Bufoni periculoşi pe scena mondială

Publicat în Dilema Veche nr. 662 din 27 octombrie - 2 noiembrie 2016
Bufoni periculoşi pe scena mondială jpeg

A spune că trăim într-o perioadă agitată sau că vremurile sînt tulburi e deja un clișeu în România. Zeci de ani s-a trăit în asemenea condiții la noi. Acum însă, perioada agitată și tulbure nu mai e atît în România, cît în restul lumii. Chiar lumea civilizată trece printr-o etapă aparte. Recenta cri-ză economică, războaiele și tensiunile aproape permanente de la mar-ginea acestei lumi, terorismul sau problema refugiaților au creat o stare de nesiguranță. O stare care a putut fi exploatată de către politicienii populiști. Termenul acesta e astăzi mereu pe buzele analiștilor, jurnaliștilor și oamenilor politici. Populismul pare a se adăuga, ca o complicație a problemelor enunțate anterior. Dar populismul n-a fost inventat de curînd. Acest stil de a face politică vine mai de demult. În România îl cunoaștem destul de bine de vreo 25 de ani, dar putem încadra în această formulă și lucruri petrecute în istoria noastră mai îndepărtată, așa cum se poate vedea în paginile următoare. Iar fiindcă avem în față o campanie electorală, în care cu siguranță ne vom confrunta și cu acest fenomen, vrem să definim cît mai precis ce înseamnă populismul.

Populismul nu e doar simpla demagogie cu care adesea e suprapus. Dacă un lider populist nu e doar un simplu demagog, el nu este nici chiar un dictator sau un tiran. E mai puțin de atît. Cred că e necesară și o delimitare teoretică (mai complicată decît ar putea părea) între populism și democrație. De asemenea, trebuie clarificată confuzia care se poate face între populism și popular. Un politician poate fi popular, adică să aibă popularitate, fără să fie populist. În schimb, un populist își dorește întotdeauna să fie și popular, iar unii chiar reușesc. Există și oameni care și transformă popularitatea în populism (vezi cazul Dan Diaconescu).

De asemenea, curentul politic de dreapta, de sorginte conservatoare, numit popular (dominant în Parlamentul European), nu are de-a face cu populismul (chiar dacă unii membri sau lideri ai partidelor populare pot fi și populiști).

Populismul e înșelător pentru că poate fi și de stînga, și de dreapta. El transcende ideologiile clasice. În esență, e un vehicul utilizat de indivizi care vor să ajungă sau să se men-țină la putere, folosindu-se de popor, pretinzînd că știu ce vrea poporul și că instituțiile democratice de reprezentare sînt incapabile sau corupte, nepotrivite, în general, pentru a reprezenta corect interesele poporului. Niciodată un populist nu se va recunoaște drept populist. Adesea, liderii de acest tip se folosesc de referendumuri pentru a ataca instituțiile clasice ale democrației. Deși fac apel la masele largi ale populației, ei urmăresc de obicei doar succesul lor personal și al apropiaților. Unii nu ajung însă niciodată la putere și rămîn în istorie ca niște bufoni triști. Alții (precum Viktor Orbán în Ungaria) ajung la butoane și aplică măsuri populiste care pe termen lung se dovedesc dezastruoase. De cele mai multe ori însă, populiștii sînt apariții efemere, care fac multe valuri, dar care, la contactul direct cu realitatea economică, socială și politică, se dezumflă și dispar la fel de repede cum au apărut. Alții noi vin în locul lor.

Ilustraţie de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Orașul Baia Mare, Maramureș  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (15) JPG
De la „râul mort” al celui mai poluat oraș din Europa anilor '90, la bărcuțe și pontoane. Secretele întunecate ale Săsarului
Râul Săsar, cunoscut în trecut drept unul dintre cele mai poluate râuri din România, va trece printr-un amplu proces de regenerare. Autoritățile din Baia Mare îl vor „navigabil”, în timp ce râul care traversează orașul maramureșean păstrează amintirea poluării industriale.
Olga Tudorache in filmul Directorul Nostru 800x501 jpg
11 octombrie: Ziua în care s-a născut marea actriţă Olga Tudorache. Drumul sinuos spre scenă: visa să fie aviator, dar a ajuns la teatru
Ziua de 11 octombrie a fost una importantă pentru literatura, cinematografia și teatrul românesc: în această zi s-au născut poetul Ștefan Octavian Iosif, tenorul Ion Dacian, regizorul Dan Pița și actrițele Olga Tudorache și Catrinel Dumitrescu.
image png
7 flori care se plantează toamna aceasta, pentru o grădină spectaculoasă anul viitor
Deși multe persoane asociază plantarea bulbilor cu florile de primăvară, există numeroase specii care se plantează toamna și înfloresc de la sfârșitul primăverii până vara târziu.
01 FCSB OTELUL GALATI, SUPERLIGA SUPERBET (10 10 2026) jpg
FCSB a câștigat cu Oțelul Galați, Laurențiu Reghecampf a trecut cu bine de primul hop
După o serie de cinci meciuri fără victorie, FCSB a reușit să se impună cu 1-0 (0-0) în fața lui Oțelul Galați, într-un meci disputat pe Arena Națională și care a contat pentru etapa cu numărul 11 din ediția 2026/2027 a Superligii. Unicul gol a fost înscris cu o lovitură de cap de Stoian.
Sarmizegetusa Regia  Foto CJ Huendoara (3) jpg
Șantierul uriaș de la Sarmizegetusa Regia. Noua față a capitalei dacilor și controversele stârnite de proiectele de restaurare
Cele două proiecte ample de reabilitare derulate la Sarmizegetusa Regia au stârnit controverse în ultimele luni. Autoritățile susțin că, din 2027, așezarea dacică din Munții Orăștiei își va întâmpina oaspeții într-un decor mult mai atractiv și mai autentic.
zodii, foto shutterstock jpg
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Următoarele trei săptămâni vin cu vești excelente pentru două zodii. Acești nativi intră într-o perioadă favorabilă, în care lucrurile par să se așeze în sfârșit în favoarea lor. Astrologic vorbind, se deschide o etapă în care norocul, iubirea, banii și oportunitățile profesionale pot apărea ușor.
14353627 jpg
Adversara de joia viitoare a Craiovei a fost învinsă clar de Barcelona
FC Barcelona a câștigat cu 3-0 meciul cu Getafe, adversara Universităţii Craiova din Conference League. Confruntarea s-a desfășurat pe Camp Nou și a contat pentru etapa a opta a primei ligi spaniole de fotbal.
Bullying bataie copii elevi FOTO Shutterstock jpg
Popular, amabil și totuși agresor. Bullyingul care le scapă adulților: „Grupul pare liniștit tocmai pentru că regulile sunt deja clare”
Nu toate formele de bullying încep cu o insultă, o amenințare sau o îmbrânceală. Uneori, arma este chiar prietenia: cine are voie în grup, cine primește invitația, cine află ultimul și cine riscă să fie exclus dacă vorbește cu persoana „greșită”.
pexels vladimirsrajber 16097566 jpg
Greșeala pe care o fac mulți părinți când vine vorba despre joacă. Cum îi ajutăm pe copii să fie mai creativi: „Din plictiseală se nasc idei noi“
Copiii au astăzi la îndemână jucării care luminează și scot sunete, ecrane, jocuri, cursuri și activități pentru aproape fiecare oră liberă. Dar ce se întâmplă dacă scoatem instrucțiunile și îi lăsăm în fața unor obiecte simple, fără să le spunem ce trebuie să construiască