Civitas interruptus

Publicat în Dilema Veche nr. 716 din 9-15 noiembrie 2017
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Doamna Vasilica iese din blocul L4 și se îndreaptă spre stația de autobuz. Este grăbită, astfel încît, odată ajunsă acolo, se uită spre indicatorul electronic să vadă cînd vine următorul autobuz, dar pe panou scrie în japoneză – sau chineză, Dumnezeu știe. Rămîne cu privirea fixată pe tabloul de afișaj, așteptînd să treacă pe română, dar indicatorul a rămas blocat pe hieroglifele alea ciudate. Iar autobuzul nu mai vine.

Nu este o poveste, ci o întîmplare reală din viața cotidiană a Clujului – alt­minteri, orașul fruntaș al României –, o situație care se repetă în mii de variante în diferite smart cities românești. Despre ce este vorba?

Este vorba despre moda smart cities în România. Spun modă nu pentru a bagateliza conceptul și strategiile de smart city, ci deoarece în România majoritatea edililor folosesc, deocamdată, accesorii smart city așa cum te îmbraci de la second hand: cumperi ce găsești și cît te ține punga, ca să arăți ca și cum te-ai îmbrăca de la Prada. Și uite-așa apare o pistă de biciclete între două sate care nu au biciclete sau sute de alte piste care încep oriunde și se termină, brusc, unde apucă, masterplanuri de transport integrat din care rămîn trei intersecții „smart“ sau un sac de cartele de transport care nu se potrivesc însă la dotările autobuzelor, zone wi-fi care nu formează o rețea, investiții uriașe în aparatura de pază contra incendiilor, dar fără integrarea lor într-un sistem care să ne apere de incendii, inițiative eHealth ale unor ONG-uri inimoase, grefate pe un sistem sanitar nefuncțional, oferte de parcuri industriale fără cerere economică, măsuri antipoluare, dar fără controlul corespunzător al punerii lor în practică, locuri de joacă pentru copii amenajate între blocuri, după ce parcul din fața blocului a dispărut în portofoliul unor agenții imobiliare sau, alteori, strategii smart de mobilitate urbană ca în centrul Brașovului, care rămîne însă, în 2015, pe locul 14 ca indice total de vitalitate urbană, pe locul 32 ca resurse specializate în cultură și pe locul 33 ca investiții pentru cultură, deși investește cu succes în industrii creative și are infrastructură culturală. Ceva nu merge, deci…

Într-un interviu recent la RFI, Cătălin Tolontan avansa, într-un context diferit, o explicație generică: sîntem o societate subdezvoltată. Conotațiile nu erau neapărat economice, căci, dacă nu uităm de unde am pornit, atît creșterea PIB-ului, cît și ritmul de dezvoltare sînt impresio­nante. Ceea ce ne lipsește însă este, ca să spun așa, „modul de utilizare“, de management, de guvernanță, spuneți-i cum vreți. Pe scurt, putem să reformulăm în termenii următori: ducem o lipsă cronică de viziuni coerente și consecvente. Iar acestea țin mai mult de oameni decît de resurse. Să le luăm pe rînd.

Viziuni. Ceea ce neglijează marea majoritate a edililor convertiți la smart city este faptul că acesta nu este o trusă de gadget-uri creative din care îți alegi ceea ce-ți place – și îți permiți să cumperi –, ci o viziune integratoare, o strategie de ansamblu, o visare inteligentă despre cum îți dorești să trăiască în viitor localnicii din orașul tău. Fără o astfel de viziune, toate programele de susținere a unor strategii smart nu sînt decît un talcioc. Or, edilii noștri preferă, de regulă, să meargă duminica la acest talcioc, de unde să cumpere ceea ce au înțeles că se vinde mai bine pe piața proiectelor urbane: dacă a mers cu succes în alte părți, va merge și la mine în oraș și îmi va garanta succesul. Fragmente cut-paste de smart city sînt deci soluții validate acolo la probleme nestudiate de aici. Între timp, nu avem finalizate cadastrul, PUG-ul și PUZ-urile.

Viziuni coerente. De la talcioc nu-ți poți lua o „garderobă“ coerentă, păstrînd un stil sau altul, ci doar o pălărie de un fel, niște ciorapi de alt fel și, eventual, o cămașă care nu prea se potrivește nici cu pălăria, nici cu șosetele. La fel, orașele noastre (cu excepția relativă a celor care au avut de secole o coerență puternică a lor) arată mai degrabă ca o astfel de garderobă desperecheată. Edilii noștri au destul de multe inițiative, uneori absolut meritorii, dar ele se finalizează, de cele mai multe ori, prin „grefe urbane“, implanturi mai mult sau mai puțin aleatoare pe un țesut urban pe care fie îl destramă, fie sînt respinse de acesta.

Viziuni consecvente. În cele mai fericite cazuri, cînd există o viziune coerentă (și, să fim onești, chiar au existat și există!) și aceasta începe să fie pusă în practică… se schimbă primarul. Cînd aude de un proiect inițiat de liberali, edilul Bucureștiului, de pildă, se pierde cu firea. Și așa fac mai toți edilii din țară. Și o fac uneori pentru mize ridicole: la Deva, de pildă, un edil a pus o statuie cu un cowboy la coada lui Decebal, următorul a scos-o, enervat, dar, cînd a revenit la putere, primul lucru pe care l-a făcut primarul inițial a fost să pună la loc cowboy-ul: sîc! Smart city devine astfel și el, cel mai adesea, o campanie electorală: votați-mă și vă dau cel mai smart oraș din țară!

În aceste condiții, tot mai multele și mai creativele proiecte de regenerare urbană ale „societății civile“ nu au altă șansă decît să rămînă, la rîndul lor, fragmentare, insulare, un soi de operații de chirurgie estetică pe corpul mutilat al orașelor.

Și mai este ceva. Protoistoria smart city începe, se pare, prin anii 1970 în Los Angeles, conceptul s-a înfiripat după convenția de la Kyoto, în 2008 IMB lansează conceptul de Smart Planet, iar prin 2010 strategiile smart se extind exponențial. Pe tot acest parcurs, viziunea despre smart city nu a rămas aceeași, au apărut critici și au fost propuse noi variante. În 2015, de pildă, Duncan McLaren și Julian Agyeman lansează Sharing Cities. A Case for Truly Smart and Sustainable Cities. Constatînd riscul unei fetișizări a tehnologiei (big data și ICT rezolvă, prin ele însele, toate problemele), accentul cade acum pe social, pe justiție socială și incluziune (inclusive cities), dar și pe relații sociale de cooperare (sharing paradigme). Se gîndesc edilii noștri la așa ceva?

Umberto Eco a formulat mai demult o parafrază care vizează multă lume și multe inițiative: cogito interruptus. În cazul edililor noștri și al majorității orașelor din România, parafraza ar putea fi extinsă și adaptată: civitas interruptus. Preludii uneori strălucite, dar, vai, nefinalizate!…

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.