Deva
– între (discutabile) serenităţi hinduse şi atitudini mic-burgheze –
Care este dozajul optim între spiritul critic şi patriotismul local, pentru ca un articol despre propriul oraş să fie obiectiv? Cît de sus trebuie să te ridici pentru ca perspectiva să fie (totuşi) relevantă?
Probabil că una dintre întrebările la care Radio Erevan nu ar putea răspunde este originea numelui „Deva“. De la dansatoare indiene devadasi (?), trecînd prin autohtonismul dacic (dava – tentant, nu?), cu intermezzo celtic, speculaţii romano-britanice şi ajungînd la medievalul cu iz latin Castrum Deva, originea numelui este neelucidată şi, de fapt, nici nu mai contează prea mult. Acel Castrum Deva este legat de anul 1269, în care a fost atestată documentar cetatea Devei.
Fără cetate, oraşul nu ar avea personalitate. Despre starea ei actuală, Dilema veche a mai publicat articole. Un palat princiar de la poalele cetăţii, cu nume impresionant – Magna Curia/Marea Curte –, ar putea fi, în loc de muzeu al civilizaţiei dacice şi romane (numele i s-a pus prin 1996), un muzeu în care să vedem cam cum trăiau principii transilvani. Personal, aş fi curios să văd ce asemănări şi ce diferenţe existau între stilul de viaţă al principelui Gabriel Bethlen (el a construit Magna Curia) sau Sigismund Bathory şi cel al lui Rudolf al II-lea, de exemplu. În rest, Secession-ul centrului vechi este încă insuficient pus în valoare, pentru că grupurile de prestigiu (fie-mi îngăduit să le numesc astfel), formate din arhitecţi sau artişti plastici, par să nu fi descoperit căldura arhitectonică a sfîrşitului de veac XIX, şi să facă lobby la autorităţile locale pentru reconfigurarea urbanistică a peisajului. E drept, oarecare proiecte sînt în curs şi, cu o zi înainte de a scrie eu acest articol, PUG-ul oraşului a fost supus dezbaterii publice. Oricum, populaţia se raportează afectiv exact la modestul centru vechi, în stil Secession, nealterat de improvizaţiile zidite ale ultimilor ani (căci „arhitectonice“ nu pot fi numite), pentru care cuvintele „urbanism“ şi „concept“ erau irelevante în faţa poftei de ocupare a terenurilor. Un premiu (ce-i drept, comunist) acordat în 1966 de Uniunea Arhitecţilor, pentru reconfigurarea unei părţi a centrului, nu a fost un stimulent suficient pentru dezvoltarea postdecembristă, caracterizată de eclectism de prost gust şi improvizaţie, bazată pe nepriceperea populaţiei, lipsa de reacţie a celor avizaţi şi preceptul empiric românesc „merge şi aşa“. Constanta valorică este dată tot de cetate, palatul renascentist Magna Curia şi acel Secession.
Deveanul mediu va răspunde invariabil că oraşul lui este cochet. Aici încap multe – iubirea de locul unde trăieşti, o anume candoare provincială, mîndria de a fi locuitorul unei reşedinţe de judeţ. Şi, evident, propriul orizont, propriile aşteptări. Depinde ce-ţi doreşti, cu alte cuvinte. Din păcate, studiile arată că mulţi îşi doresc altceva. Recensămîntul din 2012 înregistrează, comparativ cu cel din 2002, o pierdere de populaţie de peste 13.000 de persoane. Sensul este evident spre oraşele mari şi spre Italia, Spania, Germania. Fără o universitate, Deva pierde sistematic cel mai bine pregătit tineret, care, de cele mai multe ori, nu revine, căci nu are de ce – economia Devei, construită aproape exclusiv pe hypermarket-uri şi lovită puternic de criză, nu oferă oportunităţi. Înconjurată de localităţi mult mai mari şi mai dinamice – Sibiu, Arad, Timişoara, mai nou şi Alba Iulia –, Deva a pierdut, prin anul 2004, startul într-o competiţie în care administraţia nu a înţeles rolul elitelor şi al competenţei în conturarea unei viziuni asupra a ceea ce ar trebui făcut pentru ca oraşul să depăşească suficienţa autopercepţiei de „capitală de judeţ“. Oraşul este, la această oră, prea puţin conectat şi la circuitul cultural – cei capabili performează prin alte părţi şi nu par foarte dornici să revină.
Dacă este bine să existe un final optimist, atunci ar trebui să înceapă cu răspunsul la întrebarea: „Avem un oraş, ce vrem să facem cu el?“
Alexandru Gruian este jurnalist, dr. al Universităţii „1 Decembrie“ din Alba Iulia.
