Alegerea mea

Publicat în Dilema Veche nr. 560 din 6-12 noiembrie 2014
Charlie est ailleurs jpeg

Cum poţi să scrii cu trei zile înainte de alegeri ceva ce va fi citit la trei zile după? Nu m-am implicat, nu m-am alarmat, nu m-am emoţionat, dar orişicît, sînt alegeri pentru preşedintele ţării, şi asta priveşte toată ţara. Acum, cînd citiţi aceste rînduri, ceva s-a schimbat faţă de săptămîna trecută, cînd le scriam eu. 

Dacă stau însă puţin şi mă gîndesc mai mult, dincolo de această „evidenţă“ nu se află mare lucru: oare chiar va fi

cu ceva semnificativ diferită

, faţă de

? Aici, într-un sat pierdut din Deltă, unde mă aflu acum şi mă voi afla şi de alegeri, sînt mai degrabă o sută de ani de singurătate peste care au bătut ceva

, dar s-au dus. Nici măcar primarul nu-şi face mari griji.

– rezumă un lipovean hîtru situaţiunea.

Să fim serioşi! Beţivul sau idiotul satului sînt personaje universale, pe care le găseşti pretutindeni, şi dacă îi pui pe aceştia în scenă ca fiind „poporul“, aşa cum fac o serie de jurnalişti şi analişti, eşti tu

Este mai degrabă o înţelepciune blazată de sedentari obişnuiţi să fie călcaţi de nomazi.

– suna o astfel de vorbă în comunism: vin şi trec. Sînt comunităţi ce au început să trăiască în lumi paralele, cu cîte o „poartă a timpului“ prin care mai fac schimb de informaţii şi de castraveţi cu lumea de „dincolo“. Şi sînt multe astfel de aşezări în România, aflate uneori la o sută de ani distanţă unele de altele. Nu sînt acele locuri unde nu s-a întîmplat nimic, ca la Sadoveanu, ci un soi de heterotopii din arhipelagul ţării. Se întîmplă şi acolo lucruri, uneori surprinzătoare, dar, de regulă, se întîmplă

. După cum şi alegerile ţării sînt

pentru oamenii de acolo. 

Ce s-ar putea schimba atunci, cu adevărat, într-o astfel de ţară?

S-a discutat mult despre reproducerea elitelor politice comuniste. Analize imparţiale au arătat însă că, din acest punct de vedere, nu stăm nici mai bine, dar nici mai rău decît majoritatea statelor postsocialiste. Unde stăm însă mai prost, se pare, este la reproducerea elitelor politice

comuniste. S-a format astfel o clasă politică în care nu intră decît prietenii şi duşmanii mei iubiţi. Constantinescu a plecat fără să lase urmaşi, dar Iliescu şi Băsescu au populat spaţiul politic cu copii, legitimi şi din flori, nepoţi şi alte cumetrii, pînă s-a umplut clasa:

Aici nu se schimbă nimic. Alegerile se fac astfel în amonte, la poarta intrării pe scena politică, nu în cabina de vot. Alegerile sînt ei, nu noi, căci noi sîntem precum Adam care îşi alege nevasta: asta ai, asta iubeşti. Deci ce şi de ce să mai alegi la „alegeri“? 

Iluzii îşi mai fac, ca de obicei, intelectualii, cu nestăvilita lor nevoie de ordine şi sens: parcă totuşi X e mai bun decît Y, adică e mai „intelectual“, mai cultivat, mai puţin bădăran sau mai puţin agramat; şi, bineînţeles, mai de dreapta. Se pare că nimeni nu le-a zis că nu există stînga şi dreapta în România. Aşa au crezut şi cînd Băsescu i-a cumpărat cu doi bani snopul, promiţînd la schimb condamnarea comunismului. L-a condamnat, că doar nu a dat de la el, apoi şi-a văzut de treabă: comunismul a rămas unde era, el a rămas la locul lui, iar intelectualii au rămas de căruţă. Acum unii încearcă din nou. Sincera mea admiraţie! Ba chiar resimt, la fel de sincer, o doză de culpabilitate pentru că nu pot fi ca ei, dar mi s-a terminat entuziasmul. 

Aşa cîţi sînt şi cum sînt, de data aceasta oamenii politici nu au mai încercat nici măcar să mintă poporul cu televizorul, să facă acel minim efort populist de a transmite un mesaj, oricare ar fi acesta: politicul a ajuns la gradul zero al discursului. Doar Monica Macovei a făcut o campanie electorală – de fapt, i-a fost făcută de o mînă de „creativi“

, profesionişti şi entuziaşti. Că eu nu mai cred în mesajul din spatele publicităţii şi am devenit prudent cu

de orice vîrstă şi sex este doar treaba mea, dar barem există o încercare de mesaj. E singura. 

Îmi dau seama cît de defetist şi de lipsit de „simţ civic“ sună totul, dar o dată la patru, cinci ani, îmi pot permite şi eu să mă exprim liber într-o ţară liberă, nu? Şi, de fapt, nici măcar nu este cu adevărat defetism, sau nu unul integral. Aici, în satul din Deltă unde mă aflu, lucrurile merg – şi vor merge – înainte, ba chiar spre ceva mai bine. Cooperativa iniţiativelor mici şi mijlocii, cu tot mai multe filiale în toată ţara, a ajuns şi pe aici, după cum a ajuns şi în multe alte locuri în care nu te aştepţi. Şi, cu dinamici proprii lumilor paralele, schimbă cîte puţin oamenii şi viaţa acestora.

– spunea cineva acum vreo sută de ţări.

ceva similar se poate spune şi astăzi. 

Defetismul meu este aşadar compensat de un alt soi de utopie de intelectual: convingerea că, parafrazîndu-l pe Kundera,

Dar

– şi în aceasta chiar cred şi va rămîne

mea!  

Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

elevi alexe marin
Cine primește burse școlare în acest an și cine pierde banii. Condiția care îi pune pe mulți elevi în dificultate
Elevii primesc în noiembrie primele burse din acest an școlar, pentru lunile septembrie și octombrie. Unii au pierdut însă deja banii pentru o lună, după ce au acumulat 10 absențe nemotivate, în timp ce alții nu s-au calificat din cauza condițiilor de acordare.
manichiura jpg
Boomul manichiurii făcute acasă. Ce probleme pot ascunde prețurile mici
Cursurile de câteva luni și promovarea pe rețelele sociale le permit tot mai multor persoane să intre în domeniul serviciilor de înfrumusețare, uneori chiar de acasă și la prețuri sub cele practicate în saloane. Pentru cliente, oferta pare avantajoasă, însă manichiura ieftină poate ascunde riscuri.
greg scarlatoiu foto arhiva personala jpg
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Într-o analiză exclusivă, românul Greg Scărlătoiu, fost consilier al liderului de la Casa Albă, dezvăluie culisele adevăratelor cauze ale eșecului republican de la jumătatea mandatului și explică ce mutări strategice mai pot salva moștenirea politică a președintelui.
1 carne de vita la gratar png png
Puțini știu asta! Carnea de vită poate fi o alegere mai bună decât puiul. Ce bucăți să alegi și cum să le gătești corect
Deși carnea de pui este preferată de multe persoane care vor să mănânce sănătos, vita are câteva avantaje nutriționale care nu ar trebui ignorate. Bogată în fier, zinc și vitamina B12, aceasta poate contribui la buna funcționare a organismului și poate avea un conținut redus de grăsimi, dacă este al
Zacusca  Foto Pixabay (1) jpg
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
Un străin stabilit de câteva luni în Cluj-Napoca a povestit cum a ajuns, fără să-și dea seama, să intre într-o competiție culinară cu vecina sa, o femeie în vârstă
zodii noroc jpeg
O zodie va avea lumea la picioare între 7 și 15 noiembrie! Norocul îi surâde din toate direcțiile, iar astrele îi pregătesc surprize uriașe
Vești excelente pentru unul dintre cele 12 semne zodiacale! Perioada 7-15 noiembrie vine cu oportunități neașteptate, reușite și momente care îi pot schimba radical starea de spirit. Norocul pare să fie de partea acestui nativ, atât în plan profesional, cât și în dragoste și bani.
sfintii mihail si gavril  secretul lumanarilor apinse in aceasta zi 3 1280x720 jpg
8 noiembrie, sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil. Tradiții, obiceiuri și numele care își serbează onomastica
În fiecare an, pe 8 noiembrie, sunt sărbătoriți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, deosebit de importanți în tradiția ortodoxă.
26f93e64 10ac 4506 98ff c9bf8f82a01d jpg
Femeile puternice din istorie care au sfidat convențiile: au refuzat căsătoria și au avut zeci de amanți
De-a lungul istoriei, unele femei au reușit să răstoarne regulile unei lumi dominate de bărbați și să construiască adevărate imperii, influențând destinele popoarelor. Dincolo de puterea și ambiția care le-au consacrat, multe dintre ele au surprins însă și prin excentricități.
plimbare vecteezy jpg
De ce ar trebui să mergi 15 minute după fiecare masă. Iată ce se întâmplă cu glicemia și de ce recomandă cercetătorii acest obicei
După o masă consistentă, mai ales dacă ai consumat pâine, cartofi, paste, orez sau alte alimente bogate în carbohidrați, nivelul glucozei din sânge începe să crească pe măsură ce organismul digeră și absoarbe nutrienții.