Biserica fostei mînăstiri Bordești, Vrancea
Da, se poate şi la noi, o să spuneţi după ce veţi vedea fotografia interiorului bisericii din Bordeşti. Fiindcă imaginea publicată de Răzvan Chirac – profesor de geografie la Rîmnicu Sărat, un împătimit al fotografiei şi a tot ce înseamnă patrimoniu – pe blogul său (http://slamramnic.wordpress.com) ne aşază nu numai în faţa unui monument de arhitectură de excepţie, ci ne dă ocazia să vedem rezultatele unei restaurări remarcabile. Nu degeaba proiectul condus de arhitectul Aurel Ioan Botez a luat, în 2003, premiul Ministerului Culturii (şi Cultelor, la acea vreme). O excelentă echipă de arhitecţi, ingineri, restauratori de pictură, restauratori de piatră şi un executant de excepţie au preluat în 1995 biserica ruinată şi au adus-o în stare funcţională; mai mult, recuperînd tot ce s-a păstrat din biserica originală, au recreat o imagine cît mai aproape de cea de început de secol XVIII.
Mînăstirea Bordeşti a fost ridicată la porunca şi cu cheltuiala lui Mănăilă „faimosul căpitan de lefegii“ al lui Brâncoveanu – cum îl numesc primii cercetători ai mînăstirii, în 1915. Ansamblul pare să fi fost alcătuit după tiparul obişnuit al construcţiilor similare din Valahia epocii: o poartă cu turn asigura accesul într-o incintă de zid în mijlocul căreia se ridica biserica; alipite spre interior zidului se aflau chilii, o stăreţie şi anexe gospodăreşti. Data zidirii acestor construcţii nu este cunoscută cu certitudine, ea trebuie plasată în jurul anului 1700.
Cît priveşte data zidirii bisericii – căreia îi lipseşte obişnuita pisanie lămuritoare –, aceasta pare a fi fost terminată la 1699, an marcat pe uşa pronaosului de către meşterul lemnar. Pictura interioară, realizată de Pîrvu Mutu şi ajutorul său Gheorghe, nu este nici ea datată, biserica de la Bordeşti lipsind din „catastihul“ unde celebrul zugrav al Cantacuzinilor îşi înscria lucrările al căror autor era. Cercetătorii care s-au ocupat de opera lui Pîrvu Mutu plasează pictura de aici pe la 1700, cînd se poate socoti că se încheie lucrările la biserică.
Locul ales pentru mînăstire este însă unul neprielnic. Cutremure şi alunecări de teren au afectat în cîteva rînduri şi în mod drastic construcţiile ansamblului de la Bordeşti. Astfel încît, în 1915, cînd biserica este declarată monument istoric, ea nu mai are în jur decît urme ale clădirilor ce o înconjurau odinioară; ea însăşi este grav deteriorată, lipsită de partea superioară, din care au mai rămas doar fragmente de boltă. De aceea, literatura de specialitate de la începutul secolului al XX-lea se referă în mod consecvent şi aproape exclusiv la elementele de decor şi mult prea puţin la conformarea arhitecturală. Punînd în discuţie numai remarcabila pictură a lui Pîrvu Mutu, precum şi sculptura în piatră şi lemn amintitoare a ctitoriilor religioase ale Cantacuzinilor, cercetătorii au atribuit construcţiei de la Bordeşti şi caracterele arhitecturale ale sus-amintitelor biserici, incluzînd-o în seria lăcaşurilor religioase de la Fundenii Doamnei, Rîmnicu Sărat, Colţea. Este chiar de bănuit că acordarea statutului de monument istoric s-a datorat în cea mai mare măsură acestei bogate şi rafinate decoraţii care a lăsat în umbră arhitectura edificiului, deşi nici aceasta nu era lipsită de valoare. Aşa se face că, atunci cînd restauratorii au luat în primire biserica, tema lor a fost una de investigare, de analiză atentă a tuturor elementelor păstrate sau găsite printre ruine, de adunare la un loc şi de sintetizare a tuturor informaţiilor, în scopul realizării unei arhitecturi care să ne conducă cît mai aproape de ceea ce trebuie să fi fost, acum mai bine de trei sute de ani, biserica lui Mănăilă de la Bordeşti.
Astăzi, cînd lucrările de restaurare s-au încheiat, biserica urmează să reintre în cult. Ar trebui să intre şi în traseele de vizitare ale turismului românesc, fiindcă – aşa cum afirmam la început – sîntem în faţa unei duble opere de înaltă calitate: cea executată de cei mai buni meşteri ai epocii de construcţie şi valoarea adăugată de o restaurare de excepţie a începutului de secol XXI.
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.
