Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii?

Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

Dacă îi întrebi pe români, în general, și pe bucureșteni, în particular, care este impresia lor despre capitala țării, primul răspuns care le vine în minte este o variațiune pe tema „mizerie“; iar dacă te interesează ce simt ei pentru acest oraș, vei avea parte de o listă lungă de conjugări ale verbului „a detesta“. Dar nu am făcut noi, în ultima vreme, un sport național din exercițiul de a ne detesta țara, de ce ne-am iubi atunci Capitala? Cum să faci atunci o „capitală europeană a culturii“ dintr-un astfel de oraș? Hai să fim serioși, e o glumă proastă! – vor răspunde imediat majoritatea concetățenilor noștri.

Și totuși… Într-o cercetare despre imaginea de sine a marilor orașe din România, Romulus Oprică a constatat că, în cazul Bucureștiului, dacă înlături primul strat de răspunsuri, unde Bucureștiul apare ca aglomerat și murdar, pe următoarele locuri se află viața culturală, muzee, concerte, distracție, diversitate, business și afaceri, oportunități. Ceea ce se întrevede sub stratul de mizerie este deci imaginea unei explozii de creativitate, efervescență culturală și dinamism. Dincolo de Bucureștiul vizibil, apare un Berlin underground și invizibil, perceput ca atare de aceiași concetățeni. Iar dacă vrei o doză de optimism, îi întrebi și pe străinii stabiliți sau trecători prin București și vei afla că exact ceea ce ne exasperează pe noi (contrastele, fragmentarea, dezordinea…) constituie pentru ei farmecul profund și specific al orașului. Și nu puțini vor fi aceia care vor face din proprie inițiativă comparația cu Berlinul. Un Berlin mai degrabă invizibil și fără viziune, dar în plină acțiune.

Coordonatorii programului „Bucu­rești­ 2021“ au avut inspirația corectă de a miza exact pe acest „oraș invizibil“ pentru a-l pune în scenă drept capitală culturală. Mai exact, orașul oamenilor și nu orașul edililor, orașul-capitală.

După cum remarca Teodor Frolu, din 1864, cînd Consiliul orăşenesc a fost înlocuit cu Primăria municipală, primarul devenind un personaj determinant în viaţa urbană, distanța dintre cele două orașe nu a făcut decît să crească. Bucureștiul pre-comunist s-a ridicat prin spațiile coerente ale centrului și ale marilor lotizări efectuate după 1920. Orașul a rămas însă divizat între „Micul Paris“ și mahalaua lui Caragiale. Ceaușescu, impunîndu-se ca edil-șef (și) al Capitalei, a dus dominația triumfalistă la maximum, rupînd structura vechiului București,  demolînd o parte din vechile cartiere ca să construiască un București impunător, măreț, și tăind legătura cartierelor cu frontoanele marilor bulevarde. A anulat astfel scara umană a orașului și i‑a înstrăinat pe locuitori de spațiul lor locuit. Bucureștiul măreț, festiv și dominant (București-Capitală) a rămas și în ultimii 25 de ani favoritul instituțiilor puterii metropolitane, la care s-a adăugat urbanismul la fel de triumfalist al pieței. Administrația generală a Capitalei a rămas focalizată pe marile proiecte, iar administrațiile de sector au „vînat“ ocaziile de a contribui la Marele București, de obicei în detrimentul proiectelor de îmbunătățire a vieții cartierelor. Locuitorii Bucureștiului s-au îndepărtat astfel și mai mult, iar relația lor emoțională cu Capitala aproape s-a pierdut, reinvestindu-se însă, parțial, în local. Nu întîmplător, studiile sociologice arată că oamenii sînt mai interesați și mai apropiați de cartierul lor decît de „centru“ (sau de „orașul festiv“), pe care nu-l simt al lor. Într-un studiu al Departamentului de Sociologie din SNSPA, de pildă, între 70 şi 80% din bucureșteni caracterizau oraşul, în ansamblul său, prin termeni precum „sărăcie“, „mizerie“, „dezordine“, „lipsa de civilizaţie“, dar 76% din ei se declarau mulţumiţi sau foarte mulțumiți de cartierul în care locuiesc.

Este deci cît se poate de pertinent să se mizeze pe acest oraș „invizibil“, marginalizat de orașul-capitală, dar care rămîne un „oraș al oamenilor“. Și este corect din cel puțin două motive întemeiate: pe de o parte, o capitală culturală nu poate fi doar în oraș, trebuie să fie a orașului, trebuie să fie trăită și împărtășită de localnici și nu doar pusă în scenă de reprezentanții lor; pe de altă parte, în lipsa cronică a unei viziuni coerente și a unor politici urbane consecvente, doar în „orașul oamenilor“ găsești tot acel potențial de creativitate pe care mulți îl presimt, dar puțini ajung să-l vadă. Nu este un act de subminare a autorității, ci unul de restituire a orașului către locuitorii săi. Corespunzător, toată pregătirea acestei candidaturi nu a fost pusă sub autoritatea unică a unui „director artistic“, ca în alte cazuri, ci a ales formula unui grup de lucru deschis, în care s-au perindat și la care vor mai participa mii de iubitori ai orașului.

Orașul invizibil, orașul oamenilor… Vorbe! Ce putem noi să arătăm străinilor în acest București distrus de comunism și acaparat de imobiliarul postcomunist? Unde ne sînt monumentele demne de o capitală europeană a culturii? Această întrebare sceptică a fost, este și va rămîne pe buzele multora.

Și totuși… O capitală culturală nu este o expoziție a monumentelor unui oraș, ci o oportunitate de a pune cultura în sprijinul orașului; nu este o retrospectivă a reușitelor trecute, ci o prospectivă a proiectelor de viitor; mai mult, nu este nici măcar celebrarea unei identități consfințite, ci scenografia unei identități dorite. Pe scurt, este un proces, nu un ghid turistic. Or, de ce poate avea nevoie Bucureștiul mai mult decît de un astfel de proces, ordonat și organizat, de (re)gîndire a identității sale pierdute? Desfigurat, devenit „invizibil“ în ceea ce are el mai viu, Bucureștiul trebuie să se înfățișeze, să-și capete un chip în care să se recunoască majoritatea locuitorilor săi. La scară redusă, acest lucru se întîmplă deja de cîțiva ani buni, de la spațiile și evenimentele „alternative“ de cultură, care au împînzit Bucureștiul, la mici proiecte de regenerare urbană care au pornit, uneori, de la două-trei gospodine dintr-un bloc comunist.

Bucureștiul invizibil nu trebuie deci decît să organizeze, să dezvolte și să pună în scenă acest potențial pe cît de puțin vizibil, pe atît de real. Pentru aceasta, organizatorii au ales trei direcții strategice de intervenție, pe care le-au numit: Redescoperim memoria ascunsă a oraşului; Reconectăm centrul cu periferia; Sprijinim potenţialul creativ din cartiere. Altfel spus, memorie în loc de amnezie, local în loc de central și creativitate în loc de pasivitate. Nouă, localnicilor, nu ne rămîne decît să ne deblocăm imaginația pentru a ne (re)face un chip cu care să ne placă să ne înfățișăm lumii.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Bătaie ca în filme între fanii Angliei și Serbiei la Gelsenkirchen înaintea meciului celor două echipe de la Euro 2024. Meci cu grad ridicat de risc VIDEO
Un fan al Angliei și un ofițer de poliție din Germania s-au ales cu răni grave după ce huliganii au atacat un bar în care suporterii Serbiei sărbătoreau înaintea meciului Serbia - Anglia de la Euro 2024, care va începe la ora 22.00.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.