Palatul şi parcul de la Macea, Arad

Publicat în Dilema Veche nr. 479 din 18-24 aprilie 2013
Palatul şi parcul de la Macea, Arad jpeg

Istoria modernă a Banatului începe odată cu Pacea de la Passarowitz (1718), cea care consfinţeşte stăpînirea Habsburgilor asupra acestui teritoriu.

Satul Macea, aflat în apropiere de Arad, este unul dintre numeroasele exemple ce ilustrează acest fapt. Chiar dacă are o istorie mai veche, care începe cu secolul al XIV-lea, Macea devine localitate de reşedinţă a familiei de origine sîrbă Csernovics. Mihai Csernovics face parte dintre conducătorii de oşti care contribuiseră la succesul luptelor de eliberare a Banatului de sub stăpînirea otomană, fapt pentru care este înnobilat. În 1724, el cumpără o mare suprafaţă de teren la Macea, pe care pune să i se ridice o reşedinţă. Clădirea ridicată atunci, de factură barocă, constituie corpul principal al palatului pe care îl vedem astăzi. Deşi reşedinţa a devenit cunoscută în epocă pentru palat şi grădina care îl înconjura, nu avem date despre momentul cînd aceasta din urmă a fost trasată şi plantată. Singurele dovezi ale creării ei simultan cu palatul sînt cîţiva arbori a căror vîrstă este de aproximativ 300 de ani.

Reşedinţa rămîne în posesia familiei pînă în anul 1862, cînd, în împrejurări neclare, Petru Csernovics, strănepot al lui Mihai, pierde moşia. Cel care o cumpără – sau o cîştigă la jocul de cărţi (?) – este nimeni altul decît contele György Károlyi (1802-1877), unul dintre personajele de mare prestigiu al aristocraţiei maghiare. Este în general menţionat ca unul dintre cei care au contribuit la fondarea Academiei Ungare de Ştiinţe şi la construirea sediului acesteia (1862-1865), dar şi pentru numeroase construcţii pe care le finanţează sau le ridică la Budapesta şi în alte locuri ale Imperiului. N-ar trebui, deci, să ne mirăm că, singur sau împreună cu nepotul său, Gyula Károlyi – viitor prim-ministru al Ungariei –, el amplifică reşedinţa de la Macea; şi nici faptul că acesta din urmă va continua – după moartea bunicului său – în acelaşi spirit, cele începute.

Astfel, pînă în 1886 este construită o nouă aripă a palatului şi un turn, ambele de factură eclectică. Deasupra construcţiei baroce se adaugă – conform cu moda epocii – o „terasă japoneză“. În întreaga reşedinţă se instalează un sistem de încălzire centrală, cu tuburi metalice înglobate în pereţi.

Totul este completat cu amenajarea spaţiilor verzi din jurul palatului, precum şi a parcului. Joseph Prochaska, unul dintre cei mai cunoscuţi grădinari ai timpului, este chemat să conceapă noua geometrie a acestor spaţii verzi destinate recreerii. Specii de plante rare aclimatizate, alei, pavilioane, bănci, statui, terenuri de sport, o fîntînă arteziană, podeţe, ochiuri de apă – toate fac parte din farmecul indescriptibil al parcului. Fotograful Ödön Ruhm, şi el celebru, este invitat să viziteze domeniul şi să-l imortalizeze în imagini.

Din 1920, Gyula Károlyi se mută la Budapesta iar reşedinţa de la Macea începe să fie neglijată. În 1948, domeniul este expropriat, iar palatul – folosit ca orfelinat, azil etc. În lipsa oricărei îngrijiri, vegetaţia parcului se dezvoltă haotic, exemplarele şi speciile exotice sînt afectate. De-abia în 1968, întreaga suprafaţă este declarată parc dendrologic şi încep să fie luate măsuri de protecţie. Procesul de distrugere continuă şi după 1990, cînd parcul şi palatul par a fi ale nimănui şi sînt vandalizate.

Iniţiativa de a instala aici, în 1991, o secţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“ din Arad a fost salvatoare, dar nu suficientă. O restaurare a palatului şi o amenajare a sa pentru noile funcţiuni, precum şi o restaurare a parcului – ambele făcute de specialişti ai domeniului – par a fi imperios necesare.

Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

Foto: M. Spiridon

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

copil mana bebelus pixabay jpg
Un bebeluș a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală după ce medicii au observat o infecție sub unghie. „Cel mai mare coșmar al oricărui părinte”
Un bebeluș din Scoția a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală după ce medicii au observat o mică infecție sub una dintre unghiile sale. Mama băiatului a povestit cum fiul ei a supraviețuit la limită după ce a primit diagnosticul în timpul pandemiei de COVID-19.
nazare si mihali png
Nuntă în lumea politică: Alexandru Nazare se căsătorește cu o artistă de muzică populară. Cine este Maria Mihali
Clopotele de nuntă bat pentru ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta urmează să se căsătorească în această săptămână cu Maria Mihali, cântăreață de muzică populară în vârstă de 30 de ani.
Ratko Mladic inormântare captură video AFP jpg
„Bun-venit, generale”. Ratko Mladić, înmormântat în aplauzele a mii de sârbi. Patriarhul, miniștri și fiul președintelui, prezenţi la funeralii
Mii de oameni au participat, la Belgrad, la funeraliile lui Ratko Mladić, condamnat pe viață pentru genocid și crime de război. Printre cei prezenți s-au numărat membri ai guvernului și fiul președintelui Aleksandar Vučić.
prognoza meteo (1) jpg
Val de căldură în România, apoi se schimbă totul. Ce anunță ANM pentru următoarele două săptămâni
Experții de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, până la mijlocul acestei săptămâni, ne putem aștepta la vreme caniculară și maxime ce pot ajunge chiar și la 35 de grade.
europa pexels jpg
Un continent pierdut se ascunde sub Europa. „Marea Adria” și bogățiile lăsate în urmă
Sub Europa se află urmele unui continent dispărut în urmă cu milioane de ani. Geologii au reconstituit povestea „Marii Adria”, o masă continentală uriașă care a existat cândva în regiunea actualului bazin mediteranean și ale cărei fragmente se află astăzi ascunse sub continentul european.
7e4efb1e c99d 400a bf0d 577afe8027b3 jpg
Cum a început școala pentru milioane de copii? Îmbrățișări, flori și ghiozdane noi: „Sper să stăm în bancă împreună"
A sunat din nou clopoțelul! Aproape 2,9 milioane de copii și elevi au revenit luni, 7 septembrie, în bănci, pentru prima zi din noul an școlar. Pentru unii a fost bucuria revederii cu prietenii, pentru alții au fost emoții, haine noi și ghiozdane pregătite cu grijă.
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Vești proaste pentru Drăgușin. Ce se întâmplă cu echipa românului din Italia
Fundașul român are parte de schimbări la echipa italiană.
ion m ionita png
Ion M. Ioniță, despre programul PSD: „Nu-i egalează nimeni la spart banii, se pricep de minune”
Planurile PSD de reluare a cheltuielilor publice riscă să alarmeze creditorii României, avertizează Ion M. Ioniță. La „Interviurile Adevărul”, jurnalistul explică de ce Alexandru Nazare ar fi o variantă bună de premier și cum ar putea negocia cu social-democrații.
Bere shutterstock 238455271 jpg
„0% alcool” nu înseamnă întotdeauna zero alcool. Ce trebuie să știi despre berile „fără alcool”
Băuturile promovate drept „fără alcool” nu sunt întotdeauna complet lipsite de alcool. Unele produse pot conține cantități foarte mici, o diferență care poate fi importantă pentru femeile însărcinate, persoanele cu anumite probleme de sănătate sau cele care încearcă să evite alcoolul în totalitate.