Dincolo de "The Human Body"

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Branduirea optimismului jpeg

Despre expoziţia „The Human Body“ s-a tot vorbit. Ce m-a apucat, atunci, să redeschid acest subiect taman acum, la spartul tîrgului? Motivul îl constituie exemplara dezbatere & site („Des-coperind corpul uman: expunerea corpului în spaţiul public“), organizate de Alexandra Ion şi Valentin Toma, ambii de la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer“. Şi faptul că – aşa cum sugera Călin Cotoi – unul dintre participanţii la această discuţie, expoziţia este bună de gîndit, nu doar de privit, constituind, astfel, un excelent pretext pentru o utilă şi reală dezbatere de societate.

Pasiunile nu au ocolit nici această discuţie explicit academică, începînd, previzibil, cu acuzaţia de imoralitate datorată prezumtivei origini a corpurilor plastinate. Povestea a început în 2004, cînd Gunther von Hagens, părintele plastinaţiei, a fost acuzat de către Der Spiegel că trupurile expuse ar fi cele ale unor deţinuţi chinezi, victime ale regimului. Von Hagens a dat revista în judecată, a cerut probe pentru afirmaţiile făcute, nu a obţinut, aşa că a cîştigat procesul. Scenariul s-a repetat cu variaţiuni şi în alte ţări, dar nimeni, nicăieri, nu a putut confirma legal această bănuială: dosar închis. Pînă la proba contrară, eu unul suspend judecata...

Majoritatea discuţiilor s-au grupat însă în jurul mizei educativ-ştiinţifice. Specialiştii au vorbit despre „capodopere anatomice“, părinţii din sală au recunoscut interesul copiilor: consens. Ceea ce nu s-a discutat este o observaţie a lui Tony Walter vorbind despre aceeaşi expoziţie, dar în Anglia: detaşarea pe care medicul începător trebuie să o obţină prin exerciţiul disecţiei a început să fie considerată uşor excesivă de către corpul medical, care pledează acum pentru o predare a anatomiei mai „centrată pe pacient“. Nu cumva expoziţia de faţă extinde această „detaşare“ asupra profanilor, exact în momentul în care ea devine problematică pentru medici?

Complementar, s-a pus problema impactului emoţional asupra copiilor. În acest sens, Realitatea.net titra, cu litere mari: „Psihologi: Expoziţia «The Human Body» nu e adecvată oricărei vîrste.“ Un avertisment de genul „interzis minorilor“ ar fi, deci, necesar. De fapt, psiholoaga spunea cu totul altceva: „Prin cultura mult prea tradiţionalistă, inducem teama pentru moarte, pentru boli. Nu este în regulă, pentru că devenim anxioşi şi apoi depresivi la astfel de stimuli. E un fel de duplicitate la noi: nu ducem copiii la înmormîntare să vadă mortul, dar ducem mortul pînă la groapă, descoperit, să-l vadă lumea.“ Nimic de adăugat...

Apoi, suspiciunea de „ateism“, de „expoziţie fără nici un Dumnezeu“. Alexandru Dincovici a prezentat, însă, cîteva dintre impresiile publicului: „Încă o dovadă a perfecţiunii divine!“ sau „Există Dumnezeu! M-am convins încă o dată privind aceste minunate exponate!“ Păi?...

Problema nu se opreşte însă aici, căci, în cheie religioasă sau laică, se naşte suspiciunea referitoare la respectul datorat morţilor. Problemă încîlcită: dezgropatul moroilor, de pildă, poate să pară o totală lipsă de respect faţă de morţi, cînd, de fapt, el exprimă exact contrariul, doar că într-un mod nu tocmai „ortodox“. Pe de altă parte, expoziţia, ca orice expunere publică, este şi un spectacol, însuşi von Hagens folosind în acest sens termenul de edutainment. Este însă acest lucru decent? Lucia Ofrim a făcut o scurtă incursiune în istoria – altminteri foarte lungă – acestui gen de expuneri publice, de la mumiile egiptene sau moaşte, la muzeele de curiozităţi sau cele anatomice. Deci, dintr-un punct de vedere, nimic nou. Există apoi, uneori, şi o doză de ipocrizie politically correct, ca în cazul acoperirii mumiilor din British Museum, de pildă: să le expunem, dar să nu le vedem, căci e „imoral“. Mde...

Da, dar în acest caz, expunerea publică a resturilor umane se face în scop „comercial“, au decis nişte judecători din Franţa, interzicînd expoziţia; iar această corelaţie a apărut adesea şi în România. Desigur că există şi o dimensiune comercială, dar este greu de susţinut că reprezintă ţelul şi rostul „real“ (şi ascuns) al expoziţiei. Există, pe de altă parte, şi alte forme de „comerţ“ în jurul morţilor: facultăţile de medicină cumpără cadavre, bocitoarele de la sate sînt plătite pentru a plînge mortul. E adevărat, însă, că în aceste cazuri lipseşte partea de spectacol, or exact această asociere posibilă dintre cadavre umane şi showbiz este cea care deranjează.

Nu în ultimul rînd, pentru mulţi, corpurile plastinate sînt „frumoase“. „Expoziţia ar fi putut să fie găzduită la fel de bine la MNAC“ – a provocat acelaşi Călin Cotoi audienţa. Şi avea perfectă dreptate. Ajungem, astfel, la ceea ce mie, personal, mi se pare esenţial, şi anume estetismul postmodern al expoziţiei. Pus în context, el este doar o ducere la limită (provizorie) a unui relativ recent cult al corpului, în care acesta ia locul sufletului ca obiect şi cale a mîntuirii. „Scopul expoziţiei“ – declară şi organizatorii – „este de a insufla oamenilor dorinţa de a-şi respecta şi îngriji mai mult cea mai importantă posesie a lor – propriul corp“ (sublinierea mea). Iar plastinaţia poate asigura, apoi, acestui corp eternitatea rezervată altădată sufletului…

Acest cult al corpului viu are drept revers ocultarea şi eufemizarea morţii – „punerea ei sub preş“, cum spunea Lucia Ofrim. Rezultă o fascinaţie a morţii (Philippe Ariès), generînd o curiozitate iconoclastă faţă de „materializările morţii“, de la animalele taxidermizate ale artei contemporane (vezi Annette Messager & co.), la oamenii plastinaţi ai acestei expoziţii. Toate sînt păstrate însă la o distanţă confortabilă emoţional, prin estetizarea funerarului. Viaţa şi moartea îşi pierd, astfel, din greutatea lor ontologică „tradiţională“, pentru a deveni obiecte ale unui hedonism ludic.

De-abia aici intervine adevărata distanţare de religie, mai exact, faţă de „vechea“ cultură europeană infuzată de creştinism. Şi tot de aici ar trebui să înceapă dezbaterea de societate în jurul pretextului oferit de expoziţie.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.