România se bucura în ultimii ani de o oarecare liniște și stabilitate pe care cîțiva noi lideri iresponsabili și inabili au tulburat-o complet în doar cîteva zile. Iar ei nu au fost aduși la putere de cine știe ce val de mase, naționalist sau populist, bazat pe cine știe ce uriașă nemulțumire mocnită, un val căruia să nu i te poți opune și care nu poate să scoată la vîrf decît lideri autoritari pe măsură.
Ne-am obișnuit de mult cu manipulările și intoxicările. Dar acum autorii lor se pot simți încurajați, simțind că și dinspre Vest, și dinspre Est suflă același vînt al „post-adevărului“.
În urmă cu peste două decenii, fiind pentru prima oară la New York, inspirata mea gazdă a ținut neapărat să-mi arate Trump Tower, zgîrie-norul emblematic al miliardarului. De ce? Pentru a mă face să înțeleg că pînă și în țara meritocrației banii nu ajung întotdeauna pe mîinile celor mai deștepți sau mai buni dintre cetățeni sau că și în America există bogătași de un prost-gust desăvîrșit
La Roma apare confirmarea deplină că de acolo se trag mulți dintre ai noștri. Chelnerii, șoferii, portarii, vînzătorii, hoții și escrocii, cu siguranță. Și e clar că la ei sînt toate originalele.
Cu o minte deschisă, liberal și pro-occidental, Kasparov, cel care pe vremuri a avut o atitudine de frondă și la adresa Uniunii Sovietice, scrie de fapt o istorie a Rusiei de după căderea comunismului.
…Selecțiuni din programul de Revelion. Așa suna celebrul titlu al emisiunilor din noaptea de Anul Nou, date în reluare în zilele următoare. Pe vremea comunismului, Revelionul ajunsese pe departe cea mai populară sărbătoare din an.
Devine iar importantă amenințarea armelor nucleare, chiar dacă altfel decît pe vremea Războiului Rece. Pînă acum, un asemenea arsenal n-a ajuns în mîinile teroriștilor, dar înfrîngerea teritorială a organizației Statul Islamic le poate readuce în minte ideea de a provoca un act major de sfidare.
Multe probleme se pot trata cu haz mare și în așa fel încît să-l mulțumești și pe spectator, care să zică „Are dreptate, domnule!“ și să spere că poate se schimbă ceva. Asta era zicala înainte: „Spuneți voi acolo, că poate se schimbă ceva“.
Dacă societatea are tendința să îmbrățișeze post-adevărul, atunci va îmbrățișa și post-jurnalismul. Nu vor mai fi jurnaliști de profesie, ci fiecare va fi propriul său jurnalist pe rețelele de socializare. Poate vom intra și în post-justiție?
De cîte ori am citit memorii și mărturii ale deținuților politici de la noi, aș fi vrut să descopăr că au existat mai multe evadări sau măcar tentative de evadare din spațiile concentraționar
Omul avea nevoie de ajutor. Fotograful avea aparatul pregătit. Ce scenă perfectă pentru imortalizare, ce subiect! Dar ce tragedie posibilă! Ce dilemă! Cum să facă așa o poză? Alb-negru sau color?
În plin sezon turistic, în acea stațiune considerată „perla“ Mării Negre, ne-am culcat cu mațele chiorăind. Dincolo de foame, însă, ne chinuia neputința, umilința și revolta. Situația era de un absurd care ne întuneca mințile.
Din cînd în cînd, pămîntul începea să se clătine sub picioarele noastre. Ne-am gîndit că poate e ceva adevărat în vorba care spune că dintr-un om poți face un marinar, dar dintr-un marinar nu mai poți face om la loc.
Nu știu de ce a murit cîrmaciul lui Manelaus în acel loc, dar știu că eu mor de frică văzînd că rotirea timonei nu mai are nici un efect. Iar de la panica timonierului pînă la cea a echipajului nu-i decît un pas.
Acolo, în apropierea intrării în golful Korissiei, pe fundul mării zace uriașul Britannic, frate geamăn cu Titanicul, din aceeași faimoasă generație de transatlantice a companiei White Star Line din Liverpool.
Se știe că marinarii sînt superstițioși. Noi, nefiind chiar marinari, nu sîntem încă atinși de problema asta. Așa se face că nici nu ne dăm seama măcar că sîntem într-o zi de marți, 13 septembrie.
Populismul nu e doar simpla demagogie cu care adesea e suprapus. Dacă un lider populist nu e doar un simplu demagog, el nu este nici chiar un dictator sau un tiran. E mai puțin de atît.
Ce să fie acolo, în mijlocul mării? O epavă, un țanc de piatră? O balenă? Pînă cu o secundă în urmă erau 55 de metri. Pentru o clipă strîngem din umeri, așteptîndu-ne la cine știe ce izbitură.
Cred că problema cea mai mare la noi e faptul că, în accepțiunea populară, cinema-ul nu e văzut ca artă, ci mai degrabă ca divertisment. De aici întreaga discuție și întrebarea de ce filmele astea nu sînt ca filmele americane și așa mai departe.
După prima noapte petrecută în portul Alimos, pe yachtul abia luat în primire (cum am povestit în textul de săptămîna trecută), ne pregătim masa de dimineață în cockpit.
După acea aprovizionare minuțioasă despre care am scris săptămîna trecută, aproape novici în practicile marinăriei, cum ne știm, dar avînd în urmă o școală bună, sîntem gata să plecăm către arhipelagul Cicladelor, din portul Alimos al Atenei, cel cu peste o mie de catarge.
Barca asta, un Oceanis 41 fabricat de Beneteau, va fi complet pe mîinile noastre, ne va transporta peste mările lui Poseidon și ne va adăposti timp de o săptămînă încheiată.
Într-un fel de colț strălucea Carul Mic, misterios și geometric. M-am gîndit că între acele stele aparent apropiate, prin prisma ochiului omenesc, sînt de fapt niște distanțe enorme, pe care mintea nici nu le poate pricepe.
În ciuda multelor necazuri, a guvernului de extremă stînga și a previziunilor de Pitie cu care ne-a obișnuit mass-media, Grecia pare deocamdată a fi la locul ei, așa cum o știm.
Într-un Dosar despre cîrciumi al Dilemei de prin anii ’90 scria că e bine să eviți restaurantele cu acordeon. Era valabil poate mai demult, fiindcă astăzi n-am mai prea văzut acordeoane prin restaurante și vorba aceea: nici acordeonul nu mai e ce-a fost odată.
„Minciuna este o problemă a democrației zilelor noastre, minciuna cu care nu putem și nu avem mijloace să luptăm. Vă spun asta ca jurnalist, minciuna e un adevărat coșmar. Astăzi, ea e mai puternică decît adevărul.“
Avem voluptatea observării părții goale a paharului. Mă tem (iată, și eu) că prin acest fel de a fi ne cam încadrăm în parabola cu îngroparea talantului. Aceea care se încheie cu soluția: „De la cel ce n-are şi ce are i se va lua“.
„Geamuuuuri!“. Astăzi, evident, ar trebui să strige „Termopaneee!“, dar nu se întîmplă așa. Duminica dimineața venea un țăran care striga gutural: „Smîntînaruuu’!“
Aș fi vrut să scriu toate astea în memoria ei, cînd tocmai am descoperit, într-un magazin strălucitor, un storcător de fructe mecanic, impresionant și frumos colorat, făcut din fontă. Un nou început, mă gîndesc…
Țipetele pescărușilor s-au infiltrat și ele în fondul sonor al Bucureștilor, ca un fel de reclamă făcută mării, care ne e chiar mai aproape astăzi, grație autostrăzii. Lătratul strident al cîinilor vagabonzi, în noapte, a cam dispărut. Acum se aude un lătrat înfundat, prin perete, de la cîinele din apartamentul vecin.
Pare că sinuciderile asociate cu omorîrea unor nevinovați din jur au devenit un fel de modă. Un fenomen în vogă printre dezaxați. E drept, unii sînt antrenați de ISIS sau Al-Qaeda, alții acționează pe cont propriu. Unii au motive planetare, alții doar personale. Dar e un moment în care toți cei care comit așa ceva apar în luminile mass-media de pretutindeni. Poate că asta îi și atrage. Obțin o celebritate, fie ea și îngrozitoare.
Știți reclama cu copiii care văd că pe perete a apărut o „pisicuță“, ba „un ursuleț“, pentru ca în cele din urmă să tragă îngrozitoarea concluzie că e „Bau-Bau!“, deși era vorba doar de o pată de mucegai.
Nu neapărat despre automobile în sine vrem să vorbim (sînt doar atîtea reviste și emisiuni de specialitate astăzi), cît mai ales despre relațiile dintre șoferi, dintre șoferi și neșoferi, și, bineînțeles, dintre om și mașina pe care o conduce.
Genul acela care își reneagă originile, care nu vor să mai recunoască și să mai știe că vin din România. Au ales să se integreze total în societatea în care trăiesc, supărați sau dezamăgiți de propria țară și de propriul popor.
România poate să devină o țară a pensiunilor din locuri pitorești. Dacă n-ar fi duhorile neplăcute din băi sau scurgerile proaste din cabinele de duș, care tind să devină brand național. „Bucuriile“ de altădată provocate de budele din fundul curții par a fi fost înlocuite de acest fenomen înrudit.
E prostesc să spui că britanicii sînt aroganți, că nemții sînt stupizi, că francezii sînt îngîmfați, că nordicii sînt reci, că românii sînt hoți și așa mai departe. Mai întîi că lucrurile astea sînt cît se poate de relative. În fiecare nație se găsesc toate ingredientele și toate nuanțele.
Luna trecută, pe DN1 a început o nouă etapă în montarea așa-numitelor „separatoare de sens“. E vorba de acele parapete care despart sensurile de circulație și reduc posibilitatea ca mașinile să intre pe contrasens și să producă accidente grave.
Cassius Clay sau Muhammad Ali, cum vreți să‑i spuneți. The Greatest. Cel mai mare boxer al tuturor timpurilor, așa cum l-a numit președintele George W. Bush și așa cum a fost perceput, de fapt, în întreaga lume. Un simbol al Americii.
Rezultatele comunismului instaurat în anii 2000 seamănă izbitor cu ale celui instalat în anii ’40-’50. Și, în condițiile astea, mai există indivizi gata să susțină că sistemul a fost aplicat greșit, că idealurile lui au fost întinate de cei care l-au aplicat, că ar trebui să-i mai dăm o șansă…
În materie de spumante am multe așteptări și eu cred că România are un potențial foarte mare, dar și un trecut important. Ceea ce pune România pe primele locuri din punct de vedere al potențialului la nivel internațional este diversitatea.
