Applebaum vs. Fitzpatrick: O ceartă în Olimpul istoricilor

Nici nu a ajuns în librării și, cum îi șade bine unei cărți de succes, volumul Red Famine: Stalin's War on Ukraine (Foametea Roșie. Războiul lui Stalin cu Ucraina) de Anne Applebaum a stîrnit deja dispute resimțite și dincolo de perimetrul academic, în media și social media. Dar chiar și dacă ar fi o mișcare de marketing, polemica are conținut și e într-adevăr interesantă.

Jurnalista americană este cîștigătoare a unui premiu Pulitzer cu prima sa carte din domeniul în care s-a specializat, istoria perioadei staliniste: Gulagul. O istorie (2003), în românește la Humanitas în 2011. A urmat Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945-1956 (2012), în românește la Litera, 2015, pentru ca prin volumul din prezent, care urmează să ajungă zilele acestea în librăriile americane și britanice, să se concentreze asupra foametei din Ucraina anilor '32-'33 ai secolului trecut. Căsătorită cu Radosław Sikorski, fost ministru polonez de externe, şi stabilită la Varşovia, Anne Applebaum (53 de ani) a cunoscut realitățile post-comuniste din Estul Europei și a putut vorbi direct cu martorii perioadei comuniste din Polonia, dar și din Germania și Ungaria.

În cazul cărţilor despre Holodomor, cum este numită în Ucraina foametea devastatoare din țară din timpul campaniei agresive sovietice de colectivizare a agriculturii, sînt două puncte majore asupra cărora de cele mai multe ori autorii acestora se simt obligaţi să se pronunţe. A fost sau nu un genocid foametea din Ucraina sovietică? Şi în al doilea rînd, Stalin a dispus în mod deliberat şi ţintit înfometarea ucrainenilor, sau a dorit doar să execute, indiferent de consecinţe, planul său de colectivizare - industrializare a ţării? În această cheie, a citit cartea Annei Applebaum şi istoricul australian Sheila Fitzpatrick, unul dintre primii cercetători occidentali care au pătruns în arhivele sovietice, în anii '80, cînd Războiul Rece încă nu se încheiase. Sheila Fitzpatrick (76 de ani) este şi ea autoarea unor lucrări de referință asupra perioadei, precum Stalinismul de fiecare zi. Viața cotidiană în Rusia sovietică a anilor 1930, apărută anul trecut şi la noi, la editura Corint.

Şi de aici a pornit disputa. În recenzia din The Guardian de luna trecută, Sheila Fitzpatrick a scris că în ultimă instanţă, Anne Applebaum nu s-ar ralia la versiunea dominantă în Ucraina că a fost vorba de un act de genocid. Indignată, Anne Applebaum a postat pe Facebook o replică promptă, spunînd că dimpotrivă, întreaga sa carte argumentează că a fost un genocid. "Argumentul meu este că foametea se încadrează perfect în definiţia originară a genocidului aşa cum a fost ea concepută de avocatul internaţional Raphael Lemkin. Într-adevăr, argumentul central al cărţii mele", a scris Anne Applebaum, "la care ea (Sheila Fitzpatrick) nu se referă în recenzie, e că Stalin a folosit intenţionat foametea nu doar ca să-i omoare pe ucraineni, ci ca să distrugă mişcarea naţională ucraineană, pe care o percepea drept o ameninţare la adresa puterii sovietice, şi ca să distrugă pe veci ideea Ucrainei ca naţiune independentă". Referirea la definiţia lui Raphael Lemkin în cazul ucrainean nu este nouă; ea a fost făcută prima oară de istoricul american Timothy Snyder în cartea sa Tărîmul morţii. Europa între Hitler şi Stalin, apărută în 2010.

Din cele expuse deja, s-a vădit şi că Anne Applebaum e de părere că Stalin a procedat deliberat la condamnarea la moarte prin înfometare a trei milioane de ucraineni, după unele estimări, 4,5 milioane de ucraineni, după altele. Sheila Fitzpatrick îi găseşte acestei opinii o serie de neajunsuri. Dar ea acceptă că în funcţie de interpretarea unor date, cineva ca Anne Applebaum şi-ar putea-o însuşi în mod natural. În definitiv, a sugerat ea în recenzie, soţul autoarei a fost implicat în rezolvarea crizei din Ucraina şi este un susţinător al sancţiunilor dure la adresa Moscovei. Aici avem de-a face cu o trimitere la argumentul unor istorici de profesie care spun că de dragul unei atitudini politice la modă, uneori unii autori mai puţin academici, cum ar fi jurnaliştii, fac interpretări mai riscante; în acest caz, pentru că Rusia lui Putin are în continuare un cult pentru Stalin, e de bonton ca şi critic al lui Putin să împingi astfel de acte pe seama lui Stalin. Şi într-adevăr, în publicistica sa (are o rubrică în Washington Post), Anne Applebaum se ocupă frecvent şi în termeni severi de regimul lui Vladimir Putin. Dar dacă Anne Applebaum este o jurnalistă care în cărţile sale de istorie s-ar fi dovedit sensibilă la contextul politic de după Euromaidan şi agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei, cum de a ajuns la aceleaşi concluzii un istoric precum Timothy Snyder încă din anul 2010, Euromaidanul şi evenimentele subsecvente avînd loc după 2013?

Am rezumat pînă aici partea cea mai semnificativă din recenzia Sheilei Fitzpatrick, dar ea mai conţine şi alte aspecte interesante. De exemplu, istoricul australian pare să se folosească de prilej pentru a replica faţă de criticile aduse în trecut de Anne Applebaum istoricilor care au avut un acces privilegiat la arhivele sovietice. Nu se poate ca acest privilegiu să fi venit gratis, ar fi sugerat Applebaum, ceea ce pentru mulţi a fost "ca o insultă la adresa integrităţii lor profesionale", după cum a scris Sheila Fitzpatrick. Şi ca un istoric în deplinul sens al cuvîntului, îi arată Annei Applebaum în recenzie că nu ar şti să citeze corect din arhive. Mai mult, se îndoieşte că autoarea ar fi cercetat arhivele, "cum a făcut pentru Gulag". Bineînţeles că în postarea de pe Facebook, Anne Applebaum neagă vehement: "Cartea se bazează pe sute de documente de arhivă, unele dintre ele descoperite de mine sau de colaboratorii mei, altele găsite de alţi cercetători ucraineni şi publicate în uriaşe colecţii de documente (...) apărute în Ucraina în ultimul deceniu", a scris pe Facebook Anne Applebaum. Însă Sheila Fitzpatrick nu are o impresie tocmai bună faţă de colecţiile ucrainene; pentru ea, Institutul Ucrainean al Memoriei Naţionale ar avea "o evidentă agendă politică".

Polemica mai continuă şi prin alte atacuri şi insinuări; Sheila Fitzpatrick nu uită să indice că lucrarea ei din 1994 aproximativ pe acelaşi subiect, Ţăranii lui Stalin - Stalin's Peasants, nu este menţionată în bibliografia Foametei Roşii.... Şi deşi îi găseşte două capitole care i-ar putea interesa şi pe istorici (cel despre muşamalizarea Holodomor-ului în perioada sovietică şi cel despre exploatarea sa politică în perioada ucraineană post-sovietică), ea consideră pînă la urmă că Foametea Roşie... rămîne "o operă superioară de popularizare". La rîndul ei, Anne Applebaum are o explicaţie pentru recenzia ambivalentă a Sheilei Fitzpatrick; aceasta din urmă nu i-ar fi iertat nici pînă în ziua de azi contribuţia la dezvăluirea de acum 20 de ani că editorul Richard Gott de la The Guardian era agent plătit al KGB-ului.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.