Breaking news: People matter!

Publicat în Dilema Veche nr. 561 din 13-19 noiembrie 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

În 2000, faimosul Huntington, împreună cu colegul său de la Harvard, Lawrence Harrison, au editat o carte de succes intitulată Culture matters. Cum ar veni, cultura contează. Mai exact, şi cultura contează, pe lîngă economie şi politică, întrucît poate influenţa economicul şi politicul. Modul în care autorii au transformat această constatare epocală în instrument geo-politic este mai mult decît discutabil, dar se pare că au deschis apetitul pentru alte astfel de constatări inedite. Chiar şi antropologii şi-au construit unul dintre cele mai frecventate site-uri sub sloganul anthropology matters. Pe această linie, se pare că noua descoperire este că people matter. Ca să vezi, (şi) oamenii contează!...

Prima dată am citit ceva de genul acesta într-un studiu de mare anvergură asupra pieţii financiare din lume şi soarta sa în viitorii zece ani. Pe primul loc la concluzii şi recomandări se afla această afirmaţie: băncile vor trebui să-şi dezvolte o strategie client-based. Altfel spus, clienţii, care sînt şi ei tot un soi de oameni, contează. Recent, şi guvernatorul BNR a adresat bancherilor un îndemn similar: ar fi bine să vă gîndiţi şi la oameni...

Iată un lucru îmbucurător: oamenii încep (sau ar trebui) să conteze pentru bănci. Un mod delicat de a spune şi că, pînă acum, n-au prea contat. Dar de ce ar conta şi de ce ar trebui să-şi modifice întrucîtva băncile strategiile pentru a fi mai grijulii cu indivizii care le devin clienţi?

Pragmatici, japonezii au calculat profitabilitatea unui astfel de comportament grijuliu: pe scurt, au constatat că un client nemulţumit îţi elimină, în timp, 15 noi clienţi; un client mulţumit îţi aduce, în timp, 3 noi clienţi. E mai bine deci să fie mulţumit.

Dar acesta este un calcul de marketing, unde mulţumirea se referă strict la serviciile oferite şi, poate mai important, la modul în care sînt oferite. Problema devine însă mai cuprinzătoare şi începe să includă... fericirea. Să ne înţelegem, nu fericirea aceea existenţială, inefabilă şi fascinantă care ne ademeneşte ca o fata morgana, ci ceea ce se numeşte, pozitivist, „stare de bine“. O fericire cît de cît măsurabilă deci, ca atunci cînd la întrebarea „ce faci?“ poţi răspunde sincer „bine“. Această „stare de bine“ a început să fie luată în considerare şi de specialiştii în economie comportamentală, care demonstrează, cum ştiu ei să o facă, faptul că o societate „fericită“ este mai utilă economic. Altfel spus, „fericirea“ este profitabilă, hai s-o cultivăm!

Acest lucru era cunoscut însă de mai multă vreme. Pragmatici şi ei, americanii au inventat, în consecinţă, prozacul, această „aspirină emoţională“ care te face să te simţi bine de cîte ori vrei. Consumul de antidepresive s-a extins, în 2008 Franţa devenind campioană mondială la acest capitol. N-a fost suficient, s-a trecut la xanax, un anxiolitic de data aceasta, cu efect mult mai rapid. Între timp, depresia a devenit o „epidemie silenţioasă“, care a crescut alarmant odată cu criza şi care produce anual în jur de 800.000 de sinucideri. Se pare că, totuşi, prozacul n-aduce fericirea...

Şi uite aşa au început să se preconizeze leacuri mai băbeşti pentru fericire, cum ar fi o vorbă bună, un gest potrivit la momentul potrivit, dar şi ceva timp pentru a te gîndi la tine. Austriecii par printre cei mai apropiaţi de această soluţie, avînd cam cel mai scăzut număr de ore de lucru şi cel mai ridicat nivel de satisfacţie de viaţă din Europa, taman bine pentru reproducerea în condiţii de piaţă a acelei inconfundabile Gemütlichkeit. Statele şi corporaţiile nu au încă timp de aşa ceva, şi nici nu prea ştiu de unde să apuce problema, dar o vagă preocupare a început să agite spiritele. Motivele sînt, repet, pragmatice: într-adevăr, „fericirea“ e profitabilă.

Cum stăm însă noi din acest punct de vedere al „fericirii“? Prost, foarte prost! Starea de spirit a societăţii române poate fi schiţată în cîteva cifre: penultimul loc la satisfacţia de viaţă din Europa (40%RO/79%UE); penultimul loc, la egalitate cu Grecia, referitor la satisfacţia financiară (36%RO/64%UE); cel mai mare declin de optimism de la începutul crizei, după Grecia (de la 44% la 20%); mai grav, în această perioadă, tineretul din România a trăit cel mai puternic declin de optimism din UE (mai mult decît Grecia), de la 63% la 27%. Pentru mai multe detalii, întrebaţi-l pe colegul Dumitru Sandu. Să mai adaug şi eu cîteva date mai „psihologice“: rata suicidului este (se pare, căci Poliţia Română nu are date în această privinţă...) mult mai mare decît media europeană şi în continuă creştere (la bărbaţii între 50-54 de ani, de pildă, rata este de 40,6 la suta de mii de locuitori, faţă de 28,7 în UE); după Ţările Baltice, România se află pe locul I la rata crimelor, precum şi la numărul de morţi în accidente; şi, nebăgată în seamă, singurătatea: aproape un sfert din gospodăriile din România sînt alcătuite dintr-o persoană singură.

Lumea bună va spune că ne merităm soarta, mai exact, că ei, românii înapoiaţi şi leneşi, îşi merită soarta – căci, evident, aceste date se referă doar la prostimea României. Dar, după cum am văzut, o populaţie ne-fericită este şi ne-eficientă, atît economic, cît şi politic, iar dispreţul faţă de această lipsă de performanţă nu face decît să alimenteze spirala nefericirii. Pe de altă parte, oamenii de afaceri sînt pe cale de a descoperi apa caldă şi de a propune şi leacuri mai simple pentru fericire: de pildă hable con ella, ca să-l parafrazez pe Almodóvar. Aşadar, domnule Preşedinte, vorbiţi cu România şi faceţi-vă că vă pasă! Măcar din pragmatism, precum economiştii...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013. 

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.