⬆
cinema acolo sus mă iubeşte
Alte săli, aceleaşi emoţii
Sălile de cinema de astăzi au, și ele, poveștile lor. În fond, filmul emoționează, aprinde imaginația, zgîndăre sufletul și provoacă mintea și astăzi, așa cum o făcea și ieri. Sala de cinema a rămas un sanctuar al marilor emoții și, cînd se stinge lumina, magia se întîmplă și acum.
„Spectatorii vor tot mai mult“ – interviu cu Ioana IONESCU, marketing manager la Cinema City România
Avatar a schimbat aproape totul! Succesul filmului a fost antologic, iar impactul asupra vizionării unui film a fost pe măsură. Am avut spectatori care au revenit să-l vadă de cîte opt ori. A stat șase luni în cinematografe!
Experienţa multiplexului
Sala de cinematograf va cîștiga întotdeauna competiția cu propriul living-room. Un film văzut în sală este cu totul altceva decît un film văzut acasă.
Prima dată la cinematograf. Pe cînd multiplexul nu exista
Nu e nevoie să mă întind pe un divan freudian ca să dezleg mesajul primului meu film văzut la Cinema Roxy, pe Lipscani (sediul Ansamblului „Ciocîrlia“ în anii ’50). Stan şi Bran veneau de pe ecran spre mine cu o maşină şi eu – agăţîndu-mă de mîna tatălui meu – încercam să mă feresc, să nu dea cu maşina peste mine şi să mă calce. Pînă la urmă, m-au călcat, cu vîrf şi îndesat, pe viaţă.
Prima dată la cinematograf. Pe cînd doar multiplexul exista
Îmi amintesc și acum de parcă ar fi fost ieri. Tocmai se deschisese un centru comercial în cartier, iar odată cu el şi cinema-ul. Aveam 6-7 ani și eram împreună cu tata și cu vărul meu. Am intrat în cinema, iar mirosul irezistibil de popcorn m-a lovit.
Viaţa la mall
Ani de zile, cinema-ul a fost pentru mine un mod de viață. Filmele, cu personajele, întîmplările și atitudinile lor, mi-au fost, de multe ori, repere. Funcționam precum personajul dintr-un mai vechi serial PRO TV, Viața bate filmul (Dream on, 1990), care și compara mai orice gest din viață cu unul dintr-un film.
„Producătorul e spătarul scaunului regizorului“ – interviu cu producătorul de film Ada SOLOMON
Cred că problema cea mai mare la noi e faptul că, în accepțiunea populară, cinema-ul nu e văzut ca artă, ci mai degrabă ca divertisment. De aici întreaga discuție și întrebarea de ce filmele astea nu sînt ca filmele americane și așa mai departe.
Ghidul sunetelor în sala de cinema
Sala de cinema e un teritoriu minunat pentru un exerciţiu de antropologie sonoră. În cele ce urmează vă propunem un scurt ghid al celor mai frecvente interjecţii – şi cîteva comentarii cinematografice.