Clopotniţa Bisericii Sf. Spiridon din Iaşi

Publicat în Dilema Veche nr. 458 din 22-28 noiembrie 2012
Clopotniţa Bisericii Sf  Spiridon din Iaşi jpeg

Cu o vechime de 226 de ani, clopotniţa Bisericii Sf. Spiridon este unul dintre monumentele istorice importante din Iaşi, foarte uşor de văzut de către turişti, de vreme ce se află în buricul tîrgului, pe Bulevardul Independenţei, lîngă Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“.

Conform datelor furnizate de fostul rector ieşean N.A. Bogdan, clopotniţa a fost ridicată la 82 de ani după biserică, deasupra porţii. Anterior, aici a fost o mănăstire în jurul căreia s-a închegat spitalul cu acelaşi nume, astăzi cel mai mare din Moldova. Se află la aproximativ 100 de metri de actuala biserică, Bogdan susţinînd că, la începuturi, clopotniţa „era încheiată numai cu un mic acoperemînt, avînd la mijloc un glob, şi deasupra o semilună – aceasta poate în scopul de a servi ca un fel de scut sau oprire pornirilor de jaf ale hoardelor turceşti, ce de nenumărate ori tăbărau în Iaşi şi se dedeau la tot felul de furturi, neomenii şi cruzimi“ (Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, Tehnopress, Iaşi, 1997-2004, p. 226). Semiluna ar fi dispărut în anii 1807-1808, cu prilejul unei renovări, fiind înlocuită cu un glob de metal, şi acesta dat jos, la rîndu-i, în 1862, cînd pe acel loc a fost aşezată o cruce „care s-a modificat în forma culionului şcăciuleiţ de papură a Sfîntului Spiridon“ (ibidem). 30 de ani mai tîrziu, în vîrf au fost montate patru clopote mari, aduse de la Viena. Fuseseră turnate în atelierele lui Frantz şi George Goessner, renumite în epocă.

Anterior, în 1764, domnitorul Grigore Alexandru Ghica Vodă dăduse ordin ca în cele două părţi ale viitoarei clopotniţe să se construiască două cişmele pentru spital şi locuitorii din jur, reprezentanţii bisericii şi ai actualului spital susţinînd că aceasta a fost prima aducţiune de apă din oraş, realizată cu ajutorul unor meşteri tocmiţi pe bani grei din capitala imperiului turcesc. Apa venea tocmai din Dealul Copoului. Deasupra celor două cişmele a fost inscripţionat un text în slavonă, greacă şi arabă care, tradus în limba română, sună astfel:

„Io Gr. Ghica Vv
Fîntîna lui Siloam, scăldătoarea lui Solomon,
Pîraiele făcătorului de minuni Spiridon
Izvorăsc sănătate într-a bolnavilor lăcaşu
Desfătare, viaţă tuturor în Iaşu
Al triilea Grigorie Alexandru Ghica dăruieşte
Şi către toţi de obştie darul de înmulţeşte
Însetaţilor, vedeţi curgerea isvoarelor, să dobîndiţi viaţa apelor.
Întru alu doilea anu alu Domnii Sale; leat: 1765 iulie 20“.

Din păcate, în zilele noastre clopotniţa a fost lăsată în paragină, avînd nevoie urgentă de reparaţii capitale. Bucăţi mari de tencuială au căzut, iar vandalii şi-au lăsat urmele pe ziduri. În spate, într-o parte se află sediul Serviciului de Pompieri Civili al Spitalului, al cărui angajat este de obicei plecat să-şi facă rondul prin curtea instituţiei. În cealaltă parte încă picură apă proaspătă, pacienţii venind cu PET-uri pentru a gusta, fără să ştie, din moştenirea lăsată de Ghica Voievod.

O tentativă de renovare, începută în urmă cu cîţiva ani, a eşuat din lipsă de fonduri, vinovată fiind perioada de recesiune economică. Spitalul a cedat clopotniţa, pe perioada refacerii, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, motivaţia fiind aceea că biserica ar putea atrage mai uşor fonduri de la Ministerul Culturii, bugetul Sănătăţii fiind întotdeauna prea mic pentru astfel de investiţii. Au fost montate schele, fără ca nimeni să mai urce şi să mai lucreze aici timp de patru ani. În vara acestui an, ele au fost demontate deoarece municipalitatea a refăcut trotuarul care trece prin faţa clopotniţei. De cîteva zile, schelele au fost montate din nou, aşteptîndu-se, probabil, o nouă minune din partea Sfîntului Spiridon.

Sorin Cristian Semeniuc este doctorand al Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi.

Foto: S.C. Semeniuc

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.