Biserica mănăstirii Golia din Iași
S-au celebrat în octombrie trecut 350 de ani de la sfinţirea bisericii mănăstirii Golia din Iaşi. O ceremonie religioasă a avut loc, iar momentului şi edificiului le-a fost consacrat un volum de studii semnate de nume de prestigiu din domeniile istoriei, istoriei artei, arheologiei româneşti.
Începută la porunca lui Vasile Lupu în 1650, în stare de funcţionare în 1653, biserica mănăstirii Golia este încheiată şi sfinţită de-abia în 1660, de către urmaşul pe tronul Moldovei şi fiul lui Vasile Lupu, Ştefăniţă Vodă.
Dacă despre această biserică a lui Vasile Lupu s-a scris în numeroase rînduri, foarte puţini sînt cei care au pus în lumină faptul că edificiul nu are nimic comun cu înfăţişarea exterioară a bisericilor moldoveneşti anterioare sau contemporane ei. Nici măcar vizitatorii oraşului, cei care poposesc aici după ce au văzut bisericile lui Ştefan sau pe cele pictate ale mănăstirilor Bucovinei, nu par miraţi, nu pun întrebări. Un motiv există, fiindcă – aşa cum scria Gheorghe Curinschi Vorona – multe biserici ale Iaşilor ridicate după biserica Goliei vor prelua elemente ale tratării exterioare ale acesteia. Din acest motiv, capitala Moldovei are astăzi suficiente biserici construite după cea a Goliei şi care nu se mai supun canoanelor uzuale din perioada secolelor XV-XVII, ci preiau cu relativă dezinvoltură ceea ce meşterii şi comanditarii înţeleg ca valoros şi posibil de repetat din repertoriul bisericii lui Vasile Lupu. O vizită în Iaşi nu începe neapărat de la mănăstirea Golia; astfel încît, pentru ochiul nu foarte avizat, biserica de aici se înscrie oarecum firesc în peisajul arhitectural deja parcurs. Pe de altă parte, spaţiul interior al bisericii respectă regulile lăcaşelor de cult tradiţionale şi suita încăperilor acestora, astfel încît nici parcurgerea de către credincioşi a spaţiului interior şi nici desfăşurarea ritualului nu trădează substanţiala modificare a tratării faţadelor în raport cu cele ale altor biserici moldoveneşti.
Şi totuşi, odată intrat pe poarta mănăstirii, faţada realizată în întregime din piatră făţuită este surprinzătoare. Perechi de pilaştri de piatră cu capitele corintice susţin o cornişă puternică, tratată şi ea în spirit clasic, sprijinită pe mici console; tot ei pun în valoare golurile de uşi şi ferestre, încadrate la rîndul lor de o decoraţie de piatră sculptată, inspirată vădit din formele Renaşterii tîrzii cultivate în teritoriile de la nord de Moldova.
E unică „haina“ aceasta a bisericii Goliei, dar prezenţa ei nu este întîmplătoare: înfăţişarea neobişnuită a faţadei bisericii îşi are sursa în cei aproape o sută de ani de relaţii strînse ale moldovenilor cu lumea, civilizaţia şi mediul cultural polon. Fiindcă – începînd cu Petru Rareş, mai apoi cu Alexandru Lăpuşneanu şi cu unii dintre apropiaţii săi – o sumă de decizii urmate de fapte de viaţă, gesturi individuale sau colective ilustrează politici, mentalităţi şi orizonturi estetice din ce în ce mai puternic orientate către cele ale europenităţii pe care o reprezenta Polonia epocii. Un secol pentru care sînt cu precădere revelatoare raporturile personale pe care Ieremia Movilă şi familia sa – Miron Barnovschi, Petru Movilă, precum şi Vasile Lupu – le-au întreţinut cu aceeaşi lume. Iar dacă despre aceste legături avem la dispoziţie scrieri ale unor istorici de prestigiu, faţadele bisericii mănăstirii Golia din Iaşi constituie materializarea lor în piatră, poate cea mai elocventă şi durabilă expresie a lor.
Şi cred că despre toate acestea ar trebui să povestească un ghid al celor care vizitează celebra mănăstire a Iaşilor şi spectaculoasa sa biserică de piatră.
Anca Brătuleanu este profesoară la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.
