Cu camionul te simți ca un rege - interviu cu Marian VASILESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Cu camionul te simți ca un rege   interviu cu Marian VASILESCU jpeg

Marian Vasilescu – Ninel, cum îl știu colegii și prietenii – a condus o viață întreagă tot felul de mașini, de la autocamioane și autocare pînă la limuzine. A dus și marfă, și turiști, și jurnaliști, și oameni importanți. L-am provocat la o discuție despre meseria lui și despre mașini la el acasă, în gospodăria pe care o are în apropierea Bucureștiului.

Ce calități trebuie să aibă un  șofer de limuzină?

Prima ar fi aceea că trebuie să priceapă mult și să uite repede. Apoi, să nu vorbească decît cînd trebuie și cum trebuie. Să fie om serios și discret. Cred, de fapt, că discreția e punctul cel mai important. Lucrezi cu oameni care au afaceri, au demnități. Nu te poți amesteca în problemele lor și nici nu e cazul să te apuci să vorbești ce nu trebuie. Trebuie, bineînțeles, să fii și bun șofer, să fii calm, fiindcă una e să cari polistiren și alta e să duci oameni cu limuzina. Iar dacă e vorba de una din aceea de șase-șapte metri, îți trebuie o experiență anume, pentru că asemenea mașini sînt greu de condus, mai ales prin Bucureștiul nostru, în care pe unele străzi nici nu poți să intri cu așa ceva.

Ce părere aveți despre cei care au limuzine gen Maybach sau Rolls Royce și le conduc singuri, fără șofer?

Foarte proastă. Asemenea mașini nu sînt gîndite pentru așa ceva. Aa, dacă vrei să te plimbi cu Maybach-ul prin parcul palatului tău, să vezi cum merge, da. Dar mașinile astea sînt gîndite pentru pasagerul din spate, care are la îndemînă toate oportunitățile, și cele similare unui birou, și comoditățile necesare unui drum lung.  Cred că te discreditezi dacă tu, afacerist, îți conduci așa o limuzină. Ea nu e pentru asta. Și ce te faci dacă trebuie s-o parchezi ca să te întîlnești cu cineva pentru cine știe ce afacere? Vii cu două ore înainte ca să găsești loc de parcare? Și unde o lași?

Ce calități trebuie să aibă un șofer de camion? Dar unul de autocar?

Oh,  șoferii de camion sînt niște oameni mai liberi. Cei de autocar sînt însă de altă clasă. Ei lucrează cu oameni, nu cu marfă. Și vor să se diferențieze de cei care conduc camioane. Și unii, și alții trebuie să aibă însă niște atestate speciale. Cu toții facem cursuri din cinci în cinci ani, pînă la pensie sau pînă murim… Nu numai doctorii învață toată viața. Ca șofer de camion, trebuie să-ți placă, în primul rînd. Și să te gîndești că ai în urma ta 40 de tone, că uneori duci marfă de miliarde. Trebuie să ai capul pe umeri. Nu sînt toți așa, că pădure fără uscături nu se poate. Și mai trebuie să suporți să stai singur, să dormi luni de zile singur în cabină.

Dar dvs. ce vă place să conduceți cel mai mult?

Ei, aici fiecare cu avantajele lui. De exemplu, cînd te sui în ultimul tip de camion Man, te uiți în oglinzi și vezi ce ai în spate, cît ești de mare și cum toată masa aia enormă ascultă de tot ce zici tu, te simți ca un rege al șoselelor. E o senzație incomparabilă. Din cauza asta pe noi ne mai ia uneori nebunia. Și ceilalți se miră de cîte un camionagiu care fuge ca nebunul sau se bagă în față. La un moment dat, te contopești cu mașina (asta e valabil pentru orice tip de mașină) și îi știi toate chichițele și simți că poți face ce vrei cu ea. Altfel, cu limuzina sau autocarul porți costum și cravată, cu camionul poți să stai în bermude. Cu autocarul trebuie să-ți placă să comunici cu oamenii, altfel nu se poate. Gîndește-te că ești pasager și vezi că șoferul autocarului e un tip morocănos, așa, care nu scoate nici un cuvînt. Parcă te și sperii și te întrebi: „Bă, ăsta vrea să ne omoare sau ce vrea?“ În autocar trebuie să te vadă lumea și că rîzi, că ești vesel. Trebuie să fii puțin actor, indiferent de problemele pe care le ai acasă. Taică-meu, tot șofer fiind și el, avea o vorbă: cînd te urci în mașină, toate grijile și necazurile le lași jos, închizi portiera, îți faci treaba și-ți aduci aminte de toate de-abia după ce oprești. Pentru că, dacă stai cu gîndul la cine știe ce, nu mai ești atent la traseu. Între astea trei, să știi că eu aș alege camionul. Am cincizeci de ani și cu limuzina nu-mi mai place.

Fiind șofer profesionist, cum e să conduceți mașina personală?

(Apare un cățel mic și negru care se gudură pe lîngă mine. „Bucșe, stai cuminte“, îl apostrofează Ninel – n.r.)

Eu am iubit șoferia, mi-a fost chiar în sînge. Dar după o vreme, toate se diminuează. Și acuma îmi place la nebunie să conduc, dar sînt atît de mulți tîmpiți în trafic, că ți se urăște. Unii zic că cîinele seamănă cu stăpînul și vezi pe cîte unul, cînd se suie la volan, că vrea parcă să arate ce bărbat e el sau ce femeie deșteaptă e ea. Trebuie să fii foarte atent cu ăștia. Toți sînt nervoși, vorbesc la telefon, se uită pe Facebook… Eu, din camion, îi văd pe toți.

Cum îi tratezi pe indivizii ăștia?

Dimineața, mai cu indiferență, dar după-masa, după ce te confrunți cu vreo șapte-opt dintr-ăștia, te mai bagi și tu ca nesimțitul în fața lor, îi mai blochezi, nu‑i lași să treacă. O problemă veșnică o ai cu taximetriștii, care vor întotdeauna să se bage ei în față, că au clienți, vezi Doamne. Dar cînd ai și tu o nevoie să ajungi undeva mai repede și le ceri voie în trafic, fie că ești cu camionul, fie că ești cu altceva, ei nu te lasă. Mai sînt și ăia cu BMW, care nu suportă să meargă după tine dacă ai Logan sau altceva. Și se bagă în față mergînd printre benzi, dă-i în stînga, dă-i în dreapta, ca bezmeticii. În plus, mai sînt ăia cu ceafa cît luneta din spate, mușchi și tot felul de semne și tatuaje pe ei, de parcă sînt murdari, și care nu respectă nimic. E mai bine să-i lași să se ducă, altfel nu știi dacă te iau la bătaie sau te împușcă.

Mașinile au bîzdîcuri, au personalitate, au suflet?

Nu, suflet n-au, dar din experiența mea de 35 de ani, pot să spun că fiecare mașină se învață după șoferul ei. Și șoferul după mașină, dar și mașina după șofer. Ți se întîmplă să te urci în mașina altcuiva și să ți se pară că nu merge bine, iar cînd o ia stăpînul, zici că e altceva. Deci poate că au personalitatea lor.

Cînd rămîne în pană, o înjurați? Ea e de vină că v-a lăsat?

Să știi că proverbul ăla al nostru, al șoferilor, că mașina e ca femeia și te lasă cînd ți-e lumea mai dragă, e cît se poate de adevărat. Sînt unele lucruri pe care, din comoditate, le neglijezi, cum ar fi, de pildă, că ți se aprinde un bec la bord și nu te duci imediat la service. Atunci n-ai ce zice dacă te lasă. Dar se întîmplă și ca în legile lui Murphy, cînd te grăbești mai tare să ajungi undeva și ea te lasă-n drum așa, din senin.

Cu volan pe dreapta ați mers vreodată?

Da, foarte puțin, aici în România, cînd lucram la Școala BBC. La Dimitrov, pe bulevard, cînd să fac la stînga m-am urcat pe șina de tramvai, că nu eram obișnuit. Englezul pe care-l duceam încerca să-mi explice că nu e în regulă, dar eu nici nu‑mi dădeam seama. Am un fiu în Anglia și puteam să-mi aduc de acolo una așa, dar mi se pare destul de periculos, mai ales în depășiri.

Credeți că Brexit-ul li s-a tras englezilor de la volanul pe dreapta?

Cred că dacă realizau ce li se întîmplă de fapt, acceptau și volan pe stînga. Dar ei au crezut că nu li se poate întîmpla nimic rău. Acum or să rămînă cu volan pe dreapta în insula lor. Dar și insula aia pare că se divizează în mai multe. Să n‑ajungă ca la greci: numai insule.

Ce mașină v-ar plăcea să conduceți sau să aveți?

Cea mai tare mașină pe care am condus-o a fost un Mercedes cu două uși, cu motor V8. Era ca un avion pentru mine, cînd am apăsat accelerația, deja m-am pierdut. Cu așa ceva îți crește adrenalina pînă în păr. Simți că ți se ridică părul. Dar aia era sport și pentru tineri. Acuma însă, mi-ar plăcea să am un Volkswagen. Eu sînt înnebunit după mașinile nemțești și în special după Volkswagen. Nu știu cîte noxe scoate, nu mă interesează, nu știu ce motor are, nu mă interesează, dar cînd te urci în ea, se așază la drum, ai confort, securitate și tot ce vrei. A fost mașina săracului acum 50 de ani, acum nu mai știu a cui e, dar e bună. Și nemții le iau așa, pentru un an-doi, parcă ar vrea să vadă ce se întîmplă. Pînă la urmă, mi se pare că tot în România ajung. Noi le știm bine valoarea.

a consemnat Andrei MANOLESCU

Foto: scena-mobila.ro

p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.
p 11 WC jpg
„Pastorala americană prin excelență”
Am ajuns să văd sărbătoarea și ca pe o ocazie de a face un exercițiu de recunoștință.
p 12 sus WC jpg
Discurile
Cărțile m-au învățat să fiu om, iar discurile m-au învățat cum să rămîn.
image png
Mă bucur de re-cunoștință, mă bucur de uitare
Recunoștința ar trebui să fie un proces reciproc în prietenii strînse.
image png
Despre recunoștință ca virtute socială
Recunoștința nu este doar o potențială datorie morală, ci și o genuină virtute socială.
image png
Scheletul din vitrină
Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui.
p 14 sus Invidia jpg
A mușca mîna care te hrănește
Invidia primitivă este obstacolul ce stă în calea trăirii iubirii și recunoștinței.
image png
Tu cîte like-uri ai primit azi?
Cum ne exprimam aprecierea, empatia, gratitudinea?
p  10 cu like in dreapta sus flip jpg
Un simbol pentru liniștea noastră
O să dureze mai mult, dar o să ne bucurăm mai mult de ea.
image png
Like me
TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.