„Apocalipsa“ blîndă de lîngă noi

Publicat în Dilema Veche nr. 837 din 5 - 11 martie 2020
Ultimele zile din viața pisicii jpeg

În urmă cu cîteva zile, printre știrile și postările „apocaliptice“ despre coronavirus, Facebook îmi amintește că exact acum un an eram pentru prima oară în Italia, în Sicilia. Revăd fotografiile una după alta: portocalii și leandrii, străduțele din Ortigia aproape pustii pentru că sezonul turistic nu începuse încă, cu prăvălii și ghivece cu flori, culorile incredibile ale mării la Taormina, locul de panaromă din piața Domului, cu vulcanul fumegînd pe fundal, la apus, mica plajă unde ne-am întins pe pietrele negre și călduțe ca niște șopîrle, la soare, erau 20 de grade, băuserăm o bere în fața unuia dintre puținele magazine deschise din Giardini Naxos, ne servise o fată, Julia, cam plictisită și care cred că avea probleme în amor, căci tot chatuia pe Mess cu un băiat (am tras cu ochiul, ca de obicei), indiferentă la toate minunățiile din jur, la mare, la vremea perfectă, iar pe noi ne cuprinsese o amețeală plăcută, de vară, și chiar cînd să ne luăm a doua bere, a trîntit obloanele magazinului, s-a urcat pe un motoscuter și dusă a fost sus, pe -deal. Amețeala ne-a trecut repede în stația de autobuz care trebuia să vină din juma’ în juma’ de oră și nu venea cu orele… însă e atît de multă tihnă și lene în Italia, mai ales în sud, încît nu-ți vine să mai pleci nicăieri. Așadar, mă uitam la poze, una după alta, și nu reușeau să-mi transmită decît o infimă parte din starea de bine de atunci, călătoria mea din urmă cu un an parcă se petrecuse într-o altă viață, lumea aceea paradiziacă (Latomia del Paradiso chiar există în parcul arheologic din Siracusa) mi se părea atît de îndepărtată. Americanii pleacă în vacanțe ca să-și „creeze“ amintiri, asiaticii fac poze în neștire ca să imortalizeze momentul/momentele pentru posteritate (a cui?), oamenii în general consideră călătoriile ca niște „investiții“ pe termen lung – am fost acolo, am văzut aia și aia, m-am întors, am păstrat în memorie. Însă memoria păstrează lucrurile selectiv și brambura, probabil că amintirile nu sînt altceva decît o distorsionare personală a spațiului și a timpului.

Lumea mea „reală“ de acum arată cu totul altfel – pereții apartamentului pe care îi știu în detaliu, obiectele mele pe care le mut dintr-o parte în alta fără rost, știrile îngrijorătoare pe care le aflu pe Internet. Granițele se închid de la sine fără să le închidă nimeni, nu mai știi ce să crezi – e psihoză? e isterie? e ceva cu adevărat serios în toată povestea asta? –, la început s-a întîmplat în China, dar China e departe, e o altă planetă, însă acum se întîmplă peste deal, lîngă tine, în Italia, vine peste tine, virusul e, de fapt, „real“? Citești tot ce se poate citi, ignori fake news și miștourile românești via Facebook, intri pe site-uri serioase, Euronews, The Guardian, ăștia n-ar panica populația, OMS ridică gradul de risc la nivel global la very high, în Franța cazurile se dublează, românul nostru, așa-zisul pacient numărul 1, e „tratat“ cu ciorbă la „Matei Balș“, minimalismul din filmul românesc e în toate, în cele ce sînt, în cele ce mîine vor rîde la soare, pacientul 1 e sănătos, dar apar pacienții 2 și 3, o ghidă din Japonia infectată scapă cu bine, dar după ceva timp, în mod ciudat, se pomenește că e infectată a doua oară, apare un caz stingher în California, o femeie care nu a călătorit nicăieri și n‑a intrat în contact cu nici un italian sau chinez, apar cazuri în Nigeria, se zicea că virusul moare la 30 de grade, se pare că supraviețuiște pînă la 56, guvernul din Israel avertizează cetățenii să nu călătorească nicăieri în afara țării decît în cazuri de forță majoră, primul cîine depistat pozitiv cu coronavirus, copiii nu se îmbolnăvesc – oare de ce? –, virusul e depistat în fecale, unii se întreabă dacă se poate transmite prin bășini – cum se transmite, de fapt?, nimeni nu știe –, se estimează că în curînd fiecare țară își va avea cazurile ei, că dacă va fi pandemie, în cel mai bun caz vor muri 68 de milioane de oameni.

Mă trezesc dimineața, e soare afară și totul mi se pare neverosimil. Parcă trăim într-un scenariu de film „de catastrofă“, orice s-ar întîmpla cu siguranță nu vom uita prea curînd acest fatidic început de an 2020. Și pozele mele din Italia de anul trecut mi se par neverosimile. Nimeni nu mai merge în Italia, avioanele spre Milano sînt goale. E dezastru la Roma, orașul care mie nu mi-a plăcut tocmai pentru că e invadat de turiști – s-au anulat 90% din vacanțele din luna martie, deși în provincia Lazio nu s-a înregistrat nici un caz, primăria e disperată, oamenii ăștia chiar trăiau din turism, job-urile le sînt amenințate, toate micile trattorii, pizzerii, gelaterii vor fi pentru multă vreme pustii. Carnavalul de la Veneția s-a încheiat mai repede, s-au anulat evenimente importante și tîrguri în Germania și Elveția. Mă uit pe net la fotografii din Veneția și Milano, la piețele în care se scurgeau puhoaie de turiști. Sînt goale. Mă încearcă sentimente diferite. La început, mi se pare trist, dezolant, apoi mă cuprinde un soi de entuziasm al posibilului „turist“ care ar vizita lumea după sfîrșitul ei – ce mișto trebuie să fie! Toate acele spații magnifice doar pentru tine, să vezi Fontana di Trevi fără o sută de asiatici în jurul tău care fac poze încontinuu, fără carabinieri care te fluieră cînd te apropii prea tare de apă, cît de magic ar fi să te trezești în fața fîntînii de unul singur, totul în rest să fie adormit, liniștit, să se scufunde în neant, plantele să năpădească ghizdul alb și statuile, apa să devină verzuie și populată cu pești curioși iviți de niciunde. Apoi mă gîndesc că poate tot răul e spre bine – că poate toate aceste locuri merită un refresh sau măcar o pauză, orașele merită să fie redate locuitorilor lor pentru puțină vreme, chiar dacă într-o perioadă de criză, merită să-și regăsească vitalitatea și identitatea dincolo de check-in și check-out, dincolo de selfie-urile fetelor din Japonia, de bețiile nocturne ale britanicilor, de alba-neagră sau „Uite ce noroc, am găsit un inel de aur pe jos!“ ale unei categorii de cetățeni români. Și nouă poate ne e mai bine să fim acasă pentru o vreme, între cei patru pereți (cel dinspre sud prinde mucegai în fiecare iarnă), avînd grijă de vreo pisică bucuroasă de orice escapadă pe pervaz, cum te bucuri tu de o vacanță la Roma, mutîndu-ne obiectele personale de colo-colo, așteptînd să vină primăvara și pe strada noastră, cu mugurii ei banali, cu păsările ei inspide, vrăbii ciripind la ore mici, pescăruși țipînd, deși sîntem departe de mare, berze în Parcul Circului.

Totuși, nu pot să ignor „amintirile“ de pe Facebook, Sicilia mea de acum un an. Îmi amintesc cu drag de Gianni, patronul pensiunii din Ortigia, un italian-evreu de vreo 50 de ani, volubil, zîmbitor, cuceritor, ne aducea micul dejun cu mîna lui, își bea cafeaua pe banca din fața pensiunii, împreună cu alți mici proprietari de hoteluri și restaurante din jur, oameni obișnuiți, nu granguri, nu șmecheri, ca la noi, mai montau împreună niște jaluzele, mai rezolvau o problemă cu municipalitatea, mai dădeau cu mătura, cînd s‑a stricat vremea și a venit o furtună cu un vînt cum n-am văzut în viața mea, te țineai de stîlpi pe stradă ca să nu te ia pe sus, ne-a zis că nu-i nici o problemă, că peste două zile vom avea din nou parte de soare și așa a și fost. Mă gîndesc la toți acei oameni care trăiesc din turism și o fac cu prietenie, amabilitate, onestitate pentru că așa au fost educați, asta e viața lor și ea se poate nărui peste noapte, se poate transforma într-un colaps. Mă gîndesc la faptul că e aiurea să-ți fie frică să mai călătorești, nu pentru că te-ar pîndi de la colț Securitatea, nu pentru că n‑ai avea voie, ci doar din cauza faptului că ai intrat fără voia ta într-un scenariu de film „de catastrofă“. De altfel, iubesc această lume modernă mereu în mișcare, azi în Hong Kong, mîine în Rio de Janeiro, nu mi-aș putea imagina-o altfel. Peste cinci zile, am un bilet de avion cumpărat din decembrie, am visat toată iarna la lumea aceea aproape perfectă din sud, la mare, leandri și portocali. Probabil că nu o să mai plec, voi aștepta vremuri mai bune.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.