D'ale bucuriilor vieţii

Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Branduirea optimismului jpeg

Oare care este pluralul de la verde? Un plural mai mare, în care să încapă toate nuanţele primăverii. Mă rodea această întrebare, întins într-un şezlong şi privind la Munţii Carpaţi. Îmi propusesem în fiecare an, dar de data aceasta am reuşit: am prins primăvara! Ştiam că vine în fiecare an, dar eram atît de ocupat, încît, pînă să o notez în agendă, ea trecuse deja, ca o iubire de duminică. De iubire a altcuiva... Prindeam doar, eventual, cîteva zile la Buşteni, unde puteam lucra liniştit, priveam din cînd în cînd pe fereastră şi-mi spuneam: „Uite ce frumos e!“ După care, treceam la fraza urmă-toare. Dar totul era doar un decor şi aş fi putut obţine acelaşi efect cu un fototapet HD.

De data aceasta, după cum spuneam, „am fost pe fază“, am fost acolo, am fost prezent... Am văzut-o, am mirosit-o, m-am jucat cu ea, mergînd cîte o sută, două sute de metri mai sus pe munte şi prinzînd ziua de ieri, cînd liliacul de-abia înflorise. Plăcerile mărunte ale vieţii – mi-am zis, am oftat şi am adormit.

Şi, privind la cerul albastru, am început să cuget la aceste „bucurii mărunte ale vieţii“. Somnul, de pildă – că tot m-am trezit chiar acum. A căzut într-un somn profund – îmi vine mie în minte. Ce prostie, cum să „cazi“ în somn? La somn trebuie să te ridici, trebuie să fii demn de el, trebuie să-i dai răgazul să se trezească, pentru a-i permite să-şi desfăşoare întreaga sa artă de gheişă. În somn nu cazi, acesta nu este doar o simplă odihnă recuperatorie a muncii, ceva legat de refacerea forţelor de producţie. Somnul se „fură“, precum descîntecele, se picoteşte, se leneveşte. Întrebaţi-i pe meridionali ce-i aia siestă şi de ce mai toţi şi-au trecut-o, cu litere roşii, în programul lor de muncă! Dar time is money, iar somnul cere timp, arta de „a pierde timpul“ – drept care, nu mai avem timp de somn, ne-am rezervat doar cîteva ore pentru dormit...

Iar după somn, ceva de mîncat, un ouzo meze acolo, o gustărică. De gust, nu de hrănit! Doar că noi nu mai ştim să degustăm, noi ne hrănim – şi anume, ne hrănim sănătos. Musai! Sau, mă rog, ţinem dietă, ceea ce a devenit cam acelaşi lucru. A mai venit şi americanu’ ăla habotnic, de l-au dat ăştia la televizor, supărat că pierde timp cu gătitul, şi a făcut un cocteil de substanţe esenţiale, nişte prafuri pe care le-a amestecat într-un mojar şi din care ia cîte o lingurinţă la ore fixe. E gustos? Nu! Dar e hrănitor, e sănătos şi nu ia timp. Mai e şi devreme acasă, că-l ţin pe birou, lîngă calculator! Am auzit însă de atîtea ori convingeri similare în jurul meu, încît nu mă mai mir. Înfrînare, control, supraveghere, parcă am fi într-un lagăr de concentrare trupească.

Ştim noi mai bine, trebuie să-l detoxifiem!

Dar de unde ştiţi, maică?

Din reclame, cum de unde?

Şi acolo scrie că trupul nostru e o chestie toxică? mă revolt eu, retoric.

Habar n-aveţi voi ce lucru minunat este corpul ăsta şi cîte plăceri ne poate oferi dacă îi facem pe plac! Doar că, pentru noi, postmodernii, corpul a luat locul sufletului, ca instrument de mîntuire, o mîntuire profană aspirînd hic et nunc la raiul tinereţii fără bătrîneţe. A fost unu’, Baudrillard, care a prevăzut asta, acum peste jumătate de secol. Ce cinic!...

Durerile încă nu m-au lăsat. Mă mut cu greu din şezlong pe pat. Şi, ca să nu-mi întrerup firul ideilor, mă gîndesc la suferinţă. Nu neapărat la o banală durere trupească – deşi nici asta nu e de lepădat, din cînd în cînd. Nu, suferinţa ca experienţă umană, suferinţa asumată ca parte a vieţii, ca sarea în bucate. Suferinţa ca dar divin, dat cu măsură nouă, pentru a conferi sens şi profunzime bucuriilor. Şi pentru a le purifica de ce înseamnă simplă plăcere. Dar despre asta au scris mult prea bine mult prea mulţi oameni serioşi, aşa că renunţ...

S-a înserat. A căzut şi vîntul. Îmi pun ceva mai gros pe mine şi mă întorc în şezlong, rămînînd cu ochii pe geana de lumină care profilează creasta munţilor. Totul miroase a tihnă. Şi iar mă gîndesc: toate aceste mici plăceri nu sînt, de fapt, decît ingredientele a ceva ce este deasupra lor, a tuturor: tihna. Iar tihna este măsura timpului cu rost. A timpului pe care îl petreci, nu a celui care trece şi te mînă de la spate pînă nu mai rămîne nimic în faţă: J’arrive, bien sûr j’arrive. N’ai-je jamais rien fait d’autre qu’arriver?...

Revin la bucurii. Oare ce mă frămîntă? Nu avem, oare, parte de atîta distracţie? Poate că exact asta mă frămîntă: bucuriile au devenit distracţii, entertainment à la carte, pentru toate gusturile şi toate buzunarele. Externalizarea bucuriilor, devenite servicii pentru oameni trişti. Cu un singur scop: positive thinking. Obligaţia fericirii productive. Exit suferinţa, e contraproductivă! În caz de urgenţă, apelaţi la Prozac. Cineva a anticipat de mult şi asta, Zamiatine, de la care s-au inspirat şi Huxley (la el se chema soma), şi Orwell. Toţi au ştiut că adevărata cheie a totalitarismului este controlul fericirii: o pilulă, şi fidelitatea faţă de societatea planetară e asigurată!...

Au mai trecut cîteva zile. Convalescenţa mea s-a încheiat. Am pierdut însă, deja, trei zile. Înapoi la treabă, am o agendă ultraîncărcată!

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.