Arhipelagul gustian – despre şcoala monografică, altfel

Publicat în Dilema Veche nr. 522 din 13-19 februarie 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

„Arhipelagul gustian“ este formularea fericită a Sandei Golopenţia. Despre şcoala gustiană – altfel“ este titlul unei introduceri semnate de Rostas Zoltan, care se întreabă: „De ce este necesară analiza şcolii sociologice iniţiate de profesorul Dimitrie Gusti în perioada interbelică? Şi de ce altfel?“ Recent, dincolo de edificatoarele volume coordonate sau iniţiate de Zoltan Rostas şi de monumentalele editări ale Sandei Golopenţia, dedicate în principal lumii academice, cei doi au scos pe piaţă, independent, dar convergent, şi volume destinate unui public mai larg: două numere speciale din Transilvania (2012 şi 2014), un număr din Secolul 20, unul din Sfera Politicii, un număr din revista braşoveană Acum 2011 şi, nu în ultimul rînd, un număr special din Études rurales din Franţa. Cine îşi va da osteneala să le răsfoiască măcar va afla şi răspunsul la întrebarea lui Rostas.

Pînă atunci, însă, iată argumentul central al acestuia: „E nevoie de această analiză pentru că liderii de opinie (culturală) au socotit că imaginea distorsionată a interbelicului, constituită pe vremea regimului comunist, trebuie urgent şi eficient corijată. În logica maniheismului postdecembrist, această corectare s-a realizat selectiv. Prin urmare, s-a acreditat ideea că perioada interbelică a fost cea mai democratică, cea mai liberă, cea mai europeană, cea mai bogată, cea mai veselă epocă. Adică, o istorie opusă perioadei comuniste şi o imagine care merită să fie reclădită după 1989. Imaginea bucolică a interbelicului a fost construită însă pe critica regimului comunist, şi nu pe realitatea istorică a perioadei.“

La începuturile antropologiei, Lévy-Bruhl vorbea despre „oroarea de concept“ a primitivilor. În legătură cu „liderii de opinie (culturală)“ s-ar putea vorbi – cu aceeaşi exagerare polemică – despre o „oroare de concret“, judecăţile de valoare subordonînd, în acest caz, cunoaşterea empirică şi plasîndu-se, electiv, în zona hagiografiei sau în aceea a demonologiei. Iar lupta dintre unii şi alţii exprimă adesea şi o luptă de generaţii, sau chiar vag „de clasă“: „La lansarea unui volum în care există pasaje puţin măgulitoare privind anumite manifestări ale lui Dimitrie Gusti“ – mai povesteşte Rostas – „un coleg de generaţie m-a avertizat că nu este cazul să demitizez. După doar cîteva zile, un coleg mai tînăr mi-a reproşat contrariul, întrebîndu-mă, pe un ton imperativ, dacă n-a sosit vremea demitizării Profesorului.“ Or, fenomenul Gusti nu poate fi jucat la alba-neagra. Mai mult, „arhipelagul gustian“ este şi o expresie a arhipelagului România, iar studierea primului permite şi o înţelegere mai bună a celuilalt. O simplă răsfoire a articolelor cuprinse în publicaţiile amintite oferă deja cîteva pilde ad usum delphini: acolo unde sîntem obişnuiţi să privim doar scena, ni se prezintă, în detaliu, şi culisele, acolo unde memoria festivă evocă doar „eroii“, ni se prezintă şi „perifericii“, acolo unde ne place să vedem doar unitate în cuget şi simţiri, ni se dezvăluie tensiuni, conflicte şi contradicţii. Şi totul se bazează pe documentare minuţioasă – cuvînt şi misiune banale, dar care măcar pun o surdină prea vocalelor păreri oferite „pentru liniştea noastră“.  

Dar ce avem de învăţat din toate acestea, dincolo de propria istorie?

Cred că două lucruri sînt fundamentale: viziune şi cunoaşterea concretă a societăţii, a României reale, dincolo de România ideologică.

Instituţia Gusti a fost, mai presus de toate, o chestiune de viziune naţională, cu partea de utopie inerentă oricărei viziuni profunde. Şi a fost o viziune pe termen lung, care a trecut de la faza pur monografică, nerealist de ambiţioasă, la o „acţiune de cercetare sintetică, pusă atît în slujba administraţiei de stat, cît şi în slujba cunoaşterii sociologice simultane a ţării“, care s-a concretizat în monumentala Enciclopedie, a dat naştere, apoi, organismelor, şi mai ambiţioase, ale Serviciului Social obligatoriu, şi Institutului de Cercetări Sociale al României (cu şapte centre regionale, un Institut Social pentru Cercetarea Românilor de peste hotare şi un Centru de Studii Internaţionale), şi a privit în viitor spre un Institut Social al Naţiunilor sub oblăduirea UNESCO, la care Gusti lucra deja în 1946. Multe dintre acestea ar fi eşuat şi fără război şi venirea comunismului? Se poate, dar rostul utopiilor nu este să se realizeze, ci să orienteze.  

Complementar şi dincolo de disensiunile metodologice, ideologice sau personale dintre membrii Şcolii, ceea ce i-a unit pe toţi a fost crezul comun în cunoaşterea empirică, în „ştiinţa concretă a naţiunii“. Această convingere i-a orientat şi spre lumea satului, nu vreun soi de paseism retrograd. Mai exact, „sociologia naţiunii“ trebuia să înceapă cu satul, pentru că asta era realitatea, pentru că România Mare era în primul rînd o naţiune de ţărani. Din această perspectivă, ceea ce interesa era satul concret şi „ridicarea“ acestuia, în filieră moderat iluministă. În plus, exista o „credinţă pozitivistă“ în viabilitatea modelului ţărănesc ca „tip de viaţă care se dezvoltă paralel“, ca un fel de „a treia cale“: „Dincolo de problema statului“ – declara Vulcănescu – „stă problema celor două Românii. Dincolo de Mussolini, sau de Lenin, se profilează, în adîncul iţelor societăţii româneşti, chipul lui Gandhi“; sau, din alte spaţii, „modelul cantonal elveţian“. Din acest soi de iluminism pozitivist se trage şi dubla reţinere, diferit exprimată, faţă de conservatorismul ţăranului etern şi faţă de liberalismul primitivului intern.

România „reală“, în general, şi cele „două Românii“, în particular, constituie încă principalele noastre probleme. Acum – ca şi atunci – nu prea ştim, de fapt, cum să le rezolvăm. Drept care preferăm să (ne) mitizăm...  

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.