Bizanţ după Bizanţ?

Publicat în Dilema Veche nr. 479 din 18-24 aprilie 2013
Branduirea optimismului jpeg

Nu am crezut că undeva în Europa se poate conduce mai prost decît în Bucureşti! Căci aşa e românul, e convins că la noi, ca la nimeni... Ei bine, la Napoli mi-a trebuit un sfert de oră ca să traversez un colţ al pieţei Garibaldi. Nu mă dumiream deloc, învălmăşeala de maşini, mobilete şi pietoni care se împleticeau în toate sensurile şi pe toate culorile semaforului m-au paralizat pe trotuar. Apoi, mi-am luat inima în dinţi şi am luat-o pe roşu, pe mijlocul străzii, tăind oblic un întreg colţ al pieţei. Nu s-a întîmplat nimic, maşinile şi motocicletele m-au ocolit ca şi cum nu ar fi fost nimic mai firesc pe lume decît ca eu să le tai calea după cum mă duce pe mine capul. Trecerile de pietoni şi semafoarele sînt strict decorative, legea şi-o face omu’ cu mersul lui, atent însă la ceilalţi oameni care circulă şi ei în legea lor.

La vulgata comune sostiene che Napoli è il regno degli incidenti stradali – scrie un blogger napolitan. Într-adevăr, e greu să nu fii convins de faptul că, într-o astfel de circulaţie, accidentele sînt o banalitate cotidiană. Şi totuşi, am avut presimţirea că această proastă reputaţie este profund falsă. Dacă te uiţi cu atenţie, vezi că circulaţia – adică organizarea traficului – nu este una la întîmplare, ci este doar una reglată de relaţiile individuale dintre oameni, nu de respectarea comună a unor reguli formale şi supraindividuale. Fiecare este atent la mişcările fiecăruia, mai degrabă decît să fie atenţi cu toţii la semnele de circulaţie.

Am deschis, aşadar, Google-ul şi am început să caut statistici. Într-adevăr, în ciuda reputaţiei, Napoli are cel mai mic număr de accidente mortale din Italia. Am mers mai departe şi am comparat cu Bucureştiul, unde, cu toată agresivitatea, majoritatea participanţilor la trafic se raportează la semnele şi normele de circulaţie – în afară de cazurile cînd le încalcă jubilatoriu... Ei bine, cu 3,5 morţi la 100.000 de locuitori, Napoli stă considerabil mai bine decît Bucureştiul – care are 4,2 victime la 100.000 de locuitori. M-am uitat apoi pe statisticile naţionale. În 2010, pe primele locuri – cu sub 50 de decese la un milion de locuitori – se află ţări precum Suedia, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Elveţia, urmate cu puţin peste 50 de morţi de către Germania. În eşalonul doi – avînd între 50 şi 80 de victime – se află ţări diferite, de la disciplinata Danemarcă la zvăpăiata Italie, care se instalează astfel confortabil în media europeană, atît la numărul de morţi, cît şi la ritmul de scădere al accidentelor între 2001 şi 2010. În coada clasamentului, cu peste 90 de morţi, se află ţări precum Lituania, Letonia, Bulgaria, Polonia, Grecia (singura ne-postsocialistă, dar cu probleme) şi, cu voia dumneavoastră, România, care a căzut pe ultimul loc, fiind singura ţară din Europa unde numărul accidentelor a crescut în 2010 faţă de 2001.

Nu am dat în patima statisticilor morbide şi nici nu intenţionez să dovedesc şi eu că România este altfel. Dar aceste date sînt simptomatice dacă priveşti dincolo de ele şi încerci să înţelegi relaţiile dintre indivizi şi stat – sau, altfel spus, dintre oameni şi norme. Ele ne sugerează că cele mai „sigure“ şi „eficiente“ sînt societăţile unde normele abstracte impuse de către stat sînt stricte şi interiorizate ca atare de către marea majoritate a cetăţenilor, state nordice în general şi, ca să spunem aşa, „protestante“. Nici la extrema cealaltă, mai „mediteraneană“, unde normele derivă într-o mai mare măsură din reglementările spontane dintre oameni, lucrurile nu stau prea rău. Mai mult, „anarhia organizată“ a unei societăţi precum cea napolitană produce mai degrabă asasinate excepţionale decît „nesiguranţă în trafic“ a persoanelor obişnuite. Cel mai prost stau societăţile unde una vorbim şi başca ne înţelegem, unde se declară stricteţea de jure a normelor şi se practică mica înţelegere de facto; unde funcţionează deci, autoboicotîndu-se, o dublă măsură: norma formală şi înţelegerea personală, încrederea instituţională şi cea interpersonală. Este cazul tipic al României!

Ajungem, astfel, la o problemă structurală a societăţii noastre, care de aproape două secole semnalizează dreapta şi o tot împinge Aghiuţă să o ia la stînga. Mai puţin metaforic spus, o cultură structural bizantin-otoman balcanică, ţărănească şi orală, privind identitar spre sud, care a hotărît brusc – pe la 1821, să spunem – să-şi întoarcă privirile spre vest şi să fie o civilizaţie occidentală, urbană şi a scrisului. De atunci, ne declarăm „europeni“ (de rit occidental) şi aspirăm sincer la acest statut, dar ne simţim cel mai bine cînd rămînem între noi şi putem fi „balcanici“ aşa cum sîntem obişnuiţi. Vrem să imităm Occidentul, dar sîntem terorizaţi de spectrul formelor fără fond. Nu mai vrem să fim eternii ţărani ai istoriei – clama Noica în anii 1940, dar oferea, cîţiva ani mai tîrziu, o paradigmatică lucrare despre sentimentul românesc al fiinţei. Nu vrem să fim napolitanii Estului, ca să spunem aşa, dar ne simţim ca peştele în apă în „geanta latină“. Şi atunci nu sîntem nici aşa, nici altminteri...

Nu este o pledoarie pentru (re)balcanizarea ţării sau pentru cine ştie ce soi de „napolizare“: Napoli are nevoie de o camorra pentru a se bucura de viaţă – ceea ce nu este chiar soluţia ideală... Este doar o constatare recurentă: cu un eu balcanic şi un supra-eu occidental, românul (scuzaţi-mi generalizarea de conjunctură) este o fiinţă nevrotică, care se visează şi în car, şi în căruţă. Care îşi doreşte reguli de circulaţie, dar este primul care să nu aibă încredere în ele. Şi este astfel de cînd l-a făcut naţiunea „român“.

Poate că ar fi timpul să ne acceptăm – şi să ne apreciem – aşa cum sîntem, fără a mai dori compulsiv să fim altfel. Nu de alta, dar nu ne iese şi pierdem vremea prin istorie...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Rezultatul protestelor împotriva turiștilor: stațiunile spaniole se golesc
Spaniolii furioși din cauza turismului în masă au primit exact ceea ce au cerut, deoarece Magaluf , unul dintre cele mai importante locuri de vacanță din Mallorca, este pe jumătate gol. De fapt, arată ca un oraş fantomă.
image
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al unui hotel
Cu toţii suntem de acord că, în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră din cauza vreunei boli digestive.
image
Caravană electorală, atacată cu bâtele într-o comună din județul Buzău VIDEO
Lupta politică se duce și cu ciomagul, pe alocuri. O demonstrează filmarea realizată de membrii unei caravane electorale din comuna buzoiană Calvini, în care se vede cum sunt alergați și amenințați cu bâtele de un grup de săteni.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.