Cum se mai simt grecii
Nu l-am mai prea văzut în ultima vreme pe Alexis Tzipras, premierul Greciei cel atît de mediatizat anul trecut. Unii cred că l-a înghițit sistemul. În iulie, omul a propus niște modificări constituționale care se înscriu într-un fel de populism de stînga (cum altfel?). Modificări prin care cetățenii să poată să-și aleagă președintele direct și să poate decide prin referendum asupra legilor. Chestiunea e în fază de proiect și mai e cale lungă pînă la o schimbare propriu-zisă a Constituției.
Mai recent, premierul a făcut niște declarații pe care le-am mai auzit de nenumărate ori și a căror esență este că nordul Europei ar fi prea bogat iar sudul prea sărac. Concluzia subînțeleasă e că nordul ar trebui să mai dea cîte ceva și sudului pentru echilibrarea situației continentale. Ce se mai întîmplă însă cu criza din Grecia, cu refugiații?
În I Kathimerini, publicație ce apare la Atena ca un supliment al International New York Times sînt prezentate datele cele mai recente ale Federației Helenice a Întreprinzătorilor, din care reiese că principala problemă a guvernului ar trebui să fie reducerea ratei șomajului, în continuare apropiată de 25%.
Amintita Federație atrage atenția că suprataxarea sectorului privat nu poate avea în nici un caz drept efect reducerea șomajului. Aceasta nu se poate face decît prin creșterea economiei și crearea de locuri de muncă, lucruri la care nu se poate ajunge prin împovărarea sectorului privat, ci mai degrabă prin micșorarea sectorului de stat. Sectorul de stat care are încă în Grecia o pondere considerată enormă.
În ce privește libertatea economică, în recentul clasament publicat de Institutul Fraser din Canada (una din instituțiile recunoscute internațional pentru asemenea clasamente), Grecia e plasată abia pe locul 86, din 159 de state monitorizate. Adică, mult în urma majorității țărilor est europene, România fiind pe locul 22 iar Bulgaria - vecină Greciei - pe locul 45.
Nu știu cum se fac clasamentele astea, dar cînd ajungi în Grecia ca turist, ți se pare că lucrurile sînt mult mai desțelenite decît la noi, din foarte multe puncte de vedere. Lăsînd la o parte obiectivele turistice legate de istoria antică și frumusețea peisajelor, totul pare mai organizat, mai funcțional și mai curat.
Grecii se plîng de tot felul de suprataxări de restricțiile venite din Uniunea Europeană dar și de faptul că afacerile din turism sînt într-o oarecare scădere, nu atît din cauza refugiaților, cît mai ales din cauza mediatizării internaționale a acestui fenomen. Există, desigur, refugiați care stau în tabere sau care încă mai vin pe mare dinspre Siria. Dar nu te întîlnești cu ei, decît dacă-i cauți în mod special, ceea ce mass-media face adesea. Obiceiul ăsta al presei, la care uneori se adaugă și speculațiile politice, duce la exagerarea și deformarea realității.
De fapt, Grecia e la locul ei cu faimoasele temple și ruine de mii de ani, cu măslinii, cu insulele pitorești, cu marea albastră, cu oamenii veseli care știu să-și primească oaspeții, cu tzatziki, cu souvlaki, și cu multele ei pisici de pus pe Facebook.
