Cum să ajungi la fericire? (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 889 din 22 - 28 aprilie 2021
Oare cînd am început să arătăm așa de aiurea la lumina naturală? jpeg

„Run, Forrest, run!” e replica prin care celebrul film Forrest Gump vinde visul american într-o formulă contemporană. Dar nu la el vreau să mă refer, ci la momentul în care o rostește Tyler Durden. Vocea naratorului avertizează înainte: „Pe termen lung, speranța de viață a oricărui om scade la zero”. Apoi, în plină noapte, Tyler Durden îl scoate afară dintr-un magazin pe vînzător și îi pune pistolul la ceafă. Schimonosit de frică, omul – sau viețuitoarea, ar fi mai corect, în context – plînge implorînd milă. „Ai să mori”, îl avertizează Tyler Durden. Apoi îi verifică portofelul, se uită la acte, găsește un carnet de student. „Ce ai studiat?” Printre lacrimi, cu frica cea mai cruntă probabil în oase, omul spune că a studiat biologie, mai mărturisește și că îl interesa să devină medic veterinar, să se ocupe de animale și „alte chestii”, dar că a abandonat, era prea greu, era prea mult de studiat. E o scenă în care Chuck Palahniuk, autorul romanului după care David Fincher face filmul Fight club, ține tensiunea cu mare șmecherie, nelăsîndu-te să intuiești finalul: Tyler Durden îl eliberează pe amărîtul care tremură în genunchi cu pistolul la ceafă, dar îi pune condiția de a-și relua studiile și de a-și continua visul. De a fi el însuși, nu o rotiță a sistemului universal în care și-a abandonat identitatea. Tyler Durden  pare a transmite mesajul: du-te și fii autentic! Seamănă cumva a mesaj biblic și anarhismul lui Palahniuk este contrazis de această scenă. Iisus nu e mai puțin anarhic atunci cînd distruge, în templu, tarabele negustorilor de animale. „Faceți negoț de suflete” e, de fapt, mesajul lui Iisus, dar și al lui Palahniuk. Chiar dacă, în cele din urmă, mecanismul pus la punct de Tyler Durden cade și el în același păcat al societății care anulează și uniformizează identitățile și autenticitatea, devenind la fel de distrugător, scena despre care vorbesc e încă din epoca ingenuității conceptului: fii autentic, nu-ți abandona valorile, nu fi o rotiță, luptă (cu tine și cu sistemul) pentru a fi ceea ce vrei să fii.

Vorbeam în articolul trecut despre valori, despre situarea acestora pe o axă ascendentă, în termenii ierarhizării lui Vianu, despre faptul că programele școlare amintesc principiul valorilor, dar nu îl operaționalizează aproape deloc. Și spuneam că valorile morale sînt superioare celor estetice. Spuneam, de asemenea, că drumul pe care îl văd eu în a face operațională paradigma curriculară a dezvoltării personale este de la cunoaștere spre autocunoaștere și spre acțiune asupra sinelui.

Autocunoașterea nu este în sine o mare realizare. Nu e mare chestie să constați că ești, de exemplu, leneș. Sau să recunoști că te vulnerabilizează rușinea în fața prejudecății colective, în fața judecății la care te supune societatea sau grupul. Sau chiar individul. O mare chestie este, în schimb, să îți depășești lenea pentru a-ți urmări scopul în acord cu propria autenticitate (care sigur nu este situată în lene, ci într-un ideal). Sau o mare chestie este să nu permiți rușinii să te anuleze, pentru că e extraordinar de puternică restrictiv, pentru a judeca în termeni de prețuire a sinelui dacă ai greșit sau nu în acord cu propriile valori și cu propria identitate, fără a violenta însă, în manieră vulgară sau agresivă, alteritatea (individul, societatea). Poate că pentru asta e nevoie să-ți afirmi tenacitatea sau să-ți recalibrezi acțiunile, dar fără să te lași înfrînt de frică și de rușine.

Ce vreau să spun? Mai știți, spre exemplu, romanul lui Călinescu, Enigma Otiliei? Mă folosesc, iar, de un studiu de caz. Cu mai multă sau mai puțină simpatie, uzul comun interpretativ, în canon preuniversitar, a perpetuat direcția analizei romanului din perspectiva „balzacianismului fără Balzac” și a situării Otiliei în clișeul „eternului feminin”. Social, o disoluție a unei societăți, burghezia, care nu putea susține balzacianismul, pentru că nu-i mai conținea resorturile mecanice. Caracterologic, poziționarea Otiliei într-o formulă clișeică, așa cum spuneam, ușor sau mai mult chiar depreciativă. Sigur, cu simpatia față de acest „etern feminin” pe care o presupune misterul de care masculinitatea se lasă sedusă. Dar, per ansamblu, Otilia văzută ca un fel de „vrăjitoare” modernă, mai mult sau mai puțin interesată, mai mult sau mai puțin „șireată” în acțiunile ei afective sau pragmatice. Privirea lui Felix din final, care o judecă și o banalizează pe femeia care nu i se mai pare, după ani, misterioasă. În fapt, în ordinea autenticității, Otilia și Pascalopol sînt singurele personaje autentice, în acord cu ele însele, din roman. Și nu e deloc de mirare că Otilia îl alege pe Pascalopol, în ciuda vîrstei sale: aș zice că îl alege nu doar pentru ce-i poate oferi în plan concret, ci pentru că îi simte în primul rînd autenticitatea, calibrată perfect într-o siguranță de sine. Nici nu cred că a contat prea mult statutul lui economic, în fond nici ea, Otilia, nu era săracă. Mustind de insecurități și de falsitate, toate celelalte personaje ale romanului sînt de fapt sub semnul nefericirii și al lipsei de autenticitate. Felix e, însă, în această ordine, cel mai trist personaj. Cel cu care îți vine să empatizezi. De ce? Pentru că el este un produs al educației. Nu are, de fapt, acces, pentru că nu este ajutat, la autocunoaștere și la acțiune asupra sinelui. Nimic mai trist decît imaginea lui finală, de om cu succes profesional (probabil măcinat de obsesia perfecționismului), însurat din conveniență, incapabil să priceapă nici la maturitate altceva decît niște clișee.

Revin la matcă. Ce să vadă un elev de liceu, la 17-18 ani, dintr-un roman ca acesta și, în general, din literatură?  Să vadă mecanismele insecurității, ale rușinii, ale lipsei de autenticitate, ale fricii. Să vadă dificultatea unui demers de acțiune asupra sinelui, care, din frică de fapt, te face vulnerabil. Să vadă că soluția nu este teatrul unei siguranțe de sine, negarea vulnerabilității, că nu asta înseamnă autenticitate, ci asumarea chiar și a imperfecțiunii tale, fără să faci din ea însă un bici al autopedepsirii. Să vadă curajul asumării, curajul eșecului chiar. În fine, să te întorci dinspre partea întunecată înspre partea luminoasă. A lumii, a ta, a trăirilor tale, al relaționării tale cu ceilalți. Prin acțiune asupra sinelui, cu blîndețe, dar și cu încredere.

Într-un fel sau în altul, toate aceste lucruri aș vrea să le văd cumva enunțate în viitoarele programe școlare. Nu doar ca principii generale, ci ca obiective operaționale sau într-o formulă operațională cel puțin. Experimentarea literaturii în paradigma dezvoltării personale, urmărind stări, emoții, profiluri, goluri, imperfecțiuni, care pot oferi cunoaștere, dar și autocunoaștere, imagine de sine realistă, așteptări corecte de la existență, mecanisme psihologice de acțiune asupra sinelui. E o filosofie complicată aceasta, poate. Dar care cred că merită puțină reflecție.           

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.