Rîde iarăși primăvara peste cîmpuri, peste plai

Publicat în Dilema Veche nr. 943 din 5 – 11 mai 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

A trecut și „Unu Mai muncitoresc”. N-am făcut grătar, n-am ieșit la iarbă verde, nu m-am încumetat să merg nici măcar pînă la terasa cu mici din Obor, știam că aș fi găsit acolo o coadă kilometrică. Nu m-am uitat la știri ca să văd cum „au petrecut românii”, în special băieții de băieți care au spart mii de euro în cluburile din Mamaia. Am stat acasă, de fapt la un moment dat am și uitat că era Întîi Mai, spre seară am ieșit la o scurtă plimbare prin cartier, străzile erau pustii, nu trecea nici o mașină, cum se întîmplă cam la toate „sărbătorile legale” cînd orașul se golește dintr-odată, te poți bucura în voie de un București mai suportabil. Am observat cît de mult a crescut ziua, cît de luminos pare totul spre seară, o strălucire aparte pe care doar această lună mai o are, mi-am amintit cu groază de zilele scurte și reci din decembrie, mi-am dorit pentru a nu știu cîta oară să trăiesc mai la sud. Dinspre terase se auzeau zvonuri de muzică, vecinii de pe strada alăturată scoseseră ca de obicei grătarul în stradă – pentru că spațiul public e al tuturor, nu-i așa? – și petreceau voioși în comunitate. Mereu mi-am imaginat că Întîi Mai e o sărbătoare pur comunistă, deși știam cîte ceva despre orginile sale sindicaliste americane, că e genul ăla de sărbătoare cu hei-rup și cu veselie colectivă „la normă”. În anii ’80, mișcările de trupe pentru manifestațiile de 1 Mai începeau prin fabrici și întreprinderi cu cîteva săptămîni înainte. Sărbătoarea muncii era o sărbătoare confiscată de regim, „munca” în sine era confiscată de regim, deși adevărul este că de muncit nu muncea mai nimeni. Și pionierii de prin școli se pregăteau pentru paradă și alte evenimente, însă din fericire învățam într-o școală de cartier, cu puțini copii, care nu interesa pe nimeni. Rareori se primeau ordine „de sus” și atunci secretara de partid a școlii mobiliza pe toată lumea, alegea elevii premianți care să reprezinte cu mîndrie școala noastră. O singură dată am nimerit și eu la o emisiune televizată cu sute de copii, o adevărată desfășurare de forțe. Tocmai se inaugurase Centrul Civic și ne-au adunat pe toți „la fîntîni”, în Piața Unirii, eram îmbrăcați impecabil în costumele noastre de pionieri, fără geacă, fără palton, deși era februarie, cu un ger de crăpau pietrele. Ne-au ținut de dimineață pînă seara, se filma cu mai multe camere și noi, copiii, înșirați în coloane lungi, trebuia să facem un soi de mișcări coregrafice pe o muzică patriotică ce se auzea din niște difuzoare. În fața fiecărei coloane de copii era cîte o coordonatoare care ne arăta mișcările, trebuia doar să o imităm, fiecare cum putea, ridică mîna, flutură stegulețul, mîinile în coroniță deasupra capului, fandare înainte, piruetă. Repetam de sute și de mii de ori, noroc cu baletul ăla stupid, reușeam să ne mai încălzim cît de cît. De obicei, la astfel de acțiuni era și ceva distracție, copiii se mai împrieteneau unii cu alții, mai spuneau poante, se mai hlizeau între ei. Însă de data asta, toți eram tăcuți, o mică armată de copii înfrigurați și triști care executau ca niște roboței coregrafia. La final, ne-am îmbulzit în spatele unor camioane unde am primit eugenii, ciocolată și cîte o sticlă de Pepsi de fiecare. Aproape o săptămînă am avut mîinile roșii și crăpate. După cîteva luni, prin vară, ne-au anunțat în sfîrșit că vom apărea la televizor, să ne uităm duminică la emisiunea Lumea copiilor. Era, practic, singura producție a Televiziunii Române dedicată copiilor (mai existau cinci minute de desene animate în fiecare seară, înainte de Telejurnal, și, sîmbăta, Gala desenului animat, cu desene animate „străine” de tipul Tom și Jerry, care dura vreo douăzeci de minute). În prima parte din Lumea copiilor era numai propagandă, cîntece și poezii patriotice, în a doua parte se difuza cîte un serial pentru copii, nu mai mult de o jumătate de oră, toate episoadele ni se păreau deprimant de scurte, nici nu începeau bine, că se și terminau... oare ce-ar putea înțelege copiii de acum care fac binging pe Netflix din toată povestea asta? Noi am apărut în partea cu propagandă, desigur. Trei cadre filmate de sus, cu sute de copii care se mișcau coregrafiat, într-un decor cu blocuri noi și cu fîntîni arteziene, într-un București atemporal, parcă de pe-o altă planetă, nu-ți dădeai seama dacă era iarnă sau vară, dincolo de ecran nu se simțea frigul pe care l-am îndurat (cred că de atunci am început să visez la țările calde), nu ni se distingeau chipurile. M-am lipit de ecranul televizorului alb-negru încercînd în zadar să mă identific, să „mă văd”, copilul de atunci care își reprezenta școala cu mîndrie nu mai există.

Îmi amintesc că de un Întîi Mai am ieșit într-adevăr la iarbă verde cu ai mei, la pădurea Pustnicu, mergeam deseori primăvara ca să ascultăm mierlele și cucul, să ghicim cîți ani vom trăi pe acest pămînt. N-am mai fost de atunci acolo, am înțeles că tot lacul ăla din mijlocul pădurii e acum înconjurat de vile. Pînă la Pustnicu, am schimbat vreo două autobuze care veneau unul la o oră, mai ales în zi de sărbătoare, plus o rată preorășenească vai de ea, îmi plăcea că la oglinzile autobuzelor fluturau stegulețe – cel tricolor și cel roșu, al partidului –, ziua de Întîi Mai părea într-adevăr o zi specială. Cei mai norocoși mergeau la iarbă verde cu mașinile personale, cu Daciile, la care meștereau zile întregi, cu ceva timp înainte, prin parcările din spatele blocurilor, ca să reușească să le pornească. În pădure era om lîngă om, însă nu făcea nimeni grătar, carnea era prețioasă, gospodinele preferau să o transforme în tocănițe care, „înmulțite” cu cartofi, țineau de foame cîte o săptămînă unei familii, nu s-o irosească pe grătar de Întîi Mai. Singurul fum ieșea de la grătarul „oficial” unde se frigeau mici pentru populație, coada era kilometrică, la fel ca acum în Obor, însă micii se mîncau de foame, nu de poftă. Micul unsuros și fierbinte, primit pe cartonul care se îmbiba de grăsime, alături de o baltă de muștar și de o chiflă tare ca piatra, mi se pare și acum simbolul loisir-ului din perioada comunistă. Al timpului relaxat și lipsit de griji. În lipsa obiceiurilor tribale de astăzi de a aprinde focul și a te agita fără sens în jurul lui, cum se distrau totuși oamenii la iarbă verde? De obicei, se ocupau cu aceleași activități de picnic pe care le aveau și vara, prin concedii, cînd mergeau cu cortul pe Valea Cerbului sau în altă parte. Cei mai sportivi jucau badminton, volei sau fotbal cu piciorul, la fileuri improvizate, ceilalți întindeau cîte o pătură, se gospodăreau la fața locului, mîncau sandviciuri din traistă, își aduceau de acasă bere și alte băuturi spirtoase la modă care se mai găseau pe la Alimentara precum țuica „Ochii lui Dobrin”, încingeau partide de table, se abțiguiau și începeau să se hăhăie, să vorbească tare sau să se certe între ei, mai apărea cîte unul cu un radio cu tranzistori care asculta vreun șlagăr cu Mirabela sau cu Mihai Constantinescu, dacă era dumincă, zi ce meciuri, în toată pădurea răsuna „etapa”. Mitocănia, țopismul, mica golăneală, șmecheria erau fix aceleași ca în zilele noastre, nu s-a schimbat nimic, poate lipseau doar fițele, pentru că diferența de statut social nu era atît de vizibilă. Privind retrospectiv acum acest tablou pășunist de Întîi Mai din pădurea Pustnicu, dar care se repeta și cu alte ocazii, îmi dau seama că pentru oamenii aceia, în momentele „de sărbătoare”, regimul comunist nu mai exista, trăiau într-o iluzie a libertății, a unei relative bunăstări, o iluzie a stării de bine. De altfel, iluzia stării de bine se perpetuează și astăzi. Cîțiva ani mai tîrziu, sărbătoarea de Întîi Mai reprezenta pentru mine prima ieșire la mare din an pe care o așteptam din ianuarie, găști de hippioți care confiscau toate trenurile din Gara de Nord, un adevărat exod și o beție continuă, totul se trăia exagerat și haotic, într-o nouă, dar din nou relativă libertate. Sărbătoarea își pierduse orice iz de propagandă, două lumi diametral opuse. Și iată că, peste încă 25 de ani, sărbătoarea în sine nu-mi mai spune nimic, nici măcar micul unsuros de pe carton nu mă mai îmbie, mă bucur doar de Bucureștiul pustiu și de strălucirea aparte a primei seri din luminoasa lună mai.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.