Palatul de la Mogoşoaia
„Stufişuri cresc şi înconjoară vechiul edificiu lăsat în părăsire... totuşi, o fetiţă care se juca foarte des în parcul părăsit şi se apropia cu sfială de palatul fermecat visa atuncea, aşa cum se visează numai la vîrsta aceea, ca să libereze vechiul lăcaş de vraja rea care făcea din el aproape o ruină. Devenind după cîţiva ani soţia prinţului Georges Valentin Bibescu, ea începu acum 30 de ani opera de reînviere a Mogoşoaiei. Şi munca începu, înceată şi metodică, întîi în contra ierburilor şi stufărişurilor care stăpîneau peste tot, în contra năruirii şi mai pe urmă în contra vremurilor şi în contra vieţii însăşi. Fiecare zi a adus un gînd şi fiecare an o înfăptuire. Obiectele răspîndite şi uitate şi-au reluat locul odată cu portretele primilor pionieri ai acestui loc, buruienile au fost înlocuite cu flori, copacii au fost îngrijiţi, casele s-au reclădit, turla de intrare s-a văzut din nou încoronată de un foişor în colonadă, iar palatul a primit iar, ca pe vremuri, lumină din belşug. De Constantin Brâncoveanu zidit, de Grigore Brâncoveanu şi Nicolae Bibescu restaurat, Mogoşoaia cu parcul şi palatul şi tot domeniul lui şi-a regăsit viaţa şi tot înţelesul datorită gîndului stăruitor al principesei Martha Bibescu de a face din 250 de ani de trecut românesc o mărturie vie şi prezentă a frumuseţii.“
Acesta este un fragment dintr-o conferinţă la Universitatea Radio, ţinută în mai 1942 de către unul dintre cei mai remarcabili arhitecţi români ai secolului al XX-lea, G.M. Cantacuzino (1899-1960). Şi se referă, cum se înţelege, la rolul Marthei Bibescu în restaurarea ansamblului de la Mogoşoaia, cel pe care îl putem vizita şi admira astăzi. Cu modestia ce-l caracterizează, G.M. Cantacuzino nu spune nimic despre faptul că – alături de arhitectul veneţian Domenico Ruppolo – a participat el însuşi la intervenţiile făcute asupra edificiilor curţii brâncoveneşti. Rezultatul este unul strălucit, ceea ce face ca – atunci cînd vrem să ne bucurăm de un loc aparte sau cînd vrem să le arătăm celor veniţi din străinătate ceva cu care ne mîndrim – să mergem la Mogoşoaia.
Despre palatul de la Mogoşoaia, înţelegînd prin asta întregul ansamblu de clădiri şi spaţiul plantat cuprins în limitele proprietăţii de azi – care e mult redusă în raport cu momentul despre care vorbeşte G.M. Cantacuzino – s-a scris şi se poate scrie încă; subiectul nu şi-a epuizat interesul. Un recent articol din această rubrică se ocupa de parcul de la Mogoşoaia. Un asemenea ansamblu construit acum mai bine de 300 de ani a trecut prin mîini şi situaţii diferite, care au lăsat urme inevitabile. Ceea ce unii numesc din această pricină „casa palimpsest“ se aplică şi palatului de la Mogoşoaia. Şi ne oferă, printre altele, posibilitatea de a evalua rolul comanditarului în proiectarea şi executarea arhitecturii.
Cei 250 de ani care îl separă pe Constantin Brâncoveanu de Martha Bibescu au modificat modul de intervenţie al comanditarului asupra rezultatului construit.
Constantin Brâncoveanu a fost un „amator de arhitectură“, personaj caracterizînd întreaga epocă europeană postrenascentistă, comanditar cu rol de decizie asupra modelului/tiparului care trebuia urmărit. Voievodul şi-a impus cu hotărîre programul realizat anterior la Potlogi – neţinînd cont de construcţiile găsite atunci cînd a cumpărat Mogoşoaia –, care va deveni un fel de standard pentru toate reşedinţele sale.
În timp ce Martha Bibescu a avut calitatea – specifică epocii ei – de a-şi fi pliat dorinţa de vieţuire modernă în spaţiile deja conformate de Brâncoveanu, al căror spirit l-a păstrat. Ea a propus şi a obţinut de la arhitecţi punerea în valoare a etapelor trecute – în fapt, o modernizare temperată care constituie puntea de legătură între vizitatorii de astăzi şi istoria palatului de la Mogoşoaia.
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.
Foto: H. Moldovan
