Cîrciuma, o instituție

Publicat în Dilema Veche nr. 897 din 17 – 23 iunie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Trebuie să recunosc, îmi plac cîrciumile. Îmi plac terasele, grădinile de vară cu mici și bere, restaurantele, cafenelele, pub-urile pe stil englezesc, îmi plac și bodegile, birturile, îmi place chiar și bufetul gării, acolo unde el mai există. Dacă aș fi trăit în alte vremuri, mi-ar fi plăcut la nebunie să trag la cîte un han, după o lungă călătorie, să-mi las calul pe mîna grăjdarilor, să-mi iau o odaie fără pretenții și să-mi petrec toată seara stînd la taclale cu alți drumeți, cu străini de prin locuri unde nu voi ajunge vreodată. Însă în zilele noastre mă mulțumesc și cu cîte o pensiune bine îngrijită. Îmi plac cîrciumile nu doar pentru că merg acolo ca să mănînc și să beau, și aceste lucruri sînt importante, însă le pot face foarte bine și acasă, îmi plac pentru că acolo văd lumea, oamenii, uneori fără fasoane și fără pretenții, cîrciumile sînt cea mai vie parte a unei comunități, chiar și la sat, la cele două mese din fața magazinului-mixt. Acolo afli lucruri, vezi tipologii, pui întrebări și primești răspunsuri. Cîrciuma este cea mai relaxată pauză din viața noastră, este răgazul necesar pe care ți-l iei ca să poți merge mai departe. Și de cele mai multe ori îmi place nu doar să particip, să fiu la o masă mare și veselă care sărbătorește ceva, orice, mai degrabă îmi place să stau într-un colț și să observ, astfel de momente de singurătate în mijlocul unei cîrciumi pline de zgomote, de voci, de clinchet de tacîmuri și de pahare îmi dau o energie fantastică. Din păcate, am parte de astfel de experiențe mai mult în străinătate, unde nu mă cunoaște nimeni, sînt o anonimă dintr-o țară din Europa de Est. Odată, am stat de una singură aproape două ore, seara tîrziu, la o cîrciumă din Berlin – de fapt, cîteva mese înșirate în fața unui market al unor turci care vindeau Berliner la un preț aproape derizoriu, pînă și o fată din Europa de Est și-o putea permite, și am tras cu urechea la ce se vorbea în jur, deși nu pricepeam o iotă germană. După ceva timp puteam să jur că înțelegeam aproape tot, din gestică, din reacții, din limbajul universal al cîrciumilor de pretutindeni: băiatul cel blond de alături tocmai se despărțise de iubită și se plîngea tovarășului său de pahar care îl căina la răstimpuri, cele două fete, prietene, vorbeau despre o expoziție de artă și-și făceau planuri de viitor, erau ambițioase și determinate, un tată și un fiu (sigur asta erau, căci semănau prea tare) încercau timid să găsească un subiect comun de conversație, probabil că se revăzuseră după multă vreme, bătrînul căsca des, am bănuit că de-abia aștepta să scape de întîlnirea asta și să plece acasă. Altădată, am stat alte două ore, la o cafea, la bufetul unei gări din Bruxelles și, pentru că înțeleg franceza un pic mai bine decît germana, am aflat că cei doi funcționari de la Comisie așteptau un tren de Paris și discutau despre nu știu ce acte legislative care nu prea erau în regulă, o mamă își certa fata adolescentă cam rebelă, o negresă foarte frumoasă cu un fund bombat după care se tot uitau cei doi funcționari de la Comisie își legăna copilul în cărucior și vorbea tare cu soțul/iubitul la telefon, spunîndu-i că, dacă nu plătește chiria, ea își ia copilul și pleacă. În țară, nu prea îmi vine să merg de una singură la cîrciumă, mi se pare că toată lumea se uită la mine ciudat – uite, o femeie singură la cîrciumă, săraca, n-are cine să o scoată și pe ea în oraș! –, știu, poate că sînt prejudecățile mele, lumea s-a mai schimbat și aici, dar în continuare mă simt ca atunci cînd, la 19 ani, m-am ras în cap ca să-mi schimb într-un mod fundamental look-ul de care mă săturasem și mă arătau bărbații cu degetul pe stradă: „Uite, pe asta a pedepsit-o bărbatul!”. Chiar în urmă cu două seri, m-am oprit pentru o jumătate de oră la o cîrciumă prietenoasă din cartier care, printr-o minune, a trecut prin pandemie și nu a dat faliment, precum multe altele. Mi-am luat o bere de la bar și m-am așezat la o masă mai retrasă, nu eram într-o stare prea bună, pisica era bolnavă și ieșisem un pic doar ca să n-o mai văd zăcînd, fără să pot face nimic pentru ea. Era sîmbătă seară, iar cîrciuma, hippie și cu atmosferă de Vama Veche, era plină de grupuri răspîndite pe la mese, își trăiau ieșirea lor în oraș cu o frenezie uluitoare, oameni de vîrste diferite, unii foarte tineri, alții cu părul cărunt, care nu se văzuseră probabil de dinainte de pandemie și de restricții, se îmbrățișau, dădeau noroc, țopăiau pe muzică, nu aveau stare. La cîțiva pași de mine era o masă doar de gagici care se îmbătau progresiv, una dintre ele m-a văzut că stau de una singură și mi-a făcut semn să mă alătur, mi-a arătat un scaun gol. Ne-am zîmbit, i-am arătat prin semne, pentru că muzica era prea tare, că voi pleca curînd. Și am plecat, dar mi-a făcut bine. Cînd am ajuns acasă, pisica își mai revenise. În altă zi, am fost să-mi iau o pizza la pachet tot de la o pizzerie din cartier. M-am așezat la o masă liberă ca să nu aștept pizza în picioare. La o altă masă erau doi bărbățoi zdraveni, unul dintre ei își luase o carafă de vin brumat și își făcea spriț de vară, turna apa minerală la marea artă, exact cît trebuie și de la distanța care trebuie ca să iasă cu spumă și cu bule. Celălalt bea cam apatic o limonadă cu mentă și-i explica tovarășului beneficiile din viața lui de cînd s-a lăsat de băut. „Frate, înainte, mă trezeam pe la 9-10, aveam nevoie de trei cafele ca să-mi intru în ritm, căscam tot timpul. Pe la patru mă duceam la sală, trăgeam de mine, ajungeam acasă pe la șase… o bere, două, trei, un vin, mă culcam. Acum, la șapte sînt în picioare și sînt fresh, nu-ți poți imagina așa ceva!” Și tot povestea ăsta, mimînd entuziasmul, și se uita cu atîta jind la șprițul celuilalt pînă cînd mi s-a făcut și mie o poftă teribilă… așa că mi-am luat pizza și am plecat acasă, cugetînd la cît de grea e viața asta și la alegerile ei.

Am nostalgii după cîrciumi care astăzi nu mai există. După chioșcul de tablă și mica terasă cu doar patru mese de pe colțul cu strada Traian unde, într-o seară, un homeless ne-a explicat, în schimbul unei beri, cum înțelege el toate filmele lui Tarkovski, a fost cel mai bun critic de film pe care l-am ascultat vreodată. Cîrciuma „Parașuta” de pe strada Verii, i-am zis așa pentru că exista într-adevăr o parașută întinsă deasupra meselor ca să le ofere umbră, acolo beam, tot vara, desigur, un vin „de surcică” cu multă apă minerală ca să nu-i mai simțim gustul acru și tot acolo am hotărît, la 20 de ani, că nu era momentul să fac un copil și nu l-am mai făcut pînă în ziua de azi. Terasa proletară de la Foișor care a rezistat multă vreme, puteam să jur că puneau detergent în berea la halbă pentru că avea o spumă incredibilă, cu un grătar înfipt chiar în mijloc, unde un tip gras, cu un șorț alb, frigea mici non-stop, era un soi de șaman al micilor, cu gesturi ritualice, învăluit în fumul dens. Uneori mi-e dor chiar și de „So What?“, o gaură infectă din centru, o grotă rockerească în care te sufocai de la fumul de țigară, nu mai știai dacă e zi sau noapte, dacă trec anii sau au rămas pe loc, oricîtă voință ai fi avut, ieșeai de-acolo praf și pulbere. Mi-e dor și de serile animate de la Clubul Țăranului de după concert, de după film sau de după festival sau de serile înghețate de februarie cînd intram acolo ca să ne încălzim la un vin fiert, veneam de la protestele din Piața Victoriei, eram numai noi și ai noștri și discutam între noi că nu se mai poate, trebuie să se termine, la pușcărie! M-am bucurat cînd am aflat că Adi Darabană și-a deschis o nouă cîrciumă, am și vizitat-o, se numește Alambik și e pe Mîntuleasa, cînd am ajuns acolo, înainte de deschiderea „oficială“, erau doar doi tipi la o masă – un specialist în cîrciumi și un specialist în vinuri, combinația perfectă, mai lipsea doar bucătăreasa. Am petrecut o seară în curte, la un vin, Adi ne-a adus și o plăcintă grecească minunată, aerul avea acel ceva proaspăt de după ploaie și era atîta tihnă în jur, uneori îmi plac și momentele astea de liniște de la cîrciumă, atunci cînd lumea tace sau vorbește aproape în șoaptă, îți sorbi vinul cu înghițituri mici, îți poți auzi gîndurile. Și mă gîndeam că toate casele vechi ale acestui București care se pierde, care dispare de la an la an, un București care, la un moment dat, va mai exista doar în literatură, toate casele lui Eliade de pe Mîntuleasa sau de aiurea ar merita cîte o cîrciumă. Căci, dincolo de toate, cîrciuma e o stare de spirit.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Cum afli când te poți pensiona: ce documente trebuie depuse. CALCULATOR pensie anticipată
Creșterea vârstei de pensionare este luată în calcul în toate statele lumii în care natalitatea a scăzut, iar îmbătrânirea populației accelerează, punând în dificultate sistemele publice de pensii.
image
Povestea dramatică a celei mai de succes dresoare de lei și tigri din România. Final tragic de carieră
Cea mai renumită dresoare de lei și tigri din România a fost brașoveanca Lidia Jiga. Ea a murit în arenă, sfâșiată de tigrul pe care-l plimba cu decapotabila prin București în anii 1960
image
Misterul morții spionilor înecați în Lacul Maggiore din Alpii Elvețieni: „A venit apocalipsa peste noi“ VIDEO
Patru persoane au murit după ce o navă care transporta 21 de pasageri, toți în legătură cu serviciile secrete italiene și israeliene, s-a răsturnat, iar speculațiile privind natura călătoriei sunt din ce în ce mai multe.

HIstoria.ro

image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.
image
Ultimele zile din viața lui Adolf Hitler
Rar s-a mai întâmplat în istoria omenirii ca moartea unui om care a influențat decisiv nu doar secolul al XX-lea, dar și felul în care a evoluat omenirea până în ziua de azi să dea naștere la atât de multe minciuni, legende și adevăruri spuse pe jumătate. Autoritățile sovietice, singurele în măsură să afle adevărul, au făcut tot posibilul să încurce și mai mult lucrurile. Pentru Stalin, care gândea în termenii Războiului Rece încă din 1945, un Hitler probabil viu și nevătămat era mult mai folosi
image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.