Cum înnebuneşte lumea
Pare că sinuciderile asociate cu omorîrea unor nevinovați din jur au devenit un fel de modă. Un fenomen în vogă printre dezaxați. E drept, unii sînt antrenați de ISIS sau Al-Qaeda, alții acționează pe cont propriu. Unii au motive planetare, alții doar personale. Dar e un moment în care toți cei care comit așa ceva apar în luminile mass-media de pretutindeni. Poate că asta îi și atrage. Obțin o celebritate, fie ea și îngrozitoare.
Să nu uităm că și în România a avut loc în ultima vreme cel puțin o sinucidere în care șoferul a intrat intenționat cu mașina pe contrasens, omorînd alți cinci oameni. Nu era un terorist, ci doar un individ cu grave probleme psihice, care a lăsat și un mesaj de adio pe Facebook. Diferențele între el și atentatorul de la Nisa sînt poate mai mici decît asemănările. Unii dintre acești dereglați sînt considerați teroriști, alții rămîn niște „simpli“ sinucigași. Unii au scop politic sau religios, ceilalți doar „scopuri“ individuale. Unii plănuiesc grozăviile pe care le comit mai puțin, alții mai mult. Sînt cazuri în care granițele astea nici nu sînt prea bine delimitate. Atacul de la Ansbach a fost asumat de ISIS, dar despre atentator s-a aflat că a fost tratat într-un spital psihiatric pentru că mai încercase să se sinucidă.
Bineînțeles că atacurile demente din motive strict personale ale unor sinucigași, dincolo de tragedia celor loviți, au efecte emoționale în rîndul opiniei publice, în vreme ce actele teroriste pot avea în plus și efecte politice. În general însă, cum spuneam, pare că s-a declanșat un fel de modă sinistră. Unii ar putea fi nostalgici după vremurile benigne în care nebunii se credeau Napoleon. Fiindcă și „baza de selecție“ a actualei „epidemii“ se află în rîndul indivizilor cu dereglări psihice. Poate că nu toți sînt nebuni clinici, dar cu siguranță nici normali. Unii dintre ei se află într-o zonă gri, așa cum o definea psihiatrul Florin Tudose. „Boala“, sau mai bine zis formele ei de manifestare, sînt transmisibile prin intermediul mijloacelor de informare și comunicare în masă. E ceva aproape obișnuit să aflăm că atentatorii îi admirau și îi studiau pe unii dintre predecesorii lor aflați de cele mai multe ori în cu totul altă parte a lumii. Iar la nivel popular și uneori și prin concursul unor jurnaliști iresponsabili, nu se mai fac deosebiri între diferitele situații. Omul de rînd ajunge să-și facă o părere concisă: „a înnebunit lumea“. Și nici nu-l prea poți contrazice.
Adevărații vinovați de răspîndirea acestei boli sînt, desigur, niște indivizi monstruos de raționali care, pînă la un punct, știu bine ce fac și ce vor să obțină. Pentru că fenomenul a fost declanșat de strategii terorismului. Acum, probabil că pentru aceștia nici nu mai contează prea mult dacă sinucigașii sînt de-ai lor sau nu, dacă au motive politice, religioase sau personale. Scopul lor a fost să declanșeze un mecanism prin care să terorizeze lumea, puțin contează dacă direct sau indirect, să creeze haos, sperînd că din asta poate reieși o nouă ordine mondială în care ei să capete un loc mai bun. Teribilul plan pare să dea roade pentru că, așa cum vedem, oamenii obișnuiți încep și ei să se simtă „înnebuniți“ de aceste acte. Răspîndirea rapidă prin mass-media globalizată a informațiilor despre asemenea evenimente creează o adevărată psihoză în masă. Și pentru că se simt terorizați, tot mai mulți indivizi încep să spere la ajutor din partea unor politicieni, la rîndul lor, nu tocmai echilibrați (ba chiar mulți fac parte din aceeași amintită zonă psihiatrică gri). Chiar dacă soluția ca să scapi de niște nebuni nu poate fi să votezi alți nebuni, acesta pare să fie mecanismul prin care lumea devine tot mai irațională. O lume în care vocile rezonabile se fac tot mai greu auzite. O rinocerizare. Carl Gustav Jung, cu teoria sa despre inconștientul colectiv, ar fi avut probabil ceva de zis despre toate astea. Evident, înnebunirea lumii nu poate fi tratată cu metode psihiatrice. Și poate că „boala“ nici nu e declanșată cu adevărat. Nu e sigur nici că aceia care au pornit bulgărele vor avea pînă la urmă ceva de cîștigat. Cert e că, pînă una-alta, lumea civilizată pe care ei o urăsc și o invidiază și-a pierdut liniștea.
