Discursul anti-Occident – interviu cu jurnalistul Cătălin PRISACARIU
„Promotorii discursului antioccidental în România și Bulgaria“ este un demers al Asociației Linx (proiect al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație), o amplă monitorizare a discursului public (disponibilă pe site-ul CRJI) din cele două țări, care identifică, pe diferite paliere, atît promotorii acestui tip de discurs, cît și temele majore care sînt luate în vizor. Cît sîntem de predispuși să cădem victime ale propagandei antivalori occidentale, care sînt mecanismele acesteia și cît de mult contează să înțelegem contextul lumii în care trăim – sînt cîteva întrebări pe care le-am adresat coordonatorului acestui proiect, jurnalistul Cătălin Prisacariu.
Ați coordonat, în cadrul CRJI, un proiect care monitorizează orientările antioccidentale ale discursului public, atît în România, cît și în Bulgaria. Ce înseamnă acest „discurs anti-Occident“?
În primul rînd, definind Occidentul, definim acel spațiu geografic care se referă strict la zona statelor membre ale UE și SUA. În al doilea rînd, vorbind despre discursul anti-Occident, vorbim, de fapt, despre negarea și pervertirea unor valori fundamental democratice asumate în principal de aceste state. În metodologia investigației pe care am realizat o, monitorizînd timp de cîteva luni discursul public, atît din România, cît și din Bulgaria, am observat că există două caracteristici: vorbim despre un discurs neutru și despre unul părtinitor. „Neutru“ înseamnă acel discurs al mass-media, dar și al persoanelor publice, prin care știrile sînt difuzate fără comentarii sau fără o punere în context. Cînd alegi însă să difuzezi doar știri negative, chiar dacă nu le comentezi, intri în sfera discursului anti-Occident. Nimic rău în asta, doar un fapt. Pe de altă parte, cînd discursul devine unul părtinitor avem de-a face cu puncte de vedere scoase din context, cu exagerarea efectelor, mistificarea faptelor – iar aici metodele sînt diverse, de la omiterea unor fapte la accentuarea unor opinii care, deși se bazează pe fapte, ajung la concluzii de natura fabulațiilor care nu mai au legătură cu faptele. Un exemplu de acest discurs anti-Occident părtinitor în presă este Evenimentul zilei, care a citat afirmația lui Ion Cristoiu potrivit căreia Laura Codruța Kövesi era sprijinită de organizații finanțate de George Soros care, la rîndul său, „controlează un sfert din Parlamentul European“.
Cu alte cuvinte, discursul părtinitor se bazează, în principal, pe știri false?
Nu neapărat. Uneori se construiește, într-un mod perfid, plecînd de la evenimente reale. Cel mai recent exemplu, care se întîmplă chiar zilele astea – demonizarea Olandei. După cazul tragic, cu potențial emoțional enorm – fetița din Dîmbovița, omorîtă de, se pare, un cetățean olandez cu antecedente de pedofilie –, au apărut o serie de articole părtinitoare, venite din partea unor instituții de presă cu discurs antioccidental constant, care insistau pe faptul că valorile morale sînt foarte laxe în Olanda. Se creează astfel o generalizare și, intrîndu-se în zona speculațiilor, se instaurează prejudecata că „olandezii sînt pedofili“, după care se trece la chestiunea care îi interesează de fapt pe cei care propovăduiesc acest discurs: transformarea Olandei, o țară cu valori occidentale clare, asumate și aplicate (care nu de puține ori a certat România pentru stagnarea reformelor anticorupție), într-un stat ipocrit, cu oameni de calitate îndoielnică. Or, pentru propaganda antioccidentală, întrebarea insinuantă vine în mod natural: cum poate această țară să împiedice România să intre în Spațiul Schengen? Să nu uităm nici de recentul caz de la Caracal. Întîmplarea face ca motivul discursului anti-Occident să pornească, și aici, tot de la o crimă – în siajul evenimentelor, SUA au devenit, peste noapte, vinovate de ce s-a petrecut acolo. S-a făcut o legătură forțată cu baza militară de la Deveselu, întemeiată inclusiv pe rapoarte ale armatei americane, rapoarte reale, oficiale și publice, care vorbesc despre infracțiuni sexuale comise de militari americani în lume, creîndu-se astfel un scenariu apocaliptic în care armata americană se află în lume doar ca să violeze copiii statelor unde au baze și că, de fapt, e în curs o întreagă operațiune de mușamalizare.
Cît de mult sîntem expuși la acest discurs propagandistic?
Cel mai intens moment al discursului antioccidental pe care l-am identificat în monitorizarea discursului în România a fost campania pentru europarlamentare. Și anume discursul folosit de PSD, care a dus una dintre cele mai agresive campanii antieuropene pe care le-am văzut în ultimii mulți ani. Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a dus cea mai aprigă propagandă anti-UE, declarînd că occidentalii ne trimit pești contaminați cu metale grele ca să ne omoare copiii, sau că nu ne dau voie să avem o industrie piscicolă sănătoasă, sau că ne tratează ca pe cetățeni de mîna a doua, că sîntem o colonie etc., etc. O observație foarte interesantă: imediat după ce Dragnea a dispărut, acest tip de discurs s-a temperat foarte mult, ceea ce arată că, de fapt, în România e vorba de personaje mai mult sau mai puțin izolate care preiau acest tip de discurs în funcție de nivelul de putere sau de influență la care se află. Chiar dacă zilele astea e din nou pe tapet – cînd se vorbește de audierile Rovanei Plumb și de Parlamentul European care vrea să ne împiedice să ne punem „omul nostru“ –, totuși intensitatea discursului anti-UE e departe de cea resimțită pe vremea lui Dragnea. Cu toate astea, discursul antioccidental e păstrat, ca un baston de mareșal, de orice politician român. Atunci cînd se întîmplă ceva, e scos și aruncat la înaintare, ca un instrument de apărare și, totodată, de capitalizare a susținerii publice.
Cine stă în spatele acestui discurs antioccidental, care sînt resorturile implicate și cum se construiește, pînă la urmă, acest discurs?
Cînd vezi că Sputnik, de exemplu, care e aparatul de propagandă oficială al Kremlinului, difuzează intens scenarii părtinitoare, apoi vezi cine preia aceste scenarii și observi instituțiile de presă din România, mai mult sau mai puțin branșate la Sputnik, care livrează mesajele, apoi te uiți cine e în spatele acestor instituții, înțelegi cine sînt promotorii acestui tip de discurs.
Vorbim în principal despre publicații care au în spate acționari sau sînt controlate de cetățeni implicați politic sau care au probleme cu Justiția.
Cum se construiește acest discurs: de exemplu, dacă te uiți la știrile de la Antena 3, ele sînt, în cea mai mare parte, absolut neutre. Pură informație. Urmează însă talk-show-ul de seară. Iar aici începe propaganda. Intră în scenă toți acei comentatori și analiști, în mare parte de-ai „casei“, care lasă faptele la o parte și încep cu scenariile. Evident, aceste emisiuni de „analiză“ au o audiență mai mare decît știrile, prin urmare chiar dacă știrile ca atare sînt prezentate de multe ori obiectiv, pseudo-dezbaterile aduc în scenă povești abracadabrante, explicații revanșarde.
Apoi, fiecare dintre aceste mari grupuri de media are niște sateliți (fie ei pseudo-analiști sau mici site-uri) care compun niște trăsnăi colosale care, mai apoi, sînt citate pe televizor. Or, televiziunea care citează aberațiile se pune la adăpost pe motiv că ei n-au produs „știrea“, doar au citat-o. După care se mimează un soi de dezbatere menită să aducă cît mai mult în față acea informație pe care, în final, nu și-o asumă nimeni. Să nu uităm nici de încrucișarea mesajelor. Deși nu e nici o legătură oficială între Sputnik și Antena 3, cînd mesajele convin, sînt preluate încrucișat: Mircea Badea, de exemplu, e un musafir permanent al Sputnik și multe dintre declarațiile lui sînt citate în calitate de „știre“, el însuși fiind un „analist“ versat.
Care sint temele majore identificate ca fiind supuse atacului propagandei?
Narațiunea principală a atacurilor antioccidentale susține că România e tratată ca o colonie atît de către Bruxelles, cît și de către Washington. Și, ca orice colonie, țara trebuie nu doar să adopte regulile impuse de „Înalta Poartă“ (da, se face explicit comparația cu Imperiul Otoman), ci și să-și pună la dispoziție resursele de orice fel. Această narațiune e foarte convenabilă: ți se impun reguli democratice, urli că ești violat de colonistul agresor; ți se reproșează că ești corupt, faci scandal că motivul adevărat e șantajul – nu ți-ai dat resursele ieftin sau chiar gratis. Odată setat acest cadru de dezinformare și manipulare, restul sînt detalii și apar la nevoie.
Propagandă anti-Occident făceau, din plin, comuniștii. Apoi, după Revoluție, a apărut acel slogan, „Nu ne vindem țara“. Credeți că, în prezent, acest tip de discurs s-a acutizat, s-a perfecționat, a devenit el mai perfid?
Propaganda antioccidentală de azi se desparte fundamental de cea de dinainte de Revoluție. Dacă în anii ’80 vedeam, de pildă, la știri, cum în SUA oamenii dorm pe străzi, scopul ideologic era clar: aveam de-a face cu o cortină de fier care separa lumea occidentală de societatea noastră estică, sărăcită, care avea nevoie să-și proclame, chiar dacă folosea această butaforie, superioritatea, evidențiind doar ceea ce nu mergea în societățile occidentale. Azi avem de-a face cu ceva mult mai pervers. Dacă ne gîndim doar că aceste știri anti-Occident sînt citite de pe smartphone-uri create în Occident, sau de pe Internet (care nu e tocmai o invenție rusească!), folosim instrumente ale unei societăți deschise doar ca să ne transformăm în cobaii unui experiment care duce la crearea unei societăți de tip închis. În care se promovează minciuna, dezinformarea, și nu dezbaterea. Ce mă sperie e că nici nu știm cît de puternică este această propagandă. Dacă s-ar putea face un studiu național la acest capitol, cred că am avea surprize enorme privind gradul de penetrare al acestor mesaje într-o categorie destul de largă de public.
Deși multe sondaje făcute în România arată că românii sînt printre cei mai pro-europeni și pro-americani cetățeni din UE, deci am spune că sîntem protejați de efectele negative ale unui asemenea discurs, problema realității rămîne: dacă sîntem atît de imuni în fața discursului antioccidental, cum de instituțiile media care promovează acest tip de discurs au succes și cum un partid care s-a comportat aproape extremist, precum a făcut-o PSD-ul în campania pentru europarlamentare, are încă atîția adepți?
a consemnat Stela GIURGEANU
