Cîrciuma, o instituție

Publicat în Dilema Veche nr. 897 din 17 – 23 iunie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Trebuie să recunosc, îmi plac cîrciumile. Îmi plac terasele, grădinile de vară cu mici și bere, restaurantele, cafenelele, pub-urile pe stil englezesc, îmi plac și bodegile, birturile, îmi place chiar și bufetul gării, acolo unde el mai există. Dacă aș fi trăit în alte vremuri, mi-ar fi plăcut la nebunie să trag la cîte un han, după o lungă călătorie, să-mi las calul pe mîna grăjdarilor, să-mi iau o odaie fără pretenții și să-mi petrec toată seara stînd la taclale cu alți drumeți, cu străini de prin locuri unde nu voi ajunge vreodată. Însă în zilele noastre mă mulțumesc și cu cîte o pensiune bine îngrijită. Îmi plac cîrciumile nu doar pentru că merg acolo ca să mănînc și să beau, și aceste lucruri sînt importante, însă le pot face foarte bine și acasă, îmi plac pentru că acolo văd lumea, oamenii, uneori fără fasoane și fără pretenții, cîrciumile sînt cea mai vie parte a unei comunități, chiar și la sat, la cele două mese din fața magazinului-mixt. Acolo afli lucruri, vezi tipologii, pui întrebări și primești răspunsuri. Cîrciuma este cea mai relaxată pauză din viața noastră, este răgazul necesar pe care ți-l iei ca să poți merge mai departe. Și de cele mai multe ori îmi place nu doar să particip, să fiu la o masă mare și veselă care sărbătorește ceva, orice, mai degrabă îmi place să stau într-un colț și să observ, astfel de momente de singurătate în mijlocul unei cîrciumi pline de zgomote, de voci, de clinchet de tacîmuri și de pahare îmi dau o energie fantastică. Din păcate, am parte de astfel de experiențe mai mult în străinătate, unde nu mă cunoaște nimeni, sînt o anonimă dintr-o țară din Europa de Est. Odată, am stat de una singură aproape două ore, seara tîrziu, la o cîrciumă din Berlin – de fapt, cîteva mese înșirate în fața unui market al unor turci care vindeau Berliner la un preț aproape derizoriu, pînă și o fată din Europa de Est și-o putea permite, și am tras cu urechea la ce se vorbea în jur, deși nu pricepeam o iotă germană. După ceva timp puteam să jur că înțelegeam aproape tot, din gestică, din reacții, din limbajul universal al cîrciumilor de pretutindeni: băiatul cel blond de alături tocmai se despărțise de iubită și se plîngea tovarășului său de pahar care îl căina la răstimpuri, cele două fete, prietene, vorbeau despre o expoziție de artă și-și făceau planuri de viitor, erau ambițioase și determinate, un tată și un fiu (sigur asta erau, căci semănau prea tare) încercau timid să găsească un subiect comun de conversație, probabil că se revăzuseră după multă vreme, bătrînul căsca des, am bănuit că de-abia aștepta să scape de întîlnirea asta și să plece acasă. Altădată, am stat alte două ore, la o cafea, la bufetul unei gări din Bruxelles și, pentru că înțeleg franceza un pic mai bine decît germana, am aflat că cei doi funcționari de la Comisie așteptau un tren de Paris și discutau despre nu știu ce acte legislative care nu prea erau în regulă, o mamă își certa fata adolescentă cam rebelă, o negresă foarte frumoasă cu un fund bombat după care se tot uitau cei doi funcționari de la Comisie își legăna copilul în cărucior și vorbea tare cu soțul/iubitul la telefon, spunîndu-i că, dacă nu plătește chiria, ea își ia copilul și pleacă. În țară, nu prea îmi vine să merg de una singură la cîrciumă, mi se pare că toată lumea se uită la mine ciudat – uite, o femeie singură la cîrciumă, săraca, n-are cine să o scoată și pe ea în oraș! –, știu, poate că sînt prejudecățile mele, lumea s-a mai schimbat și aici, dar în continuare mă simt ca atunci cînd, la 19 ani, m-am ras în cap ca să-mi schimb într-un mod fundamental look-ul de care mă săturasem și mă arătau bărbații cu degetul pe stradă: „Uite, pe asta a pedepsit-o bărbatul!”. Chiar în urmă cu două seri, m-am oprit pentru o jumătate de oră la o cîrciumă prietenoasă din cartier care, printr-o minune, a trecut prin pandemie și nu a dat faliment, precum multe altele. Mi-am luat o bere de la bar și m-am așezat la o masă mai retrasă, nu eram într-o stare prea bună, pisica era bolnavă și ieșisem un pic doar ca să n-o mai văd zăcînd, fără să pot face nimic pentru ea. Era sîmbătă seară, iar cîrciuma, hippie și cu atmosferă de Vama Veche, era plină de grupuri răspîndite pe la mese, își trăiau ieșirea lor în oraș cu o frenezie uluitoare, oameni de vîrste diferite, unii foarte tineri, alții cu părul cărunt, care nu se văzuseră probabil de dinainte de pandemie și de restricții, se îmbrățișau, dădeau noroc, țopăiau pe muzică, nu aveau stare. La cîțiva pași de mine era o masă doar de gagici care se îmbătau progresiv, una dintre ele m-a văzut că stau de una singură și mi-a făcut semn să mă alătur, mi-a arătat un scaun gol. Ne-am zîmbit, i-am arătat prin semne, pentru că muzica era prea tare, că voi pleca curînd. Și am plecat, dar mi-a făcut bine. Cînd am ajuns acasă, pisica își mai revenise. În altă zi, am fost să-mi iau o pizza la pachet tot de la o pizzerie din cartier. M-am așezat la o masă liberă ca să nu aștept pizza în picioare. La o altă masă erau doi bărbățoi zdraveni, unul dintre ei își luase o carafă de vin brumat și își făcea spriț de vară, turna apa minerală la marea artă, exact cît trebuie și de la distanța care trebuie ca să iasă cu spumă și cu bule. Celălalt bea cam apatic o limonadă cu mentă și-i explica tovarășului beneficiile din viața lui de cînd s-a lăsat de băut. „Frate, înainte, mă trezeam pe la 9-10, aveam nevoie de trei cafele ca să-mi intru în ritm, căscam tot timpul. Pe la patru mă duceam la sală, trăgeam de mine, ajungeam acasă pe la șase… o bere, două, trei, un vin, mă culcam. Acum, la șapte sînt în picioare și sînt fresh, nu-ți poți imagina așa ceva!” Și tot povestea ăsta, mimînd entuziasmul, și se uita cu atîta jind la șprițul celuilalt pînă cînd mi s-a făcut și mie o poftă teribilă… așa că mi-am luat pizza și am plecat acasă, cugetînd la cît de grea e viața asta și la alegerile ei.

Am nostalgii după cîrciumi care astăzi nu mai există. După chioșcul de tablă și mica terasă cu doar patru mese de pe colțul cu strada Traian unde, într-o seară, un homeless ne-a explicat, în schimbul unei beri, cum înțelege el toate filmele lui Tarkovski, a fost cel mai bun critic de film pe care l-am ascultat vreodată. Cîrciuma „Parașuta” de pe strada Verii, i-am zis așa pentru că exista într-adevăr o parașută întinsă deasupra meselor ca să le ofere umbră, acolo beam, tot vara, desigur, un vin „de surcică” cu multă apă minerală ca să nu-i mai simțim gustul acru și tot acolo am hotărît, la 20 de ani, că nu era momentul să fac un copil și nu l-am mai făcut pînă în ziua de azi. Terasa proletară de la Foișor care a rezistat multă vreme, puteam să jur că puneau detergent în berea la halbă pentru că avea o spumă incredibilă, cu un grătar înfipt chiar în mijloc, unde un tip gras, cu un șorț alb, frigea mici non-stop, era un soi de șaman al micilor, cu gesturi ritualice, învăluit în fumul dens. Uneori mi-e dor chiar și de „So What?“, o gaură infectă din centru, o grotă rockerească în care te sufocai de la fumul de țigară, nu mai știai dacă e zi sau noapte, dacă trec anii sau au rămas pe loc, oricîtă voință ai fi avut, ieșeai de-acolo praf și pulbere. Mi-e dor și de serile animate de la Clubul Țăranului de după concert, de după film sau de după festival sau de serile înghețate de februarie cînd intram acolo ca să ne încălzim la un vin fiert, veneam de la protestele din Piața Victoriei, eram numai noi și ai noștri și discutam între noi că nu se mai poate, trebuie să se termine, la pușcărie! M-am bucurat cînd am aflat că Adi Darabană și-a deschis o nouă cîrciumă, am și vizitat-o, se numește Alambik și e pe Mîntuleasa, cînd am ajuns acolo, înainte de deschiderea „oficială“, erau doar doi tipi la o masă – un specialist în cîrciumi și un specialist în vinuri, combinația perfectă, mai lipsea doar bucătăreasa. Am petrecut o seară în curte, la un vin, Adi ne-a adus și o plăcintă grecească minunată, aerul avea acel ceva proaspăt de după ploaie și era atîta tihnă în jur, uneori îmi plac și momentele astea de liniște de la cîrciumă, atunci cînd lumea tace sau vorbește aproape în șoaptă, îți sorbi vinul cu înghițituri mici, îți poți auzi gîndurile. Și mă gîndeam că toate casele vechi ale acestui București care se pierde, care dispare de la an la an, un București care, la un moment dat, va mai exista doar în literatură, toate casele lui Eliade de pe Mîntuleasa sau de aiurea ar merita cîte o cîrciumă. Căci, dincolo de toate, cîrciuma e o stare de spirit.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.