Să priveşti un rîu de ţară în ochi

Publicat în Dilema Veche nr. 579 din 19-25 martie 2015
Să priveşti un rîu de ţară în ochi jpeg

Într-un spaţiu destul de restrîns, de cîteva sute de metri pătraţi, de-o parte şi de alta a liniştitului rîu Gyeong, ajuns la cîmpia de lîngă Yongin, se găseau trei restaurante, dispuse ca într-un banc asiatic: unul chinezesc, unul japonez şi unul coreean. Toate trei incredibil de bune pentru locul retras în care se găseau, se mînca ieftin şi bun.

Primul la care am mers a fost cel chinezesc. Era la parter, într-o clădire cu cîteva etaje, nouă, tipică, cu un exterior placat cu o faianţă care imita granitul. Ca la orice restaurant chinezesc, exteriorul era semnalat cu lampioanele-dragon cunoscute, iar interiorul, mobilat şlefuit şi aseptic (cu cîte o floare de plastic şi tablouri care nu făceau din ochi cînd te uiţi din unghi chinezesc, dar erau ca şi cum ar fi făcut), era gestionat de o familie coreeană mijlocie, probabil cu căsătorii mixte. Înăuntru se stătea doar la mese cu scaune, aşezate cam înghesuit, orientate spre profit, dar fără mese afară vara. Erau bune supele şi conversaţiile semigoale, de prînz cu colegi. Se mînca cinstit şi la obiect, şi plecai. Un aer comod, business as usual, nu te stresa nimic, deşi era mereu aglomerat, lumea venea la prînz cu maşina, proprietarii salutau zîmbind politicos, dacă te duceai mai des îţi reţineau discret preferinţele. Dar nici nu ai fi rămas mai mult decît ultima sorbitură din jjampong, supa picantă de fructe de mare chinezească căreia i-aş da, from Romania, twelve points. Cam în genul ăsta era/e, mîncare de Eurovison.

Ultimul descoperit, cel coreean, era şi cel mai ascuns, undeva pe o alee pietruită, lîngă o clădire mai veche. Era într-o casă tot veche, într-o curte neîntreţinută în mod special, la care ajungeai după ce treceai pe lîngă o altă curte ca un ţarc, în care stăteau doi cîini foarte mari, albi şi cu un aer trist. Treceai de o poartă mare de fier, cu plante încolăcite pe sudurile ruginite, cu toaletă zidită separat în curte, ceea ce e aproape de neîntîlnit în Coreea de azi. În curte, sub un umbrar solid de lemn, mese cap în cap şi bănci din lemn, ca la nuntă, cu grătare de inox vechi tradiţional semiîngropate în centrul mesei. Înăuntru, restaurantul arată ca o casă veche de ţară, unde stai doar pe jos, cu un miros confortabil de stătut, straturi de mîncare şi praf, cu cîteva oale agăţate pe pereţi, cu proprietari ţărani veseli, uşor neîngrijiţi pentru standardele coreene, grăsuţi, vorbind tare şi care mai că-ţi băgau în gură legumele cu mîna. Genul care te ia tare vesel din prima, te întreabă de ce vii aşa rar pe la ei, în timp ce-i aruncă o vorbă şi vreunui copil să se scoale de la calculator şi să se ducă să mai ia nişte ceapă verde, că nu mai ajunge pentru aperitive, te ceartă mimînd revolta că nu comanzi mai multe fleici de mîncare, îţi amestecă orezul în farfurie fiindcă nu ştii s-o faci vîrtos şi pofticios şi la final îţi dă şi o reducere substanţială din preţ, fără să i-o ceri. Mergeam rar acolo, deşi nu era aglomerat, de obicei după-amiezele de week-end, după-amiezele de hanorac, trening, prieteni, de dres după nopţile fireball seuleze. Şi chiar dacă nu se vedea din acel loc, puteai să simţi, printre vălătucii grătarului, tihna vecinătăţii cu rîul. Era bine. Cred că nu aş fi putut să revin atît de uşor în România, după anii coreeni, fără vecinătatea frecventată calm a acestui rîu liniştit.

Restaurantul de sashimi al celor doi tineri bucătari coreeni era, de fapt, o cîrciumă mică, într-un spaţiu care mai găzduise în anii anteriori o minişcoală de după-amiază de arte plastice. Locul fusese reamenajat şi aducea, foarte plăcut, cu o bucătărie deschisă spre un living, cu mese cu scaune şi cu o zonă de stat pe jos. Cînd vremea o permitea, scoteau două mese de plastic afară, cu umbreluţe, înghesuite înspre aleea care dădea în autostradă şi printre maşinile parcate chiar în buza lor. Am mers acolo des, poate cel mai des dintre toate – oricum, acolo mergeam de plăcere, cu prietenii, oricînd se ivea sau nu se ivea vreo ocazie mai specială. De la intrare, ne întîmpina bucătarul mai înalt, cu o plecăciune adîncă, cu gestică şi intonaţii foarte feminine, intimidant de politicos. Luam de obicei aceleaşi două feluri: sashimi simplu sau sashimi fusion. De departe, din tot ce am mîncat oriunde în acest fel, a fost cel mai bun. Nu îl prepara cel care ne întîmpina, el doar ajuta la preparative, servea, lua banii la final, repetînd micul balet de la sosire drept mulţumire. Undeva mai în spate, ascuns cumva de micile perdeluţe de bucătărie tipice japoneze, din material mai gros, netransparent, cu desene imprimate, stătea bucătarul mai scund, preparînd în tăcere. Era foarte taciturn, nu vorbea nici cu celălalt prea mult, lua comanda şi i-o înmîna sigur şi atent. Nici la entuziasmatele noastre mulţumiri aduse maestrului culinar la sfîrşit nu răspundea cu mai mult de un zîmbet micronic. O singură dată am văzut o reacţie cît de cît umană, şi era tot între ei. Nu se înţeleseseră la ceva, nu era aşezat hreanul murat nu ştiu cum, şi nişte tonalităţi lucioase ca două săbii ninja au tăiat, preţ de cîteva milisecunde, liniştea locului. De la un punct încolo începusem să mergem mai ales pentru ei. Erau atît de profesionişti, lumea din blocurile din jur venea des, familii, încît ne miram iniţial cum de ajunseseră în acel loc şi nu se aflau în oraş, într-un loc mai vizibil cît de cît.

Dintre cele trei, restaurantul japonez al tinerilor bucătari a fost primul care s-a închis. Nu am putut decît să sper că au strîns ceva mai mulţi bani şi s-au dus undeva la mai bine.

Foto: B. Tănase

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

Mircea Badea jpg
Antena 3 a devenit Antena 3 CNN: postul și-a schimbat numele și sigla. Ce discurs a ținut Mircea Badea VIDEO
Marți, 26 septembrie, Mihai Gâdea și Rani Raad, președinte CNN Worldwide Commercial, au semnat la București acordul de parteneriat.
plaja nudisti nudism foto shutterstock
Insula de nudiști unde doar soldații poartă haine
Insula Ile du Levandint, din Marea Mediterană, se află lângă Golful Lion și a fost fondată în 1932. Regiunea este iubită nu doar de nudiști, ci și de care fac scuba diving.
Georgia Meloni FOTO Profimedia
Umbra lui Putin în Italia post-Draghi: între Rousseau şi Montesquieu
Scriu aceste rânduri în Italia, martor ocular al unor alegeri foarte importante nu doar pentru Italia, dar şi pentru democraţia occidentală ca atare.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.