala este plină ochi. Tot satul de origine al doctorandului, cu toţi prietenii lui din copilărie, răspîndiţi prin lume, au venit să-l susţină pe Michele. În mijloc – părinţii, cu Gigi, tatăl, care, de emoţie, iese tot timpul să-şi mai dea cu nişte apă rece pe faţă şi să-şi şteargă lacrimile. Durează patru ore, dense şi academice. La anunţarea rezultatului, sala se ridică în picioare şi începe să scandeze: „Dottore, dottore!“ Gigi îşi pune şorţul şi merge în camera alăturată să taie artistic un jambon uriaş de prosciutto cu care a venit de acasă. Este mic producător, are cel mai bun prosciutto de Parma din ce am mîncat în viaţa mea şi este mîndria satului. Aleargă printre mese cu platouri de prosciutto şi grana padano, ne îmbrăţişează pe rînd şi ne explică (în italiană, evident) că e cea mai frumoasă zi din viaţa lui. Balul nu face însă decît să înceapă. Michele a pregătit trei zile şi trei nopţi de petrecere pentru galeria sa de amici. Seara, la El Bodegon, o cîrciumioară spaniolească familială şi ea, proaspătul doctor se suie pe un butoi pus în plină stradă şi începe să imite comisia. Peste două zile, în drum spre aeroport, mă încrucişez cu el şi cîţiva supravieţuitori. Nu a apucat să-şi schimbe hainele „de gală“...

Ajuns acasă, îmi beau în linişte cafeaua, în grădină. O libelulă se învîrte în jurul meu, iar mierla casei îmi urează bun venit. Cu nişte prieteni, o punem de un cosit dansant – iarba a crescut prea mare. Cu privirea limpezită de patru zile la Marsilia, viaţa îmi pare frumoasă...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.