Apocalipsa plictisului

Publicat în Dilema Veche nr. 698 din 6-12 iulie 2017
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Căldură mare. Lumea s-a ascuns la umbră, în jurul unor băuturi răcoritoare. Brusc, lumina se stinge peste tot. În sală se aud murmure, apoi cîteva rîsete, se aprind brichete.

– De la aerul condiționat – ține să explice cineva.

Dar întunericul persistă și lumea începe să se foiască.

– M-au debranșat! – se aude de la o masă și toată lumea rîde, dar fiecare își apucă speriat mobilul și pipăie ecranele.

– It’s boring… – oftează cineva după încă vreo jumătate de oră.

În sfîrșit, curentul revine și toată lumea respiră ușurată. Am o revelație. Dacă ar cădea curentul peste tot în lume pentru un an, să spunem, am muri cu toții. De plictiseală!… Încep să glosez pe această temă ca să nu mă plictisesc în căldura care m-a toropit.

Plictisul… S-a scris mult și de mult despre el. Este imposibil să-i dăm o definiție, știu, dar tocmai de aceea mă voi grăbi să propun una care să vă trezească din moțăială: plictisul este neplăcerea de a rămîne singur cu tine însuți.

Dar, veți spune, plictisul se instalează cînd nu mai ai nimic de făcut sau ceea ce ai de făcut nu te mai interesează; sursa plictisului nu este deci în interioritatea individului, ci în exterioritatea sa, apare atunci cînd lumea devine neplăcută, cînd se instalează „impresia că nu se întîmplă nimic sau, ceea ce înseamnă același lucru, că se întîmplă mereu același lucru“ – cum spune Christophe Granger în introducerea la monumentalul volum L’ennui. Histoire d’un état d’âme (XIX-XX siècle). Așa este. Într un text despre plictiseală al lui Constantin Noica, reluat și interpretat de Gabriel Liiceanu într-un frumos articol din Dilema veche, aceste două componente chiar apar împreună ca fiind constitutive plictiselii: a) nimic din afară nu mă mai interesează și b) nimic dinăuntru nu mă mai însuflețește. Și totuși, în ultimă instanță, exteriorul și interiorul, curiozitatea și intimitatea se resorb în această unică neplăcere a frecventării de sine, căci nimic din afară nu te poate interesa cu adevărat dacă nu mai e nimeni în casa sinelui pentru a privi cu însuflețire, pe fereastră, lumea de afară. Mai mult chiar, din perspectiva definiției de mai sus, interesarea, implicarea, participarea la jocurile lumii pot fi o soluție (paleativă) la problema apăsătoare a plictisului: dă-mi ceva de făcut, că mor de plictiseală! „Franța este o națiune care se plictisește. Ați lăsat țara lipsită de acțiune“ – acuza Lamartine de la tribuna Adunării Naționale în 1839. Acțiunea, terapie a plictisului…

Dar de unde și pînă unde această „neplăcere de a rămîne singur cu tine însuți“? Nu este melancolia lui Aristotel sau aceea medievală, „boala engleză“ a secolului al XVII-lea sau acel „mal du siècle“ francez din secolul al XIX-lea și, cu atît mai puțin, „greața“ existențialiștilor din secolul XX. Pare să fie ceva relativ nou, apărut cam odată cu postmodernitatea și potențat de e-comunicarea rețelelor sociale de toate soiurile. Ține de o fază a individualismului pe care Christopher Lasch a etichetat-o drept „cultură a narcisismului“, Charles Taylor – drept „etică a autenticității“, Gilles Lipovetsky – drept „era vidului“ și așa mai departe. Be true to yourself! – traduce Taylor. Faites vos Je! – rezumă Mathilde Lequin, jucîndu-se cu limba franceză. De acord, dar cum și care eu? Cum să mă construiesc în mod „autentic“? Pe scurt, care e rețeta reușitei? Nu e! Dar ia matale un prozac și „gîndește pozitiv“! – vine piața cu soluția. Problema e că tot încercînd – și fiind constrîns să încerce neîncetat – să-și construiască „adevăratul eu“, eul se golește de conținut și rămîne un permanent proiect în căutare de sine. Și angoasa-i gata, chiar dacă nimeni nu o va mărturisi!

De aici încep și se dezvoltă maladiile sociale ale „dispariției de sine“ despre care vorbește David Le Breton: un fel de piua existențială, ca să spun așa, o retragere din sine sau chiar o renunțare de sine sub povara devenită insuportabilă a construirii în deplină libertate a unui sine autentic. În aceste condiții, a rămîne singur cu tine însuți și a privi în interiorul tău, unde riști să nu găsești nimic – sau mai degrabă lucruri disparate și/sau neplăcute –, devine, astfel, o angoasă difuză de care trebuie să scăpăm într-un fel sau altul.

Se pare deci că raportul este invers: nu mă plictisesc pentru că nu (mai) am nimic interesant, semnificativ de făcut în societatea în care trăiesc, ci caut, compulsiv, ceva de făcut în lumea de afară, pentru că, în sinea mea, mă plictisesc. Evitînd problema oului și a găinii, se poate spune totuși că, instalat ca stare de spirit a societății, ca esprit du temps, plictisul devine cauză a numeroase acțiuni menite să-l evite, să l exorcizeze, să scape individul de această neplăcere de sine. Să-l deconecteze.

Cum? Prin… conectare! Mărturia unui „practicant“ francez al Internetului poate ilustra foarte bine acest ciclu: „Nu există nici o altă activitate care să-mi procure o asemenea stare de bine (bien-être) și care să fie capabilă să mă destindă în asemenea măsură ca faptul de a sta în fața calculatorului meu pentru a juca, a privi filme sau a naviga pe Internet. Și cînd mă simt prost, această distracție (passe-temps) îmi permite să mă rup de lume și să mă deconectez“. Cînd se află, dintr-un motiv sau altul, departe de calculatorul său, începe să se plictisească și e „cuprins brusc de un fel de panică“ – adaugă acesta.

Pentru omul plictisit, branșarea la „rețele“ nu este, de fapt, o conectare la societate, ci o evadare dintr-un sine pe care s-a plictisit să-l tot caute și să-l expună controlului public. Iar conectivitatea, în oricare dintre formele sale, este handy, este cea mai la îndemînă (la propriu și la figurat) formă de distracție – iar distracția aceasta ne distrage de la plictiseală. Conectivitatea este, totodată, cea mai democratică, mai ieftină și mai disponibilă, oriunde și oricînd. Toate aceste forme de conectivitate procură apoi, în grade diferite, forme de plăcere, care, odată obținute, cer să fie întreținute mai departe: e mecanismul banal al dependenței. Nu doar individul, ci și piața încearcă apoi să țină pasul cu această spirală a stimulului și răspunsului, inventînd tot mereu alte device-uri aducătoare de „distracție“, tot mai stimulante și mai diverse pentru a ne ține conectați și a ne oferi astfel o binemeritată… deconectare.

Plictiseală fericită!… 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Neutralitatea moldoveană și vinovăția românească
Politic, conducerea de la Chișinău face eforturi supraomenești pentru a da asigurări că nu există nici un pericol iminent.
Bătălia cu giganții jpeg
Puțină libertate. Și multe probleme
Țările din Europa occidentală reprezintă o zonă idilică, chiar dacă nu ideală, pentru presă...
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Re-începutul filosofiei
...deveneam nerăbdător ori de cîte ori filosofia întîrzia prea mult în concept, în terminologie, în acrobație analitică.
Frica lui Putin jpeg
Eufemismul
Este însă și altceva, încă mai sinistru, în acest tip de eufemisme politico-ideologice: ele servesc la dezumanizarea adversarului, eliberînd conștiința de orice reproș pentru un act criminal.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Eu nu mai citesc presa din 1979” / „Sigur, tu îți permiți...”
Cînd a venit vestea morții lui Radu Lupu, toate marile ziare ale lumii au publicat articole despre legendarul pianist român.
Odă bucuriei, Allegro ma non troppo jpeg
Odă bucuriei, Allegro ma non troppo
În 1817, Societatea Filarmonică din Londra l-a însărcinat pe Beethoven să compună o simfonie.
Stat minimal, stat puternic, stat eficient jpeg
Stat minimal, stat puternic, stat eficient
Dintre toți economiștii români, Georgescu este cel mai tranșant în a analiza și a vorbi despre hibele capitaliștilor și capitalului din România.
Iconofobie jpeg
Imperfecțiuni
Defectele (auto)inventate de oamenii în cauză ajunseseră să fie percepute – tocmai prin inexistenţa lor de facto – drept „limita de atins”, vorba lui Gabriel Liiceanu într-o celebră carte.
„Cu bule“ jpeg
Didactice
Textul recomandă, de exemplu, ca termenul student (cu sensul „cel care studiază”, indiferent de nivel) să nu mai fie folosit în școlile din Ardeal pentru ciclul preuniversitar, ci să fie înlocuit cu elev sau școlar, ca în Regat.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Să nu încremenim în prejudecăți
Andreea nu este un elev care să performeze la disciplinele realiste, iar matematica e, pentru ea, o piatră grea de încercare.
Un sport la Răsărit jpeg
Doi ani și jumătate în spatele fileului pentru Boris Becker?
Viaţa lui Becker, ce-i drept, e o vraişte. Ajunge să-l priveşti pentru a înţelege cîte nopţi grele sînt pitite sub faţa buhăită.
Comunismul se aplică din nou jpeg
O întîmplare din România de azi
Mi-a venit în minte formula unui cunoscut: În definitiv, cine ești tu ca să nu ți se întîmple să fii nedreptățit?

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.