Cuvinte îngrijite

Publicat în Dilema Veche nr. 488 din 20-26 iunie 2013
Branduirea optimismului jpeg

În numărul „verde“ al Dilemei vechi, Eugen Ciocan a relatat una dintre cele mai frumoase poveşti pe care le-am auzit, coborîtă parcă din înţelepciunea calmă şi milenară a Orientului. În grădina sa superbă de la margine de Bucureşti, amicul său John „a deschis subiectul grădinii. Nu-i scăpase nici un detaliu. Observase o mulţime de amănunte compoziţionale pe care abia dacă ni le mai aminteam, după atîta timp de la plantări. Dar cînd a început să se refere la fiecare plantă după denumirea ei în latină, ne-a lăsat flabbergasted. Ne-a spus că în Anglia se învaţă numele latineşti în gimnaziu. «Cum poţi avea respect faţă de ceva care nu are nume?» ne-a întrebat. Poate ar fi cazul să dăm un nume celor care ne înconjoară şi, poate, vom reuşi să descoperim un fel de a ne păsa de ceea ce este în jur. Poate că, astfel, vom transforma împrejmuirea într-o grădină“ – a meditat mai departe Eugen.

Cum poţi avea respect faţă de ceva care nu are nume?... Cum să ai grijă de ceea ce nu cunoşti şi cum poţi să cunoşti fără să numeşti? Cum poţi să îngrijeşti nenumitul? Ei bine, nu poţi! Ai putea să ai acces doar la „împrejmuire“, adică la ceea ce se află în preajmă şi ţi-ai însuşit mai mult sau mai puţin întîmplător ori samavolnic. Dar doar ceea ce a fost numit cum se cuvine poate fi îngrijit corespunzător şi poate deveni, astfel, cu adevărat al tău sau chiar o parte din tine. Aşa a început şi creaţia – sau, mai exact, aşa a fost ea însuşită de către om, căci Adam, şi nu Dumnezeu, a dat numele tuturor celor din preajma sa. Îmi vine în minte şi Ţăranul, care, după chipul şi asemănarea primului Om, dă cîte un nume fiecărui animal din ograda sa, fiecărui loc din preajma sa, devenind, astfel, una cu trupul său de moşie.

Limba este ea însăşi o grădină – sau aşa ar trebui să fie. Grădina Omului. Teamă mi-e însă că, în ultima vreme, am lăsat-o tot mai mult în pîrloagă, transformînd-o într-o simplă împrejmuire. Parabola „verde“ a lui Eugen Ciocan este, astfel, mult mai cuprinzătoare, iar înţelepciunea sa îngrijorată ne priveşte pe toţi. Cum să-ţi pese de o lume căreia i-ai uitat numele sau pe care o numeşti doar aşa, de mîntuială, cît să te orientezi prin hăţişul grădinii părăsite? De ce să ne mirăm că însăşi lumea în care trăim seamănă tot mai mult cu o imensă pîrloagă, cînd nu ne mai facem griji despre felul în care o numim? Nu este vorba aici despre numele latineşti ale florilor, nu este vorba doar despre gramatică şi nici măcar despre simple necunoaşteri ale limbii, ci despre ceva mult mai profund: numirea însăşi. Cînd poţi să numeşti, cu un aer de normalitate, lucruri diferite, cu acelaşi cuvînt, iar cuvinte diferite pot numi, cu dezinvoltură, acelaşi lucru, grădina limbii este năpădită de buruienile lui Babel, iar comunicarea dintre oameni devine un dialog al surdului cu mutul.

Recunoaşteţi ceva din aceste parabole în viaţa noastră de zi cu zi? Să coborîm, atunci, în trivialul cotidianului nostru şi să vă spun, de pildă, o poveste din grădina mea, acolo unde ar trebui să se înveţe grădinăritul cuvintelor.

Ceea ce le lipseşte, de regulă, studenţilor nu este informaţia şi nici sîrguinţa, ci ceva mult mai grav: aparatul numirii, ideea însăşi de concept, adică rostul fundamental al cuvintelor îngrijite. „Haideţi, domn’ profesor, chiar n-aţi înţeles ce-am vrut să spun?“ Am auzit această nedumerire sinceră de zeci şi zeci de ori. „Ba da, bănuiesc ce-ai vrut să spui, doar că ai spus altceva“ – am răspuns eu, tot de zeci şi zeci de ori. Şi, în moduri şi grade diferite, acelaşi lucru se întîmplă şi printre profesori, se întîmplă în mai tot ce ţine de discursul nostru public – şi în discuţiile noastre, în general. Pierdem, una cîte una, denotaţiile, sensurile îngrijite ale cuvintelor, şi ne orientăm tot mai mult prin conotaţii, aluzii şi iluzii. Chiar şi cei mai binevoitori convorbitori o iau, astfel, prin bălării.

În termenii parabolei grădinarului, asta este ca şi cum proprietarul grădinii ar cunoaşte doar două cuvinte: flori frumoase şi flori urîte. Poţi să faci grădinărit şi aşa, dar rezultatul va fi pe măsură. Se cheamă The Carpathian Garden – sau ceva în genul acesta...

* * *

Ieri am avut o zi ciudată, care m-a pus pe gînduri pentru alte două zile. Aveam două întîlniri, pe care le tot amînam din lipsă de timp. M-am dus la prima, înarmat cu agenda, carneţelul de notiţe şi pixul, pentru a nota ceea ce avea să mi se ceară/propună/solicite – căci, evident, nu putea fi vorba despre altceva. După două ore, nu notasem nimic. La fel şi la a doua întîlnire. Interlocutorii mei nu doreau să-mi ceară nimic, ci doar să stăm de vorbă. Bine, bine, să stăm de vorbă, dar ca să facem ce? Păi... să vorbim, să facem schimb de vorbe cu sens. Nu-mi cereau nimic, îmi ofereau: cuvinte îngrijite, conversaţie, rafinată pierdere de vreme. Ei erau desuet normali, cu mine era ceva în neregulă: îmi pierdusem darul vorbirii. Ca mai toţi din preajma mea.

Bolnav de eficienţă, mi-am salvat angoasa timpului pierdut hotărînd, pe drumul de întoarcere, să scriu o pilulă despre această întîmplare. Adică să fac, totuşi, ceva...

* * *

Ieri am trecut prin Cişmigiu şi m-am oprit să privesc îndelung lebedele negre. Perfecţiunea plutind peste ape – care deveneau, astfel, ireale, prin reflectarea întunecată a lebedelor. Sînt probabil singurele animale care nu mai au nevoie de „cuvinte“, de un limbaj al lor. Oare de aceea se vorbeşte despre „cîntecul de lebădă“?

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.